Procesul lui Scopes, din anul 1925, a prevestit o schimbare a modului în care oamenii aveau să perceapă religia și în special doctrinele iudeo-creștine.

Cu mai bine de un secol înainte ca profesorul american de știinţe John Freshwatwer să stârnească apriga dispută recentă referitoare la libertatea academică în sălile de clasă, mai exact cu privire la dreptul de a-i îndemna pe studenţi să dezvolte o gândire critică vizavi de unele subiecte cum ar fi evoluţia, un alt profesor american, John T. Scopes, era judecat – sau mai bine zis persecutat – pentru un motiv contrar: încălcarea unei legi a statului Tennessee, și anume a Legii Butler, care interzicea tocmai predarea evoluţiei în școlile finanţate de stat.

Deși nu a aprofundat foarte mult dezbaterea creaţionism-evoluţionism, procesul lui Scopes, din anul 1925, imortalizat în opera dramatică și în filmul Inherit the Wind (distins cu numeroase premii), a prevestit o schimbare a modului în care oamenii aveau să perceapă religia și în special doctrinele iudeo-creștine. Tensiunea actuală crescândă din SUA, creată în jurul clauzelor din Primul Amendament al constituţiei americane, care prevăd libertatea de exercitare a religiei și interzic orice fel de implicare guvernamentală în instituirea unei religii oficiale, continuă să se manifeste cu precădere în domeniul învăţământului. Dezbaterile naţionale din SUA referitoare la rugăciunea în școli, menţionarea numelui lui Dumnezeu în jurământul de credinţă faţă de ţară și discutarea originii universului în sălile de clasă sunt doar câteva din subiectele ce reflectă această tensiune.

De la creaţionism la evoluţionism

Deși a avut ca scop iniţial punerea pe hartă a orașului Dayton, Tennessee, Procesul Maimuţelor, din anul 1925 (primul astfel de eveniment transmis pe calea undelor de către radioul naţional al Statelor Unite), a sfârșit prin a pune la grea încercare convingerile iudeo-creștine ale unei părţi destul de însemnate a populaţiei. Scopes, un profesor de liceu, și-a asumat rolul de contestatar al interdicţiei emise de stat împotriva predării evoluţiei în școlile publice. Acesta a aruncat proverbiala mănușă la data de 24 aprilie 1925, când și-a sfătuit elevii să citească un fragment dintr-un manual avizat de ministerul educaţiei, care susţinea și descria în mod explicit teoria evoluţionistă.

Acuzat de încălcarea legii, Scopes a fost judecat timp de opt zile, iar după o deliberare de nouă minute a juriului, a fost găsit vinovat și amendat cu 100 de dolari. Cu ocazia recursului înaintat la Curtea Supremă din Tennessee, avocaţii lui Scopes au susţinut că interzicerea predării evoluţiei, înrădăcinată într-o viziune biblică asupra lumii, a violat dreptul profesorului de știinţă la liberă exprimare, precum și Clauza Instituirii prevăzută în constituţie. Înalta Curte din Tennessee s-a bazat în hotărârea sa pe interpretarea pe atunci dominantă a Clauzei Instituirii, conform căreia guvernul nu putea institui o religie de stat. Curtea a considerat Legea Butler ca fiind constituţională deoarece nu stabilea o singură religie ca fiind religia de stat (Legea Butler, votată în statul Tennessee în anul 1925, le interzicea profesorilor din școlile publice să renege relatarea biblică a originii umane)[1].

După încheierea procesului lui Scopes, controversa evoluţionism-creaţionism a cunoscut puţine elemente de noutate. Anul 1968 a adus însă cu sine o decizie a Curţii Supreme a Statelor Unite în cazul Epprson vs. statul Arkansas[2],  care a atacat o lege asemănătoare cu Legea Butler din Tennessee. Cazul a avut ca actor principal o profesoară de biologie din Little Rock, Arkansas, care susţinea că interzicerea predării evoluţiei în școli constituia o violare a drepturilor ei garantate prin Primul Amendament. Luând partea profesoarei, Curtea a susţinut că constituţia Statelor Unite le interzice statelor membre să le impună profesorilor aderarea la o religie anume. Aceasta a menţionat că „dreptul neîndoios al statului de a prescrie programa școlilor sale publice nu îl atrage după sine și pe acela de a interzice, sub pedeapsa unei infracţiuni (sancţiune penală), predarea unei teorii știinţifice sau a unei doctrine, atunci când respectiva interzicere se bazează pe considerente care încalcă Primul Amendament.”[3]

