Patriarhul BOR susţine valoarea practică a ecumenismului

72

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a militat pentru ecumenism ca "schimbare de atitudine sau o nouă stare de spirit", care face trecerea de la "polemică la dialog, de la confruntare la cooperare şi de la izolare la solidaritate". Acesta a fost mesajul focal în discursul pe care Patriarhul l-a ţinut în cadrul forumului de ieri din München (Germania), care a avut tema „Unitate creştină şi dragoste pentru cei săraci".

"Prin cooperare ecumenică practică nu ne pierdem identitatea, ci o îmbogăţim," a mai spus Patriarhul Daniel, subliniind importanţa ecumenismului. "Astfel, cunoaşterea reciprocă şi ajutorarea reciprocă în plan spiritual şi social sunt deja etape ale lucrării pentru unitatea creştină," a explicat liderul BOR.

Potrivit acestuia, atitudinea ecumenică în relaţiile dintre Biserici "a devenit o normă de conduită", chiar dacă, în ultimii ani "entuziasmul iniţial pentru dialogul teologic şi rugăciunea comună ecumenică a scăzut".

Înaltul prelat a evidenţiat însă că, în circumstanţele societăţii actuale, implicarea socială prin caritate este "cea mai directă cale de a percepe că bisericile se află (…) în conlucrare ecumenică."