Paris: Catolicii protestează faţă de o piesă de teatru

12

Teatrul du Rond-Point, unul dintre cele mai prestigioase din Paris, a fost apărat de poliţie şi de agenţi de pază împotriva protestatarilor catolici nemulţumiţi de o piesă de teatru cu caracter blasfemator. Directorul teatrului susţine că ar fi primit ameninţări cu moartea.

Teatrul a avut premiera piesei „Golgota Picnic" a autorului argentinian Rodrigo Garcia. Jean Michel Ribes, directorul teatrului, a declarat că Rond-Point nu este un „loc anticreştin, nici antiislamic sau antisemit", ci doar un loc un artiştii luptă împotriva „dogmelor sufocante".

Mai multe grupuri catolice au hotărât să organizeze proteste paşnice şi să se roage în faţa teatrului în fiecare seară când vor avea loc reprezentaţii ale piesei. Arhiepiscopul catolic din Paris a anunţat că se va ruga în catedrala Notre Dama pentru insuccesul acestei piese care îmbină secvenţe biblice cu detalii injurioase.

Surse: The Guardian, Radio Vatican