Producătorii muzicalului „Mizerabilii” donează bani unei biserici

23

Echipa de producţie a muzicalului „Mizerabilii", adaptare a romanului omonim, au donat bani unei biserici din Anglia, unde au filmat unele scene din film.

Christian Post raportează că producătorii au donat 16.000 de dolari Bisericii Sf. Maria din oraşul Ewelme, din Oxfordshire. Reverendul Jonathan Mayer, vicarul bisericii, a declarat că filmările au fost o experienţă pozitivă, deoarece „mesajul spiritual al filmului i-a adus pe toţi mai aproape".

Mulţi comentatori şi critici au observat elementele creştine care străbat povestea scrisă de Victor Hugo. „Mizerabilii face clar faptul că oamenii nu pot găsi libertatea decât prin iertarea şi iubirea semenilor. Iar asta nu se poate face decât prin acceptarea deschisă a mântuirii prin Dumnezeu, nu doar a unui om milos," scrie criticul de film Bob Hoose.

Filmul a avut cele mai mari încasări în weekendul de deschidere pentru un muzical, atât în Statele Unite, cât şi în Marea Britanie şi a fost nominalizat la mai multe premii Oscar.

Niciun articol afișat