Acum mai bine de un secol, când știinţele sociale abia începeau să studieze relaţia dintre religie și sănătate, elite sonore precum sociologul Émile Durkheim, părintele psihanalizei – Sigmund Freud – și filosoful Friedrich Nietzsche repudiau în consonanţă religia, reclamând că aceasta ar avea efecte toxice asupra indivizilor. De atunci însă comunitatea știinţifică și-a schimbat foarte mult optica. Rafinarea metodologiei și aplicarea riguroasă a imperativului empiric au conturat un profil atât de favorabil religiei, încât au transformat tușele negative într-un ecou slab al trecutului.

La 122 de ani distanţă de anul 1897 – în care Durkheim articula vehement că rata de suicid într-o naţiune este în mare parte dependentă de practicile religioase ale populaţiei sau că protestanţii au mai multe probleme emoţionale decât catolicii, fiindcă primii nu urmăresc să se integreze în mod adecvat în societate –, arsenalul de studii acumulat de comunitatea știinţifică a depășit cu mult graniţele instituţiilor sociologice. În lumea academică, puţini sunt cei care ar mai compara astăzi religia cu o nevroză din copilărie, așa cum a făcut Freud în Viitorul unei iluzii (1927) și, printre filosofi, descrierea creștinismului drept „boală”, așa cum a făcut-o Nietszche, ar trece poate cel mult drept o infatuare intelectuală și nimic mai mult.

Secolul XXI a venit cu un val de cercetări la intersecţia dintre religie și sănătate, care a adus cu sine un volum uriaș de dovezi în sprijinul ideii că religia este benefică, atât psihologic, cât și fizic, pentru indivizi. Oamenii de știinţă sunt în general de acord astăzi că religia are un rol al ei, bine delimitat de alte variabile, în răspunsul indivizilor în faţa provocărilor și că efectele ei asupra sănătăţii se pot distinge de efectele altor factori de influenţă. Și este cu adevărat notabil că cercetătorii au ajuns la această concluzie analizând strict mecanicist, neputând să disece latura subiectivă a relaţiei dintre om și Dumnezeu.

Polarizarea efectelor

În Handbook of Religion and Health, profesorul Harold G. Koenig, de la Universitatea americană Duke, face o sinteză a celor mai relevante studii în domeniu. Potrivit analizei sale, religia se asociază pozitiv cu cei mai importanţi vectori vitali: satisfacţia de viaţă, fericire, dispoziţie morală – mai exact 175 din 224 de studii (78%) susţin acest lucru. Religia se asociază, totodată, și cu o stare de sănătate (la nivel de autopercepţie) mai bună (27 din 48 de studii – 56%), cu o rată mai mică a bolilor coronariene (12 din 19 studii – 63%) și cu mai puţine semne de psihotism (caracterizat de autor drept „asumarea de riscuri și o lipsă de responsabilitate”) în 16 din 19 studii (84%).

Există, desigur, și studii care nu au putut stabili nicio corelaţie evidentă între religie și sănătate. La fel cum există și studii care subliniază asocierea dintre religie și aspecte negative ale sănătăţii. De exemplu, mai multe studii au descoperit că persoanele religioase tind să aibă un index de masă corporală mai ridicat. Cardiologul Matthew Feinstein, de la Universitatea Northwestern, a efectuat un studiu pe nu mai puţin de 5.500 de americani, în urma căruia a concluzionat că atât participarea la servicii religioase, cât și experienţele spirituale în general se asociază cu o incidenţă mai mare a obezităţii. Și apoi există o clasă de efecte care depind de particularităţile religiei și nu pot fi generalizate: persoanele care au o perspectivă sumbră asupra umanităţii și care participă la serviciile divine ale unor comunităţi religioase care evidenţiază constant caracterul păcătos al oamenilor sunt mai predispuse să sufere de anxietate și depresie.

Persoanele care au o imagine negativă despre Dumnezeu și cele care Îl văd pe Dumnezeu predominant prin prisma puterii Sale punitive au simptome mai puternice de depresie, anxietate, paranoia, obsesie și comportament compulsiv. Iar aceste imagini negative despre Dumnezeu pot deturna religia de la o potenţială resursă de a face faţă problemelor la o cauză pentru tulburare spirituală. Credinţa poate doborî, dar poate și ridica un om aflat în suferinţă. Pentru un observator extern, cum ar fi un psiholog, diferenţa dintre cele două pare să depindă de sensul pe care persoana religioasă îl dă experienţei pe care o trăiește.

Există și religii sau confesiuni care duc la o sănătate fizică deficitară din cauza anumitor reguli comportamentale pe care le promovează: martorii lui Iehova, de pildă, se opun transfuziilor de sânge (unii chiar și cu riscul pierderii vieţii), în timp alte grupuri religioase, precum amish sau anumite comunităţi de evrei ortodocși, se opun vaccinării, din motive religioase.

Sociologii recunosc existenţa limitelor

Însă o limită a acestor studii este faptul că majoritatea au fost efectuate în SUA, în Canada și în ţările vest-europene, ceea ce împiedică generalizarea concluziilor lor într-un portret cu adevărat global al religiei.

