Papa Francisc anunţă 3 reforme pentru Biserica Catolică

1396

Papa Francisc a acordat primul interviu extensiv din mandatul său, realizat în trei părţi, pentru publicaţia iezuită La Civiltà Cattolica și variantă în engleză, America Magazine, în care a oferit viziunea sa profundă despre viitorul Bisericii Catolice.

 Pentru început, preotul Spadoro care a condus interviul l-a întrebat „Cine este Jorge Mario Bergoglio?"- numele Papei înainte de a fi ales în funcţie. „Sunt un păcătos", a fost răspunsul său. „Aceasta este cea mai bună definiţie. Nu este o metaforă. Sunt un păcătos". Oferind indicii noi despre viaţa sa personală, Francisc a spus că se roagă când merge la dentist și că se simţea „prins" în apartamentele papale tradiţionale, motiv pentru care s-a mutat într-o clădire mai modestă. Are un punct sensibil pentru artiștii tragici și filmele italiene și ţine testamentul bunicii sale în cartea sa de rugăciuni. Trecând peste această parte inedită a interviului, Papa a vorbit despre cum ar trebui să se schimbe Biserica Catolică, atingând trei puncte sensibile.

1. „Oamenii vor pastori", spune Papa, „nu vor clerici care se poartă ca niște birocraţi sau oficiali guvernamentali", citează CNN. Pentru Francisc, biserica trebuie să fie ca un spital pentru cei bolnavi. „Văd foarte clar că azi biserica are cel mai mult nevoie de abilitatea de a vindeca rănile și de a încălzi inimile credincioșilor, are nevoie de apropiere, proximitate". Credinţa nu înseamnă doar participarea la slujbe, urmarea unor reguli și mărturisirea greșelilor atunci când regulile sunt încălcate. În opinia Papei, în ziua de azi oamenii au nevoie de o biserică care să știe să iubească într-un mod practic.

2. Edificiul moral al bisericii s-ar prăbuși ca un castel din cărţi de joc dacă nu ar prioritiza proclamarea iubirii salvatoare a lui Dumnezeu, în schimbul prioritizării problemelor dogmatice și morale, prevede Papa. „ Nu putem insista doar pe problemele legate de avort, căsătoriile homosexuale și metodele contraceptive". Teoria lui Francisc este că aceste probleme trebuie să își găsească fundamentul în oameni, nu invers. De exemplu, în loc să abordeze problema avortului pornind de la învăţătura catolică, preoţii ar trebui să se gândească mai întâi la persoana respectivă și la ce înseamnă pentru viitorul ei. Dacă o femeie a avut un avort, preotul trebuie să o ajute să depășească momentul, punând accent pe harul lui Dumnzeu, și nu pe păcatul săvârșit, crede Papa. Aceeași tehnică este valabilă și pentru problema homosexualităţii.

3. Papa Francisc a declarat că în ceea ce privește problema hirotonirii femeilor, „trebuie investigat mai departe rolul femeii în biserică,” citează America Magazine. Papa recunoaște că întrebările profunde pe care și le pun femeile cu privire la funcţia lor în cadrul bisericii trebuie să primească un răspuns, care deocamdată nu este satisfăcător. Biserica trebuie să renunţe la ideologia masculină care le plasează pe femei pe loc secund, și „să dezvolte o teologie profundă a femeii în biserică. Geniul feminin este necesar de câte ori trebuie să luăm decizii importante", spune papa.

Interviul a arătat cât de mult s-a îndepărtat viziunea despre biserică a noului papă, faţă de cea a predecesorului său, Papa Benedict XVI. Fostul papă a fost dintotdeauna un apărător și proclamator a purităţii doctrinare a Bisericii Catolice, chiar înainte de a fi papă. Francisc în schimb aduce în atenţie, chiar agresiv după părerea unora, nevoia de evanghelizare și de dreptate socială.

„În interviu transpare optimismul fundamental al Papei în ceea ce privește fiinţa umană – credinţa sa în abilitatea noastră individuală și colectivă de a discerne ce e bine", crede J. Patrick Hornbeck, șeful departamentului de teologie de la Universitatea Fordham din New York. „Este o poziţie fundamental iezuită", completează Hornbeck.

„Mulţi din biserică vor fi surprinși – chiar unii episcopi împreună cu minoritatea catolică conservatoare vor fi de-a dreptul alarmaţi – că Francisc a combinat avortul, contracepţia și homosexualitatea într-o singură propoziţie în care a denunţat obsesia bisericii cu aceste probleme", comentează profesorul Dillon, președintele Societăţii pentru Studiul Știinţific al Religiei, citează Christian Science Monitor.

Cu toate astea, cuvintele Papei nu indică o schimbare în învăţăturile morale de bază ale bisericii pe aceste probleme, ci doar mută atenţia pe alte aspecte ale învăţăturii catolice, pe care Francisc le consideră esenţiale. Această schimbare de viziune a fost bine primită de către cei 75 de milioane de catolici din Statele Unite, după ani de zile în care au fost martorii declinului Bisericii Catolice, notează CNN.