Cu ce am rămas din filmul „Noe”

491

Pentru un creștin care cunoaște povestea biblică a potopului, filmul „Noe" este un hibrid ciudat de elemente biblice, ecologice și fantastice, atât de încurcate între ele, încât pot da ușor dureri de cap.

Regizorul Darren Aronofsky a luat un personaj biblic, l-a pus să construiască o arcă pe care a umplut-o cu animale, după care a folosit niște efecte speciale (mediocre ca element spectaculos) pentru scena potopului, pentru a spune că s-a inspirat din Biblie. Însă dacă pe Noe l-ar fi chemat altfel și ar fi avut un submarin în loc de arcă, nu ar fi schimbat cu nimic mesajele filmului, presărate cu multă dibăcie în scenariul idiosincratic.

„Noe este cel mai nebiblic film realizat vreodată”, a declarat răspicat regizorul și are dreptate. Creștinii care s-au interesat de film au primit o atenţionare clară. Cu toate astea, filmul prezintă prea multe elemente nebiblice, unele mai minore, care ar putea fi mai ușor trecute cu vederea, iar altele majore, care răstălmăcesc chiar esenţa creștinismului.

Ecologie, aer de magie și drame de familie

Din primul minut se deduce că nu va fi ilustrată povestea biblică. Filmul începe cu o recapitulare a căderii în păcat și a crimei lui Cain, care a fost blestemat de Dumnezeu să „muncească în sudoare” pentru rodul pământului. Însă Cain și urmașii săi, care au împânzit pământul ca un cancer, au fost ajutaţi de un grup de îngeri căzuţi, denumiţi „The Watchers” („Păzitorii”), să mineze pământul și să contruiască orașe. Îngerii și-au dat seama că au luat o decizie greșită după ce lăcomia oamenilor a distrus pământul care odată fusese Grădina Edenului și o bună parte din animale au fost ucise pentru hrană. În film, potopul este cauzat de faptul că oamenii au stricat pământul, pe când în Biblie cauza este „stricăciunea oamenilor”.

Urmașii lui Cain minau după o rămășiţă auriu-strălucitoare din Eden, pe care Noe o folosește la aprinderea focului. Magică este și o sămânţa pe care Metusala, un pustnic, i-o dă lui Noe pentru a crește o pădure-instant de unde să ia lemn pentru arcă. Metusala este și vraci, el îi dă lui Noe un ceai care să îi provoace viziuni pentru a înţelege ce vrea Dumnezeu de la el, și tot el o vindecă cu o atingere pe fiica adoptivă a lui Noe. Dacă ne gândim la Moise sau la apostolii care au făcut lucruri uimitoare, ce face Metusala poate fi trecut cu vederea. Doar că spre deosebire de aceștia, în cazul cărora este clar faptul că puterea vine de la Dumnezeu, despre Metusala nu transpare nici din Biblie și nici din film că ar fi avut o legătură de acest gen cu Dumnezeu. De fapt, în deciziile importante pe care Metusala le ia în film nu Îl consultă niciodată pe Dumnezeu, ci face totul cu de la sine putere.

Fiica adoptivă a lui Noe este Ila, pe care Noe și familia sa au găsit-o rănită de moarte, în timp ce fugeau de Tubal-Cain, autointitulat „regele oamenilor”, care omorâse toată descendenţa lui Set până la Noe. Ila devine soţia lui Sem, în timp ce Ham și Iafet rămân singuri. De aici, Arronofsky îi complică viaţa lui Noe, amestecând elemente din povestea lui Avraam și a lui Lot. Ham este obsedat să își dovedească bărbăţia, ori prin găsirea unei neveste, ori prin omorârea unui om. Neputinţa lui Noe de a-i da ce își dorește îl face pe Ham să se întoarcă împotriva sa până acolo încât îl ascunde pe Tubal-Cain în arcă și pun la cale un complot de a-l omorî pe Noe. În momentul atacului, Noe este încolţit și Sem, care vrea să își apere soţia, ce tocmai născuse gemene, pe care Noe era determinat să le omoare, fiind convins că Dumnezeu nu voia să mai trăiască niciun om după potop. Însă Noe are un moment á la Avraam când își schimbă radical intenţia și înţepenește cu cuţitul ridicat asupra bebelușilor. Acţiunea filmului îl conduce pe Noe în depresie, iar relaţia cu Ham nu mai poate fi reparată, acesta părăsind familia și căutându-și drumul propriu, după scăderea apelor.

