Ce se află în spatele fricii de sfârşitul lumii?

322

Mii de oameni nu ştiu ce se va întâmpla pe 21 decembrie, dar declară că s-au pregătit pentru ce este mai rău. Şi fie că pregătirea lor are la bază credinţa într-o Apocalipsă biblică, fie că motivaţia lor vine dintr-o convingere seculară pentru Armagheddon, lumea crede din ce în ce mai des într-o psihologie a sfârşitului lumii.

Nimeni nu ştie ce se va întâmpla pe 21 decembrie, dar mii de oameni s-au pregătit pentru ceea ce, zic ei, este mai rău: Apocalipsa . Şi fie că pregătirea lor are la bază credinţa într-o Apocalipsă biblică, fie că motivaţia lor vine dintr-o convingere seculară privind Armaghedonul, scenariul lasă să se întrevadă simptomele unei adevărate psihoze a sfârşitului lumii. Aceasta ar fi, potrivit unora, doar o altă formă de manifestare a fricilor umanităţii.

Anul acesta, la nivel global, unul din zece oameni crede că va fi martorul sfârşitului lumii, potrivit unui sondaj de opinie realizat de Ipsos Global Public Affairs, pentru agenţia Reuters. Pentru aceşti oameni, nu contează că Apocalipsa aşteptată pe 21 decembrie a fost negată pe filiere majore – de la oamenii de ştiinţă de la NASA, la Vatican şi până la urmaşii civilizaţiei mayaşe. Ei continuă să creadă că finalul va veni, inevitabil. Ce îi motivează?

Frica de sfârşitul lumii

Frica recentă de sfârşitul lumii pare a fi o rezultantă între influenţa nefastă a mass mediei, diseminarea trunchiată a datelor ştiinţifice şi răspândirea superstiţiilor ezoterice.

Încă de la mijlocul secolului trecut, nenumărate cărţi ştiinţifico-fantastice, precum şi numeroase emisiuni TV, şi producţii cinematografice au inclus constant scenarii privind catastrofe apocaliptice, invazii extraterestre, ciocniri ale Pământului cu asteroizi sau dezastre naturale globale.

Pe de altă parte, începând cu anii '70, discursul public al oamenilor de ştiinţă s-a axat din ce în ce mai mult pe avertizările cu privire la formarea găurilor în stratul de ozon, la pericolul încălzirii globale şi al efectului de seră. În 1972, ameninţarea diminuării resurselor şi perspectiva unui flagel global de foamete au fost puncte focale în raportul „Limitele creşterii" publicat de Clubul de la Roma.

În următorii ani, mai multe elemente cu potenţial distructiv au captat atenţia internaţională: creşterea demografică (şi presiunea pe care o pune asupra resurselor naturale), extinderea foametei, răspândirea războaielor pentru resurse, creşterea în amploare a fenomenului infertilităţii, răspândirea ploilor acide (o ameninţare pentru suprafeţe extinse de păduri), apariţia viruşilor informatici (cel mai cunoscut fiind Y2K, din anul 2000), epidemiile noi (boala vacii nebune, gripa aviară, gripa porcină). Şi lista poate continua.

Recent, fascinaţia negativă construită în jurul ideii de sfârşit al lumii a fost potenţată de proliferarea profeţiilor oculte, cum ar fi cele ale lui Nostradamus sau, mai recent, ale lui Harold Camping. Ba încă unii au avut imaginaţia să impute chiar şi acceleratorului de particule de la Geneva (LHC) un rol în Apocalipsă.

Apocalipsa, o catastrofă inevitabilă?

Interesul pentru un iminent sfârşit al lumii a crescut vizibil în ultimii 40-50 de ani, afirmă Lorenzo DiTommaso, profesor de teologie la Universitatea Concordia, din Montreal, autorul cărţii The Architecture of Apocalypticism. În urma analizei pe care a întreprins-o pentru carte, DiTommaso a observat că un punct comun al tuturor grupurilor care cred într-un eveniment final global, într-un sfârşit al lumii, este simţământul că problemele lumii sunt prea mari pentru a fi rezolvate de oameni, care sunt incapabili să găsească soluţii pe termen lung. „Din perspectivă biblică, Dumnezeu este Cel ce le poate rezolva. Din alte puncte de vedere, finalul trebuie să vină printr-o catastrofă", a declarat el pentru site-ul LiveScience.com.

La capitolul „catastrofe", scenariile se ramifică într-atât încât oricât de pregătiţi s-ar considera unii, nimeni nu se poate feri de toată paleta de dezastre popularizate. Aşa se face că oamenii care au cheltuit între 40.000 şi 1 milion de dolari, pentru buncăre anti-apocalipsă ultra-sofisticate, nu au avut totuşi cum să se asigure împotriva inversării polilor Pământului.

Cât despre Apocalipsa biblică, aceasta este departe de a oglindi scenariile catastrofice din filme ci este, din contră, prezentată ca un eveniment pozitiv şi de dorit. Potrivit etimologiei greceşti a cuvântului, „apocalypsis" înseamnă „descoperire". Pentru creştini „Apocalipsa lui Iisus Christos", anunţată în Scriptură, este evenimentul descoperirii lumii nevăzute, promisiunea revederii lui Christos, la a doua Sa venire. Evenimentul implică totuşi o distrugere, însă aceasta vizează eliminarea a tot ceea ce este rău în lume înainte de restaurarea Planetei după idealul divin. Şi mai interesant, Scripturile creştine nu doar că nu menţionează o dată la care ar urma să aibă loc acest eveniment, ci chiar reclamă ca inutil orice demers de a calcula: „Despre ziua aceea şi despre ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din cer, nici Fiul, ci numai Tatăl." (Evanghelia după Marcu 13:32)