Citim Biblia, dar prin ale cui lentile?

1676

Privind în istorie, este uneori dificil de înţeles de ce creștinismul s-a ramificat într-o sumedenie de credinţe. Au fost la mijloc nu doar ambiţii, ci și maniere diverse de citire a textului biblic. Unele dintre acestea ne modelează încă prezentul și ne fac să constatăm cu surprindere că avem convingeri pe care nu le putem explica.

Bibliei i s-a prezis de mai multe ori „decesul”, cu toate acestea însă continuă să supravieţuiască și să suscite interes. Dar, așa cum era de așteptat, oamenii se raportează foarte diferit la Scriptură. Unii se apropie de ea într-o manieră culturală, percepând-o ca o carte cu un bogat conţinut didactic, însă fără să fie absolutizat mesajul conţinut.

Alţii adoptă o atitudine de reverenţă excesivă, care îi determină să o izoleze în spaţiul bisericii. Adică este utilizată strict liturgic și doar de către personalul „calificat”.

Există însă și categoria celor care încă o citesc devoţional. Dar nici aceștia nu sunt imuni la o înţelegere eronată a Bibliei. Cauzele derapajelor sunt multiple. Uneori, pierderea din vedere a contextului poate genera concluzii false. Alteori, abordarea literală a textului biblic implică o manieră de citire care nu este întotdeauna recomandabilă. Se demonstrează astfel o neînţelegere a amprentei pe care timpul și locul scrierii au pus-o asupra textului biblic.

Unii descoperă, alţii respectă

Dincolo de acești factori perturbatori mai poate fi menţionat unul care ţine de atitudine. Și nu una de rea-voinţă sau de ignoranţă. Erorile se pot strecura chiar în concluziile celor care sunt bine intenţionaţi și pasionaţi de lectura Bibliei.

Acestea pot fi cauzate de citirea Scripturii prin filtrul unor concepţii populare. Ele pot fi atât de bine impregnate în mentalul colectiv încât se manifestă ca idei preconcepute în momentul lecturării textului biblic. În consecinţă, nu mai sunt deschise alte unghiuri de abordare, care ar putea poziţiona cititorul mai aproape de sensul iniţial al pasajului citit.

Astfel, lectura rămâne la stadiul unor adevăruri unanim acceptate, fără să fie puse sub semnul întrebărilor. În această situaţie, pierderile pot fi semnificative, fiindcă citirea Bibliei se rezumă la o abordare superficială, fără profunzimea atât de invocată. Problema fundamentală nu este neapărat concluzia (care poate să nu fie nocivă), ci obișnuinţa de a citi prin ochii altcuiva.

Concluzii cunoscute, dar nu foarte exacte

Amy-Jill Levine este autorul unei cărţi în care analizează parabolele lui Iisus. În calitate de profesor de Noul Testament și Studii Ebraice la Facultatea de Teologie a Universităţii Vanderbilt, el consideră că există pasaje în Sfânta Scriptură care, deși sunt extrem de populare azi, au fost interpretate greșit. În opinia lui, exprimată pe blogul CNN, acest fapt se datorează ignorării audienţei căreia i-a fost adresat iniţial mesajul parabolelor. Nu generaţia prezentă era în vizorul principal al lui Iisus, ci mulţimea care venea fie să Îi soarbă cuvintele, fie să Îi întindă capcane.

Spre exemplu, spune profesorul, pilda fiului risipitor este percepută ca o poveste care exprimă iubirea necondiţionată a lui Dumnezeu. Însă acesta era mesajul pe care evreii prezenţi atunci în audienţă trebuiau să îl înţeleagă? În opinia lui Levine, miezul parabolei trebuie înţeles în asociere cu celelalte parabole rostite în aceeași ocazie și care toate luate împreună vorbesc despre pierdere.

Nu declaraţia de iubire a lui Dumnezeu este cea relevată cu prioritate în aceste mesaje (fiindcă aceasta se subînţelege), ci numărul celor pierduţi și regăsiţi. Mai întâi o oaie dintr-o sută, apoi o monedă din zece și, în final, un frate din doi. Progresia este evidentă.

