Papa Francisc critică „războaiele comerciale pentru a vinde arme”

186

Papa Francisc a vorbit din nou împotriva războiului din Siria, de data aceasta criticând de asemenea şi „războaiele comerciale pentru a vinde arme" şi proliferarea acestora.

Cu ocazia rugăciunii Angelus, Papa Francisc a cerut din nou conducătorilor politici să găsească o soluţie pentru a evita conflictul fratricid din Siria. Tot atunci, Papa Francisc i-a îndemnat pe creştini să „combată răul" şi să „spună 'nu' urii fratricide şi minciunilor, violenţei sub toate formele, proliferării armelor şi comerţului lor ilegal", încheindu-şi rugămintea cu exclamaţia „A fost atât de mult!", notează Mediafax.

În opinia pontifului, există o îndoială în ceea ce priveşte războaiele: nu este atât de evident faptul că acestea au loc din cauza problemelor, ci mai degrabă par a fi războaie comerciale pentru a vinde arme. În ciuda acestei îndoieli, Papa Francisc le-a cerut catolicilor să înainteze cu rugăciune şi acţiuni pentru pace, cu cereri către Cel de Sus pentru ca violenţa să înceteze.

Cu aceeaşi ocazie, Papa Francisc le-a mai cerut credincioşilor să se roage şi pentru Liban, Egipt, Irak şi procesul de pace între israelieni şi palestinieni. Vaticanul se opune atacurilor militare şi oricărei forme de violenţă, motiv pentru care joia trecută, 5 septembrie, Papa a scris o scrisoare oficialilor G20, cerându-le „să nu rămână inactivi în căutarea unei soluţii de pace şi să abandoneze căutarea inutilă a unei soluţii militare".

Pentru cei care cred că aceste acţiuni ar face parte dintr-o revenire a Vaticanului pe scena diplomatică, cardinalul brazilian, João Braz de Aviz, prefect pentru ordinele religioase, a declarat că este vorba mai degrabă de o conştientizare a faptului că Biserica este prezentă peste tot, iar bunul Dumnezeu vrea să-şi salveze poporul.