Epperson a marcat începutul trecerii de la predarea creaţionismului în școlile publice către predarea teoriei evoluţioniste. În urma deciziei Curţii Supreme, devenită punct de reper, statele americane au început să se întrebe dacă evoluţionismul ar trebui predat alături de creaţionism sau dacă acesta ar trebui să înlocuiască creaţionismul, urmând să constituie unica teorie acceptată în școlile publice. Deși interzicerea predării evoluţiei era în modul cel mai evident neconstituţională, dilema cea mai acută avea de-a face cu coexistenţa, ca doctrine, a evoluţionismului și a creaţionismului. Câteva state au introdus o legislaţie care cerea ca atât „știinţa creaţiei”, cât și „știinţa evoluţiei” să fie predate în același timp. Astfel a luat naștere dezbaterea cu privire la libertatea academică.

În cele din urmă, în anul 1987, Curtea Supremă a Statelor Unite a completat tranziţia de la creaţionism la evoluţionism odată cu procesul Edwards vs. Aguillard[4], când a dat o lovitură de graţie unei legi a statului Louisiana, care prevedea ca teoria evoluţionistă și cea creaţionistă să fie predate împreună. Apărătorii legii respective susţineau că asta proteja libertatea academică a profesorilor. Deși a decis în cele din urmă că legea constituia o violare a clauzei instituirii, Curtea nu a interzis câtuși de puţin predarea creaţionismului. De fapt, a lăsat deschisă ușa în faţa posibilităţii predării ambelor teorii referitoare la originea vieţii, atât timp cât acest lucru avea în vedere sporirea eficienţei instruirii știinţifice.

Un sfert de secol mai târziu, evoluţionismul a preluat locul creaţionismului, devenind astfel cel mai important subiect în cadrul orelor de știinţă din școlile publice. Pe un astfel de fundal, cazul recent al profesorului Freshwater reflectă tensiunea continuă dintre creaţionism și evoluţionism, dintre programa școlară avizată de stat și libertatea academică și pe cea dintre libertatea de exprimare și corectitudinea politică, aceasta din urmă adăugând o întreagă și nouă paletă de complicaţii la ceea ce odinioară era considerat a fi o discuţie primordial legală și morală.

Intrarea în scenă a lui John Freshwater

În anul 2011, John Freshwater, un creștin cu o carieră didactică de 20 de ani în cadrul școlii gimnaziale Mount Vernon din Ohio, a fost concediat din pricina faptului că își încuraja elevii să gândească critic cu referire la anumite aspecte din programa școlară a orelor de știinţă, și mai ales la cele care vizau teoria evoluţionistă.

Absolvent al Universităţii din Ohio, Freshwater a început să predea știinţa în anul 1987, la școala gimnazială Mount Vernon, unde a devenit un profesor remarcabil, extrem de popular printre elevi, neprimind nici măcar o singură evaluare profesională negativă.

Toate acestea s-au schimbat însă în anul 2008, când consiliul director al școlii Mount Vernon a votat în unanimitate începerea procedurilor de concediere a deja veteranului profesor, invocând unele motive de îngrijorare cu privire la conduita și materialele didactice folosite de acesta, în special cele care se refereau la teoria evoluţionistă. Încă de la începutul anului, conducătorii școlii i-au ordonat lui Freshwater, care timp de 16 din cei 20 de ani cât a profesat la școala Mount Vernon activase ca monitor și supraveghetor al clubului școlar The Fellowship of Christian Athlets, să îndepărteze din sala sa de clasă „toate obiectele religioase”, inclusiv afișul cu Cele Zece Porunci de pe ușa clasei, afișele cu versete din Biblie și Biblia sa personală pe care o ţinea pe catedră. Freshwater a fost de acord să le înlăture pe toate, cu excepţia Bibliei sale.

În mod ironic, în ciuda criticilor aduse metodelor lui Freshman de către consiliul director, elevii săi aveau în mod frecvent rezultate mai bune la învăţătură decât toţi ceilalţi elevi, obţinând cele mai mari note la concursurile școlare de știinţă dintre toate clasele a opta din district, asta în anul școlar 2007-2008. De asemenea, Freshwater a fost singurul profesor de știinţă de la MountVernon care a obţinut un calificativ „de trecere” la concursul Ohio Achievement Test, fapt care l-a plasat înaintea tuturor celorlalţi colegi ai săi.