La fel poate fi percepută și pilda bunului samaritean. În general, relatarea este înţeleasă ca o exprimare a dragostei umane ca prototip al celei divine. În realitate, radicalismul mesajului este cel mai ignorat. Samariteanul este un inamic și tocmai el este cel care oferă salvare. Mesajul este clar: ajutorul vine de acolo de unde nu este așteptat să sosească. Oare cum ar fi transpus Iisus acest episod în conjunctura actuală a relaţiilor dintre Israel și Palestina?

Surprizele din Biblie

O investigare, chiar și sumară, a Bibliei conferă ocazia identificării și a altor pasaje care ilustrează aceeași capcană a parcurgerii texului biblic în ton cu concluzii popular acceptate. De exemplu, există o convingere tradiţională că apelul lui Iisus de experimentare a „sărăciei în Duhul” presupune un fel de ignoranţă ca marcă a unei smerenii artificiale. Cu timpul, expresia a devenit subiect de satiră, dar și o formă de încurajare a celor care nu au prea multe afinităţi și nici preocupări intelectuale.

Se trece cu vederea faptul că în nenumărate alte mesaje ale Bibliei este condamnată paralizia mintală, inapetenţa pentru cunoaștere sau lipsa pasiunii pentru progres. Se creează impresia că Cerul va oferi găzduire doar celor care înţeleg tot mai puţin. Evident că nici cei de la polul opus nu sunt printre favoriţi. Nu intensitatea cunoașterii este evidenţiată de Christos, ci nevoia de transformare care vine din conștientizarea vidului interior.

O abordare eronată poate fi identificată și în privinţa uneia dintre cărţile care suscită cel mai mare interes din toată colecţia biblică. Apocalipsa transmite la nivelul percepţiei populare ideea unui cataclism cosmic, a unei ample dezordini mondiale care va distruge planeta. Astfel, Apocalipsa a ajuns să piardă din elementul de revelaţie pe care îl conţine, fiind înlocuită cu o viziune catastrofistă despre viitor. Chiar dacă aceasta este parte implicită a cărţii, mesajul esenţial nu este acesta. Forţa mesajului s-a pierdut și din cauza nenumăratelor scenarii care funcţionează ca o lentilă de interpretare. În consecinţă, catastrofele au ajuns să fie mai așteptate decât revenirea lui Christos.

Nu mai investigăm, doar ascultăm

Lecturarea Bibliei în parametrii stabiliţi la nivel popular sau cu acceptul specialiștilor în teologie are anumite avantaje care nu pot fi eludate. De exemplu, scutește persoana în cauză de oboseala căutărilor și de riscurile incertitudinilor. O concluzie preluată în urma eforturilor altcuiva poate fi comodă, dar este și utilă?

Aceasta este, de fapt, o problemă cu semnificative implicaţii la nivelul întregului sistem religios. Istoria bimilenară a creștinismului a stat sub semnul acestei paradigme de poziţionare faţă de Biblie. S-a creat oportunitatea constituirii unei clase privilegiate care se pretindea posesoarea cheilor de dezlegare a enigmelor biblice. Consecinţa imediată a fost o marginalizare a masei credincioșilor, împinsă tot mai departe de altarul bisericii.

Rezultatul unei asemenea opţiuni se resimte până astăzi. Creștinismul este experimentat mai mult la nivel dogmatic. Formele primează. Puţini mai sunt cei care au îndrăzneala să pună sub semnul întrebării convingerile pe care le-au moștenit.

Credinţa filtrată prin ochii altora ar fi trebuit să fie o excepţie. Din păcate, a devenit o regulă. Una care este departe de ceea ce odată credincioșii din Bereea antică își permiteau să facă, da, chiar în privinţa apostolului Pavel: să îi verifice afirmaţiile. Atunci gestul lor a fost apreciat. Astăzi aproape că ar părea un sacrilegiu. Poate că este nevoie de revenirea la ceea ce, cândva, i-a imprimat creștinismului forţă: privirea Bibliei prin lentile proprii.