Niciun alt lider de stat nu a militat vreodată pentru drepturile homosexualilor aşa cum a militat fostul preşedinte american, Barack Obama.

Alături de Hollywood, care în ultimii ani a diseminat în întreaga lume[1] un volum uriaş de informaţie despre homosexualitate, campania condusă de administraţia federală americană a reuşit să nu aibă rival printre campaniile de înaintare a cauzei gay.

În ţări în care împotrivirea faţă de homosexualitate este un fenomen de amploare, precum Polonia, sau în ţări precum Nigeria şi Rusia, unde a fi gay poate echivala cu o sentinţă capitală, americanii fac eforturi susţinute de a combate violenţa şi abuzurile împotriva homosexualilor. Anul acesta, administraţia Statelor Unite numără opt ambasadori gay, numiţi în diferite ţări ale lumii, care au semnat recent o declaraţie laudativă la adresa eforturilor lui Obama de a „exporta agenda LGBT în lume”. Influenţa acestei agende s-a făcut simţită şi pe parcursul Săptămânii Gay (17-23 mai), când steagul comunităţii LGBT a fost arborat pe mai multe ambasade SUA din lume, dorind să arate susţinerea „dreptului comunităţilor LGBT de a manifesta în mod paşnic şi legal pentru a atrage atenţia asupra problemelor specifice cu care se confruntă. (…) Unele persoane se confruntă în continuare cu acte de discriminare, direct sau indirect, din cauza orientării şi identităţii lor sexuale. Guvernele noastre[2] încearcă să combată astfel de acte prin promovarea drepturilor omului.”

Declaraţia ambasadei SUA, un veritabil simbol pentru poziţia pe care o adoptă americanii faţă de drepturile homosexualilor, nu îi bucură însă în mod deplin pe militanţii pro-gay fiindcă, de fapt, comunicatul este doar o republicare cuvânt cu cuvânt a unei declaraţii emise de ambasadă în 2010. Şi chiar acceptând că acesta este un aspect ce ţine de detalii, membrii comunităţii internaţionale LGBT au de făcut reproşuri mai importante cu privire la modul în care Statele Unite se ocupă de cauza lor.

Mai mult rău decât bine

Rauda Morcos, activistă pro-gay palestiniană, declara pentru ziarul The Guardian că nu este treaba Statelor Unite, ci a comunităţilor locale să avanseze cauza drepturilor gay, pentru că, în caz contrar, practica a arătat că măsurile americane mai mult dăunează decât fac bine. Morcos critică eforturile americane sau ale altor ţări occidentale, reproşându-le o „abordare colonialistă”, prin care încearcă să îşi impună optica, neţinând cont de coloratura culturală a locului. Activista amintea, de pildă, un caz extrem petrecut în luna februarie în Uganda. Acolo nu doar că homosexualii sunt discriminaţi şi transformaţi în victime ale violenţei, ci acum sunt şi pasibili de închisoare pe viaţă, pentru că statul a emis o lege care incriminează penal relaţiile homosexuale. Militanţii pentru drepturile gay consideră că această lege ar fi putut fi evitată dacă SUA nu ar fi încercat să ajute. De ce? Pentru că în documentul de promulgare a legii, semnat de preşedintele ugandez, scrie că scopul prevederii este acela „de a împiedica Occidentul să promoveze drepturile homosexualilor în Africa”. În replică la măsurile ugandeze, SUA au impus sancţiuni, iar secretarul de stat John Kerry a comparat politicile respective cu legile antisemite din Germania nazistă sau cu apartheidul din Africa de Sud.

Jessica Stern, directoare a Comisiei Internaţionale pentru Drepturile Persoanelor Gay şi Lesbiene, comenta un alt exemplu de gest al administraţiei americane care a produs mai mult rău decât bine. În timpul unei vizite, anul trecut, în Senegal, Obama a somat liderii africani să pună capăt discriminării homosexualilor. Preşedintele senegalez a răspuns că ţara sa nu este homofobă, însă nu este nici gata să legalizeze homosexualitatea. Apoi, sugerându-le subtil americanilor că ar trebui să îşi vadă propriile probleme, senegalezul a amintit că, spre deosebire de SUA, Senegalul a abolit de ani de zile pedeapsa capitală. Stern a notat că reacţia din presa locală a fost în proporţie covârşitoare de partea preşedintelui senegalez şi, chiar dacă lucrul acesta nu s-a întâmplat ca urmare a poziţiei lui anti-gay, ci ca rezultat al afirmării suveranităţii Senegalului, „cele două au avut efecte întrepătrunse”.

