Camera Reprezentanţilor a SUA apreciază Biblia KJ

6

Camera Reprezentanţilor a SUA va da o rezoluţie de recunoaştere a impactului pe care l-a avut Biblia King James asupra societăţii americane, cu prilejul celor 400 de ani pe care îi aniversează traducerea King James.

Rezoluţia recunoaşte că versiunea King James a pătruns în cultura americană, lăsându-şi amprenta asupra poeziei, predicilor şi discursurilor celebre. Autorii rezoluţiei îl citează pe fostul preşedinte american Ronald Reagan care a afirmat că „este un fapt incontestabil că toate întrebările cumplite şi complicate cu care ne confruntăm în America şi în întreaga lume îşi găsesc răspunsul în această singură carte", notează christianpost.com.

Rezoluţia Casei Albe cere Congresului american să îşi exprime recunoştinţa pentru această traducere care, de 4 secole, influenţează viaţa societăţii americane.

„Biblia King James merită să fie recunoscută pentru contribuţia adusă societăţii americane. Această traducere a fost vehiculul care a contribuit la dezvoltarea limbii noastre şi care ne-a programat gândirea timp de secole", a declarat Doug Levesque, preşedintele organizaţiei Bible National Society.

(Foto: legis.state.pa.us)