Cercetarea sociologică privind impactul religiei își recunoaște adesea limitele în faţa obiectivelor ambiţioase pe care le urmărește. Mare parte dintre cercetările sociologice disponibile la ora actuală se bazează pe eșantioane de studiu mici, în timp ce studiile bazate pe eșantioane mari își aleg, de obicei, respondenţii din categorii care nu sunt reprezentative pentru populaţia generală. Exemplele pot include studiile făcute doar pe adulţi vârstnici, doar pe femei sau doar pe bărbaţi ori doar pe membrii clerului sau exclusiv pe membrii unor anumite confesiuni sau naţiuni.

O altă lipsă a cercetării în domeniu este faptul că încă prea puţine studii s-au concentrat pe relaţia dintre religie și sănătatea fizică, în timp ce majoritatea au evaluat impactul psihologic al religiei.

Însă cele mai importante două dezavantaje ale cercetării relaţiei dintre religie și sănătate ţin de faptul că majoritatea studiilor au folosit date colectate la un singur moment în timp, fără să urmărească evoluţia subiecţilor o perioadă mai îndelungată, și de însăși definiţia studiilor asociative, care nu pot decanta între efectul religiei asupra sănătăţii și efectul sănătăţii asupra religiei. De pildă, nu putem concluziona corect asupra efectelor religiei, dacă luăm, inevitabil, în calcul religiozitatea „de criză”. Cu alte cuvinte, este foarte probabil ca, în cazul unei boli, unii oameni să adopte obiceiul de a se ruga cu regularitate, chiar dacă înainte nu și-au practicat religia. Un studiu care ar asocia așadar rugăciunea și o stare rea a sănătăţii nu ar putea spune care dintre aceste două elemente îl cauzează pe celălalt și, prin urmare, ar putea face loc unor concluzii greșite.

Atunci când aplică măsurători la un punct unic în timp, studiile pot obţine rezultate îndoielnice. De exemplu, corelarea unei sănătăţi proaste cu o rată scăzută de participare la serviciile divine ale unei biserici nu face evident faptul că persoanele bolnave pot fi împiedicate chiar de boală să participe la biserică și că, în lipsa lor, la biserică par că participă numai oameni sănătoși. Dar, dacă vom concluziona doar din aceste date că oamenii care participă la serviciile divine ale unei biserici sunt mai sănătoși decât ceilalţi și că religia este cauza acestei stări, este foarte posibil să nu avem o concluzie bine fundamentată.

Aceasta este chiar una dintre limitele recunoscute de cea mai recentă analiză Pew Research Center, care a corelat statistici din Statele Unite și din alte câteva zeci de ţări și a descoperit că persoanele care sunt active într-o biserică tind să fie mai fericite și mai implicate civic decât persoanele neafiliate religios și, mai interesant, chiar și decât membrii inactivi ai bisericilor.

Persoanele religioase sunt mai puţin înclinate spre comportamente distructive pentru sănătate, precum fumatul sau consumul de alcool. Autorii remarcă însă că activitatea religioasă nu se asociază cu o frecvenţă mai ridicată a exerciţiului fizic sau cu o incidenţă mai redusă a obezităţii. Mai mult, atunci când au eliminat din ecuaţia statistică variabile precum vârsta, educaţia și venitul, sociologii au constatat că nu există nicio legătură statistică între a fi activ religios și a avea, în general, o stare de sănătate mai bună. Cei de la Pew făceau însă o observaţie: pentru multe categorii de persoane religioase, obiceiuri precum fumatul și consumul de alcool sunt văzute ca păcătoase. Este posibil ca aceste comportamente, ușor de plasat sub interdicţia punctuală a unui „să nu…”, să fie mai ușor de asimilat decât o filosofie amplă privind un stil de viaţă preventiv, care ar include, pe lângă abstinenţa de la comportamentele nocive, și o căutare proactivă a acelor comportamente care cultivă pozitiv sănătatea.

Pipăind pentru a spune dacă este

Studii precum cel realizat de Pew Research vor continua să apară, lărgind astfel spectrul prin care privim rolul religiei în viaţa noastră de zi cu zi. Poate că, pe viitor, sociologii vor reuși să își perfecţioneze metodologia suficient cât pentru a stabili nu doar asocieri, ci și relaţii de cauzalitate în interacţiunea dintre religie și sănătate. Până atunci însă, volumul uriaș de studii efectuate deja arată că subiectul este încă departe de a fi clasat. Mai mult, aceste studii, așa limitate cum sunt, așază sub un mare semn de întrebare afirmaţiile memorabile legate de presupusele daune pe care credinţa religioasă le-ar aduce psihicului uman.

Dacă portretul pozitiv pe care știinţa începe să îl contureze religiei din ce în ce mai clar se va dovedi concordant cu realitatea, putem doar să ne imaginăm cât de benefică ar fi recâștigarea religiei, într-un context de libertate, ca sursă de bunăstare personală și socială. Pe de altă parte însă, reciproca acestei imagini este că societăţile cu niveluri de religiozitate în scădere riscă în schimb să înregistreze scăderi ale stări de bine personale sau sociale. Miza pare să rămână aceeași ca a vechiului pariu al lui Pascal: dacă religia spune adevărul și o credem, avem de câștigat. Dacă nu spune adevărul, fie că o credem, fie că nu o credem, nu am pierdut nimic. Dacă însă spune adevărul și nu o credem, atunci am pierdut totul.