Confuzia

Aşadar chiar şi cei mai populari formatori de opinie în chestiunea gay se arată nepregătiţi pentru cauza pe care doresc să o apere, semn că aceasta este prea complexă pentru a putea fi consolidată doar pe baza intenţiilor constructive, oricât de oneste ar fi ele. Chiar şi aşa, cultura momentului presează în direcţia unui obiectiv ale căror consecinţe rămân doar parţial cunoscute.

În încercarea de a mai disipa confuzia, este important de remarcat că, de cele mai multe ori, în campania pro-gay cu semnătură occidentală, drepturile umane ale homosexualilor se confundă retoric cu homosexualitatea per se, lucru care îi pune în dificultate pe cei care susţin drepturile omului, dar care, în acelaşi timp, nu sunt pro-gay. Poţi să aperi drepturile homosexualilor în timp ce dezavuezi practicile homosexuale? Aceasta este provocarea pe care trebuie să o gestioneze creştinii practicanţi care, ştiind că Biblia se opune deschis relaţiilor homosexuale, întâmpină dificultăţi în armonizarea interdicţiilor cu obligaţia de a-i iubi pe toţi oamenii ca pe ei înşişi.

Interpretarea şi reinterpretarea Scripturii

Profitând de această dilemă – acută pentru numeroşi creştini –, unii autori au propus o reinterpretare a Scripturii în lumina nevoilor comunităţii LGBT. Americanii Matthew Vines[3] şi Ken Wilson[4] argumentează în această direcţie, relatând experienţele unor creştini practicanţi care au încetat să mai fie împotriva relaţiilor homosexuale, după ce au cunoscut îndeaproape o persoană gay iubitoare şi admirabilă. Teologul american Timothy Keller pune însă această „răzgândire” pe seama unui posibil caracter deficitar al convingerilor religioase iniţiale. „Cel mai probabil”, spune teologul, „acele credinţe erau, esenţialmente, o formă de superficialitate. Nu aveau cum să fie bazate pe principii teologice sau etice ori pe o înţelegere a învăţăturii biblice istorice. Ci, mai mult ca sigur, se bazau pe stereotipul că homosexualii sunt păcătoşi mai mari decât alţii (ceea ce constituie o perspectivă teologică superficială asupra păcatului).” Cu toate acestea, sublinia Keller, faptul că oamenii au o perspectivă religioasă generată de superficialitate „nu dovedeşte că Biblia nu a interzis niciodată homosexualitatea”.

Vines şi Wilson au o paletă bogată de motive în virtutea cărora consideră că interdicţiile biblice cu privire la relaţiile gay au fost greşit asimilate în creştinism. Ei spun, de pildă, că, din consecvenţă, creştinii ar trebui să trateze interdicţiile referitoare la relaţiile homosexuale aşa cum tratează şi interdicţiile biblice referitoare la mâncare. (Cartea biblică Leviticul cuprinde ambele clase de interdicţii.) Cu alte cuvinte, Vines şi Wilson susţin că, aşa cum cea mai mare parte a creştinătăţii nu mai ţine cont de interdicţia privind consumul de fructe de mare sau de carne de porc (Leviticul 11:9-12), la fel ar trebui să nu mai ţină cont nici de interdicţia explicită privind relaţiile homosexuale (Leviticul 18:22). Substratul teologic este acela că legile ceremoniale ale Vechiului Testament (cum sunt cele privind hrana „curată” versus „necurată” şi, susţin ei, şi cele referitoare la homosexualitate) au avut valoare simbolică şi nu mai au utilitate după jertfa lui Iisus Christos pe cruce.

Totuşi argumentul lui Vines şi Wilson se destructurează singur, din cauza inconsecvenţei faţă de versetele nou-testamentare care condamnă relaţiile gay prin vocea apostolului Pavel (Romani 1; 1 Corinteni 6; 1 Timotei 1). Chiar şi aşa, unii apărători ai cauzei gay vin şi spun că, de fapt, referirile Noului Testament la relaţiile homosexuale nu vizează conceptul actual de homosexualitate. Mai exact, atunci când condamnă relaţiile homosexuale, apostolul Pavel nu s-ar referi la orientarea înnăscută sau la iubirea consensuală între doi parteneri de acelaşi sex, ci la siluire, la prostituţie sau la pedofilie.

