Biblia rescrisă pe Twitter

62

Chris Juby, în vârstă de 30 de ani, plănuiește să condenseze fiecare capitol al Bibliei în formatul de 140 de caractere al platformei Twitter. Duminica trecută, el a început cu primul capitol al Genezei și a ajuns la capitolul 9. 

     Îl așteaptă un traseu de 1.189 de capitole, adică tot atâtea zile, până în data de 8 noiembrie 2013. Primul capitol al Genezei în rezumatul de 140 de caractere în limba engleză sună astfel: „Dumnezeu a creat cerurile, pământul și tot ceea ce are viaţă. El i-a făcut pe oameni după chipul Său și le-a dat în stăpânire pământul.”

    Juby explică „Am obiceiul de a citi în fiecare dimineaţă câte un capitol din Biblie și întotdeauna citesc la rând, de la Geneza la Apocalipsa. Ultima dată când am ajuns la Apocalipsa, am simţit că e nevoie să mă concentrez mai mult asupra a ceea ce citesc. Iar un sumar al celor citite ar fi fost o metodă foarte bună. Deja eram utilizator de Twitter, așa că am început să public rezumatele.”

    „Sunt foarte entuziasmat de proiect. Cultura noastră depinde atât de mult de Scriptură. Oameni ca Shakespeare sau Dickens au făcut adesea referiri la texte biblice pe care noi acum le considerăm obscure. Iar oamenii – chiar și creștinii – au tendinţa de a citi selectiv din Scriptură. Sper ca, prin aceste rezumate, să îi inspir pe oameni să citească ei înșiși Biblia, de la cap la coadă. Eu dau doar rezumatul.”

    Juby este responsabilul cu serviciul de închinare al bisericii King's Church, din Durham City, Marea Britanie. Poate fi urmărit pe Twitter la http://twitter.com/biblesummary .