Cu toate acestea, consiliul nu a întârziat iniţierea procedurilor de suspendare din funcţie, fără plată, a lui Freshwater, determinându-l pe acesta să solicite o audiere publică. În timpul audierilor, care au durat aproape doi ani, reprezentanţii școlii s-au confruntat cu o avalanșă de susţinători ai preaiubitului profesor. Elevii acestuia au organizat un miting în onoarea sa, cu ocazia căruia au îmbrăcat tricouri pe care pictaseră cruci. De asemenea, nu ezitau să-și aducă Bibliile cu ei la fiecare oră de curs.

La data de 7 ianuarie 2011, conducătorul audierii a înaintat o recomandare neobligatorie ca Freshwater să fie demis deoarece „insista în încercările sale de a transforma știinţa de clasa a opta după bunul său plac – și anume, într-o examinare a programei știinţifice prin ochiul critic al doctrinei creștine.”  În ciuda unei declarate politici de imparţialitate a școlii[5], consiliul l-a concediat pe John Freshwater după o săptămână, susţinând că acesta a introdus religia în sălile de clasă într-un mod cu totul nepotrivit, oferindu-le astfel elevilor „un motiv de îndoială asupra acurateţei și/sau a credibilităţii oamenilor de știinţă, a manualelor de știinţă și/sau a știinţei în general.”

Cu ajutorul Institutului Rutherford Freshwater a intentat proces, susţinând că acolo unde discursul unui profesor se află în concordanţă cu toate politicile consiliului director și respectă întru totul programa școlară nu ar trebui să fie permisă demiterea unui profesor ca modalitate de cenzurare a unui anumit punct de vedere academic din sala de clasă. După ce a pierdut nenumărate lupte prin diferite tribunale, cazul său a fost în cele din urmă audiat de Curtea Supremă din Ohio, în luna februarie a anului 2013.

Conducerea școlii a insistat asupra faptului că Freshwater nu are dreptul să invoce libertatea academică pentru a i se permite să predea evoluţia dintr-o perspectivă creștină, menţinându-și astfel decizia de concediere a acestuia. Avocaţii de la Institutul Rutherford au amintit în faţa Curţii că libertatea academică constituia odinioară piatra unghiulară a sistemului educaţional american și au subliniat faptul că în prezent este nevoie de mai mulţi profesori și administratori școlari care înţeleg faptul că tinerii nu trebuie îndoctrinaţi. Mai degrabă, aceștia trebuie învăţaţi cum să gândească pe cont propriu. „Prin faptul că John Frewshwater a fost concediat deoarece își îndemna elevii să gândească dincolo de barierele impuse”, au subliniat avocaţii, „conducerea școlii a violat o libertate esenţială menţionată în Primul Amendament – și anume dreptul de a analiza și de a exprima unele idei diferite faţă de cele consacrate.”

Libertatea academică în sălile de clasă

Deși metodele didactice ale lui Freshwater au constituit mărul discordiei în conflictul de la Mount Vernon, teoriile alternative de predare a orelor de știinţă care să îi stimuleze pe elevi să dezvolte o gândire critică vizavi de ceea ce li se predă și astfel să își lărgească orizontul educaţional nu constituie câtuși de puţin o abordare nouă. Totuși, cazul Freshwater duce cu un pas mai departe vechea controversă dintre creaţionism și evoluţionism, transformând-o într-una asupra măsurii în care profesorii pot invoca libertatea academică în predarea unor subiecte controversate.

Deși evoluţionismul se află în centrul prezentei dezbateri cu privire la libertatea academică, capacitatea unui profesor de a prezenta puncte de vedere controversate se extinde cu mult dincolo de discutarea originii vieţii, atingând de asemenea subiecte ca istoria, politica și alte idei extrem de importante.

Acesta a fost și cazul procesului Wilson vs. Canchellor. În anul 1976, dorind să își implice și să își motiveze elevii, un profesor de știinţe politice a invitat în clasă patru vorbitori cu vederi politice diferite: un democrat, un republican, un comunist și un membru al Societăţii John Birch. În ciuda faptului că invitaţiile fuseseră făcute după aprobarea în prealabil a conducerii școlii, membrii comunităţii s-au opus, mergând până într-acolo încât au pus în circulaţie o petiţie prin care cereau revenirea asupra respectivei decizii, ameninţând chiar cu demiterea membrilor consiliului director. Prin urmare, consiliul și-a revocat hotărârea, interzicându-le respectivilor partizani politici accesul în școală.