Marea problemă a filmului

Marea problemă a unui film care se folosește de o poveste biblică și are o ţintă declarată în publicul creștin este că nu face nicio legătură cu Dumnezeu. De fapt, nici măcar nu există cuvântul „Dumnezeu” în film. El este „Creatorul”, iar tot ce știu oamenii despre El, inclusiv Noe, este că a creat pământul și tot ce este pe el, după care a blestemat oamenii la căderea în păcat, iar acum vrea să-i nimicească, pentru a se întoarce din nou la o creaţie desăvârșită, de data aceasta fără om în ea. Lipsa lui Dumnezeu este evidentă și din faptul că filmul începe cu replica: „La început nu era nimic”, pe când Geneza începe: „La început, Dumnezeu a făcut…”

Oamenii nu au nicio legătură cu Dumnezeu, nu se roagă la Dumnezeu, nu vorbesc cu Dumnezeu. Relaţia este atât de disfuncţională, încât Noe nici nu înţelege ce are de făcut, nici înainte de potop, nici în timpul potopului și nici după. Spre deosebire de povestirea din Biblie, în care Dumnezeu îi vorbește și îi spune clar ce se va întâmpla, ce are de făcut și că familia sa va fi salvată, în film Noe primește viziuni pe care nu știe să le interpreteze, iar asta îl face să se îndoiască de rolul său și să intre într-o depresie soră cu nebunia.

Aronofsky portretizează un Dumnezeu rece, observator, judecător, neimplicat în vieţile oamenilor, ba chiar un Dumnezeu rău, fără inimă. Atunci când Cain și-a omorât fratele, Dumnezeu l-a blestemat, dar unor îngeri le-a fost milă de el și au coborât să îl ajute, împotriva voinţei lui Dumnezeu, care i-a blestemat și pe ei, astfel că la atingerea solului s-au transformat în giganţi diformi de piatră. În final, aceștia l-au ajutat pe Noe să construiască arca, au murit apărând-o de oamenii care voiau să se suie la bord și au fost luaţi înapoi în cer.

Aronofsky a creat o dramă epică pentru a da glas strigătului postmodern pentru reconcilierea codurilor morale. Este omul condus de Cer, așa cum crede Noe, sau este condus de propria voinţă, așa cum crede Tubal-Cain? Are dreptate Noe, care spune că toţi oamenii ar trebui să moară, sau are dreptate Tubal-Cain, o bestie de om și umanist în același timp, când cere ca toţi cei inocenţi să fie primiţi pe arcă, alături de animale? Filmul devine un dialog implicit între aceste două viziuni morale, apărate de Noe, purtătorul de cuvânt al Creatorului nemilos și Tubal-Cain, purtătorul de cuvânt al rasei umane păcătoase. Cei care privesc sunt puși să aleagă între haos violent și sinucidere în ascultare oarbă, doar pentru a li se oferi în definitiv o a treia variantă: finalul biblic. În film este prezentată ca fiind o variantă pe care a găsit-o Noe, lăsat de Dumnezeu să decidă de unul singur soarta omenirii, când de fapt acesta fusese de la început planul unui Dumnezeu care s-a uitat la câţiva oameni și a vrut să o ia de la început cu ei.

Un efect-surpriză

Trecând peste micile și marile probleme ale filmului, avantajul este că te face să te întrebi ce este adevărat și ce nu și te pune pe gânduri. Unii lideri creștini consideră că decât o astfel de interpretare a Bibliei, mai bine nu. Dar care ar fi riscurile? Este greu de crezut că ateii sau noncreștinii care au văzut acest film au crezut deodată că asta s-a întâmplat în realitate. La fel, nici creștinii nu ar trebui să fie în pericolul de a crede altceva decât ce scrie în Biblie.

„După premiera filmului, citirea pasajului din Geneza 6 a crescut cu 300% în SUA și cu 245% la nivel global”, au raportat cei de la aplicaţia de mobil YouVersion. Și cei de la Bible Gateway au raportat o creștere de 223%. Vicepreședintele Societăţii Biblice Americane a făcut un sondaj pe Facebook, în urma căruia 87% dintre respondenţi au declarat că au citit povestea din Biblie în urma discuţiilor iscate după premieră, scrie Christian Post.

Pentru creștini există filme care redau mai fidel Biblia, precum miniseria „The Bible”, după care a fost făcut și filmul „Son of God”, însă acestea nu au capacitatea să atragă și publicul secular și să le trezească interesul pentru Biblie. Concluziile însă nu se trag aici. Vom avea ocazia să analizăm fenomenul în continuare, anul acesta fiind premiera mai multor filme religioase, cel mai anticipat fiind „Exodul”, în regia lui Ridley Scott, care este programat să aibă premiera în decembrie.

Eliza Vlădescu
După absolvirea Facultății de Comunicare și PR din cadrul SNSPA, Eliza Vlădescu a dat televiziunea pentru presa scrisă și de mai bine de 6 ani nu s-a uitat înapoi. Eliza face parte din echipa permanentă de redactori a revistei Semnele timpului.