Atac dur, din interior, la adresa papei Francisc

1552

În sens tradiţional, instituţia papală a fost asociată cu autoritatea absolută. Nu este și cazul actualului suveran pontif, care se află într-o situaţie ingrată: popular în exteriorul bisericii, dar atacat vehement din interior. Acuzat de cardinali, Francisc se confruntă cu o subminare a autorităţii sale.

Faptul că papa Francisc este promotorul și susţinătorul unei agende reformatoare constituie deja o marcă a mandatului său. Deși, la început, mesajele și comportamentul lui au generat numeroase surprize, cu timpul au intrat într-o normalitate a pontificatului Francisc.

În faza iniţială a programului său reformator, era dificilă anticiparea vocilor contestatare și intensitatea acestora. Pe măsură ce papa a abordat anumite probleme sensibile, a crescut însă și numărul celor care pun sub semnul întrebării efectele beneficie ale demersului său. Odată cu conciliul special pe tema familiei, a ieșit tot mai mult la suprafaţă existenţa unei tabere adverse, care a început să își exprime deschis nemulţumirea.

Unul dintre liderii acesteia este cardinalul Raymond Burke, prefectul Signaturei Apostolice (Tribunalul Suprem al Sfântului Scaun). Poziţia pe care o deţine în Biserica Catolică face ca mesajele sale să nu treacă neobservate.

Încotro merge biserica?

Zilele trecute, într-un atac fără precedent în pontificatul lui Francisc, cardinalul american a asemănat Biserica Romano-Catolică cu „o corabie fără cârmă”.

Afirmaţia a fost făcută în cadrul unui interviu acordat unui săptămânal catolic spaniol. Burke, citat de Vatican Insider, a insistat că nu vorbește împotriva papei, ci că doar își exprimă îngrijorarea cu privire la conducerea bisericii. „Am tot respectul pentru autoritatea petrină și nu vreau să pară că vorbesc împotriva papei”, a declarat el în interviu.

În sprijinul poziţiei sale, cardinalul a argumentat că nu este singurul îngrijorat de situaţia actuală a bisericii. „Vreau să fiu doar un slujitor al credinţei, cu toate slăbiciunile mele, rostind un adevăr pe care mulţi îl percep în prezent.” Unul dintre aspectele pe care probabil că a dorit să le exprime fără menajamente a fost cel că biserica este în derivă. „În acest moment critic, există un sentiment puternic că biserica este ca o corabie fără cârmă”, a spus Burke.

Papa, sub reflectorul criticilor

Deși cardinalul a dorit să îi convingă pe cititori că nu se referă direct la suveranul pontif, este oarecum vizibil că obiectul observaţiilor sale este chiar Francisc. Cum altfel ar putea fi interpretată afirmaţia lui Burke: „Acum, este mai important ca niciodată să ne examinăm credinţa, să avem un lider spiritual sănătos și să ne mărturisim cu putere credinţa”?

Burke se exprimă foarte clar atunci când menţionează că cei care acuză actuala orientare a bisericii „resimt un pic rău de mare pentru că sesizează că barca bisericii și-a pierdut orientarea”.

Tabăra care îi este acum ostilă lui Francisc îi recunoaște totuși meritele. Sunt apreciate iniţiativele acestuia de apropiere de periferiile societăţii. Dar tocmai aici este identificată principala problemă, fiindcă nu putem merge la periferii cu mâinile goale. Mergem [acolo] cu Cuvântul lui Dumnezeu, cu Sacramentele, cu viaţa virtuoasă a Duhului Sfânt.”

Francisc – popular, dar cu riscuri

În percepţia adversarilor lui Francisc, există temerea că întâlnirea dintre cultură și credinţă va fi în defavoarea celei din urmă. De aici derivă și concluzia interviului cu Burke, una care sugerează delimitarea radicală de opţiunile papale: „Noi suntem o mișcare contraculturală, nu una populară.”

Constatarea cardinalului are acoperire în realitate. În timp ce papa pierde puncte în interior, le câștigă în exterior. O bună demonstraţie în acest sens este declaraţia recentă a lui Elton John, cunoscut nu doar pentru prestaţia sa muzicală, ci și pentru relaţia homosexuală pe care a și oficializat-o. „Ce mai așteptăm? Faceţi-l sfânt, imediat! Este eroul meu, cu cele cinci vorbe pe care le-a spus a făcut mai mult decât ultimii cinci papi la un loc”, este convingerea artistului britanic, prin care își arată simpatia faţă de papa Francisc. Fraza la care artistul face referire este exact cea care l-a deranjat foarte tare pe Burke și susţinătorii săi. „Cine sunt eu să-i judec pe homosexuali?” a fost interogaţia care a turnat sare pe o rană deja deschisă.

Este clar că s-au conturat în interiorul Bisericii Catolice două poziţii adverse care, de fapt, sunt rezultatul a două percepţii diametral opuse despre biserică. În timp ce papa vede biserica un spital (deschis spre nevoile lumii), adversarii săi o văd ca o fortăreaţă (a cărei principală menire este să apere adevărul).

Autoritatea pontificală sub asediu

Problema teologiei corecte a constituit motivul pentru care Burke nu a ezitat ca, într-un alt interviu, să îi reamintească papei Francisc faptul că „mai mult decât oricine altcineva, papa, în calitate de păstor al Bisericii Universale, este obligat să slujească adevărul”. În continuarea declaraţiei sale, transpar și sursele nemulţumirilor care s-au acumulat: „Papa nu are libertatea de a schimba învăţătura bisericii” în chestiuni precum imoralitatea actelor homosexuale sau indisolubilitatea căsătoriei.

Declaraţii de acest gen se circumscriu unei controverse privind autoritatea papală. Construcţia piramidală consacrată până acum începe să se zguduie? Poate că nu. Dar e posibil ca subminarea autorităţii pontificale să aibă consecinţe neașteptate în viitorul apropiat.

Biserica Catolică se distanţează tot mai mult de tradiţia medievală, una care l-a transformat pe suveranul pontif într-un lider cu autoritate deplină. Cel mai probabil, papa va continua să genereze controverse pe marginea deciziilor sale. Va încerca să fie mai apropiat de oameni, dar va fi acest lucru în beneficiul Bisericii Catolice ? Este o întrebare care naște frământări și care nu și-a găsit încă răspunsul.

Foto: WikiMedia