Odată cu judecarea cazului, curtea s-a pronunţat împotriva consiliului director al școlii, considerând că raţionamentul prin care membrii săi și-au revocat decizia fusese neîntemeiat. Judecătorul a fost de părere că respectiva decizie fusese luată mai degrabă de teama pierderii unui loc în conducere decât pe baza unor dovezi clare că vorbitorii respectivi ar fi fost incompetenţi sau că opiniile politice discutate ar fi fost nepotrivite pentru o oră de știinţe politice de liceu. Rezultatul final: profesorilor li s-a permis să invite partizani politici la orele de curs.[6]

Recunoscând că libertatea academică este esenţială pentru a oferi o educaţie variată, aprofundată și de calitate, și mai ales în lumina unui climat al corectitudinii politice din ce în ce mai accentuat și care denotă o anumită repulsie faţă de orice subiect religios, câteva state au adoptat „legi pentru libertatea academică”, în vederea combaterii intimidării, a represaliilor și a dispreţului pe care profesorii și elevii îl întâmpină atunci când iau în considerare unele teorii alternative sau atunci când o critică pe cea evoluţionistă.

Totuși, spre deosebire de legislaţia anterioară, pre-Aguillard, aceste legi nu presupun includerea designului inteligent și a creaţionismului în programa școlară obligatorie. Mai degrabă, ele promovează dezbaterea teoriei evoluţioniste cu un ochi critic și recunoașterea faptului că aceasta reprezintă într-adevăr un subiect controversat. Mai mult, aceste legi subliniază că, în timp ce cadrele didactice pot fi limitate de anumite politici școlare interne, membrii consiliilor de conducere nu trebuie să influenţeze în vreun fel metodele de predare și încercările de a încuraja elevii în înţelegerea controverselor din jurul teoriilor știinţifice. În termeni mai simpli, legislaţia încearcă să pună capăt atacurilor aduse libertăţii academice, percepute ca fiind ostile tradiţiilor unei societăţi libere și, totodată, progresului știinţei în sine.[7]

Cu mai puţin de un secol în urmă, creaţionismul era în general considerat singurul plan de lecţie valabil pentru cursurile de știinţă, în timp ce însăși noţiunea de predare a teoriei evoluţioniste în școli era considerată o chestiune controversată. Roata s-a întors în prezent și ne aflăm în pericolul de a repeta aceleași greșeli din trecut atunci când vine vorba de încercările de trecere sub cenzură a punctelor de vedere diferite din sălile de clasă.

Socrate, care observa odinioară că „educaţia înseamnă a aprinde o flacără, și nu a umple un vas”, ar fi pe bună dreptate îngrozit în faţa sistemului educaţional al învăţatului mecanic, papagalicesc, care se bazează atât de mult pe teste și materii standardizate, încât profesorilor nu le mai rămâne aproape deloc timp pentru a-i învăţa pe tineri ceva din afara programei școlare și nici de a le sugera modul în care aceștia pot să își dezvolte o gândire analitică, pe cont propriu. Remarcabilul filosof grec a concluzionat: „Nu pot învăţa pe nimeni nimic. Pot doar să îi fac pe oameni să gândească.” Nu încape niciun dubiu că John Freshwater ar fi de acord.

Footnotes
[1]„State of Tennessee vs. John Thomas Scopes (1925).”
[2]„Epperson vs. Arkansas, 393 U.S. 97 (1968).”
[3]„Epperson vs. Arkansas, 393 U.S. 97, 107 (1968).”
[4]„Edwards vs. Aguillard, 482 U.S. 578.”
[5]„Una dintre politicile de bază ale consiliului director se referea la faptul că, deoarece tradiţiile religioase oferă perspective diferite asupra știinţei, profesorii ar trebui să propună o instruire imparţială, astfel încât elevii să o poată evalua «în conformitate cu propriile lor convingeri religioase.»”
[6]„Wilson vs. Chancellor, 418 F.Supp. 1358 (D.C.Or. 1976).”
[7]„Vezi http://www.academicfreedompetition.com/freedom.php.”

„State of Tennessee vs. John Thomas Scopes (1925).”
„Epperson vs. Arkansas, 393 U.S. 97 (1968).”
„Epperson vs. Arkansas, 393 U.S. 97, 107 (1968).”
„Edwards vs. Aguillard, 482 U.S. 578.”
„Una dintre politicile de bază ale consiliului director se referea la faptul că, deoarece tradiţiile religioase oferă perspective diferite asupra știinţei, profesorii ar trebui să propună o instruire imparţială, astfel încât elevii să o poată evalua «în conformitate cu propriile lor convingeri religioase.»”
„Wilson vs. Chancellor, 418 F.Supp. 1358 (D.C.Or. 1976).”