Reputatul teolog american William Loader este însă de altă părere şi atrage atenţia că orientarea homosexuală era cunoscută încă din Antichitate. Era de fapt cunoscută chiar dinainte de era noastră, susţine Loader[5], citând din lucrarea Symposium, a lui Platon. În opera citată, Aristofan ţine un discurs în care povesteşte cum Zeus a împărţit omenirea, încă de la începutul ei, în două: heterosexuali şi homosexuali, fiecare dintre cei aparţinând ambelor categorii având să se afle apoi în căutarea jumătăţii pierdute. Anticilor nu le era străină ideea iubirii consensuale între homosexuali şi, contrar argumentelor, nici Pavel nu era în întuneric la acest capitol. În Epistola sa către Romani, apostolul descrie homosexualitatea ca pe o „poftă a bărbaţilor unii pentru alţii” (Romani 1:27). E interesant că Loader – care semnează nu mai puţin de cinci volume foarte apreciate privind perspectiva Bibliei asupra sexualităţii – este convins că Biblia nu poate fi folosită pentru a sprijini relaţiile homosexuale, deşi el însuşi nu vede nimic greşit în acestea.

Sclavii, rasa şi homosexualii

Mai populare decât dezbaterile pur teologice sunt dezbaterile care îmbină teologia şi cultura. Iar, de departe, cel mai popular argument pro-gay care face referire la Biblie este acela care compară homosexualitatea cu sclavia. Susţinătorii lui spun, mai exact, că persoanele religioase care pretind astăzi că Biblia este împotriva homosexualităţii fac aceeaşi greşeală pe care au făcut-o şi creştinii americani din secolul al XIX-lea, care spuneau că Biblia este în favoarea comerţului cu sclavi şi a segregării rasiale.

Istorici precum Mark Noll[6] au arătat însă eroarea acestui argument. Creştinii care argumentau pro-sclavie şi pro-segregare cu Biblia în mână au fost întotdeauna o minoritate între creştinii secolului al XIX-lea. Cei mai mulţi protestanţi din Canada şi din Marea Britanie (precum şi majoritatea celor din statele americane din Nord) au condamnat mereu sclavia şi segregaţionismul ca fiind împotriva Scripturii. Mai mult, argumentează de data aceasta David L. Chappell[7], în anii 1950, atunci când Curtea Supremă a Statelor Unite a abolit segregarea rasială, aproape nimeni nu mai milita pentru „supremaţia albilor” folosind Biblia. Keller sintetiza argumentele celor doi subliniind că ele arată cât de neavenită este comparaţia dintre poziţia istorică a creştinismului faţă de homosexualitate şi poziţia unei minorităţi creştine faţă de sclavie pentru o perioadă de timp limitată.

Tot prin apel la relativismul cultural, unii compară atitudinea faţă de homosexualitate cu atitudinea faţă de divorţ sau faţă de hirotonirea femeilor şi spun că, aşa cum ultimele două au ajuns să fie permise de biserici care în trecut nu le permiteau, la fel ar trebui să se întâmple şi cu homosexualitatea. Pentru că acesta ar fi cursul firesc al istoriei. De fapt, spune Keller, atât divorţul, cât şi hirotonirea femeilor au fost, timp de secole, subiecte controversate care au generat ample diviziuni în sânul creştinismului tocmai pentru faptul că existau creştini devotaţi şi sinceri care susţineau poziţii total opuse în cazul ambelor subiecte[8]. Din nou, comparaţia trebuie să sufere amendamentul că, de-a lungul a două milenii de creştinism, bisericile creştine au susţinut în unanimitate că relaţiile homosexuale sunt un păcat. Faţă de diferendele privind divorţul şi hirotonirea femeilor, polarizarea opiniilor şi a interpretărilor Bibliei privind homosexualitatea a început să se facă simţită abia în ultimele decenii ale secolului al XX-lea.

Ce punem în locul miturilor dărâmate

Un studiu atent documentat al Scripturii, care integrează şi informaţii istorice şi culturale, va dărâma multe mituri populare despre modul în care Biblia vede relaţiile homosexuale. Însă acelaşi studiu trebuie să şi construiască ceva în locul ideilor pe care le dărâmă.

Autorii americani Wesley Hill şi Sam Allberry au încercat să contribuie la această construcţie într-un mod în care nu mulţi o puteau face. Hill şi Allberry mărturisesc amândoi că sunt atraşi sexual de bărbaţi, însă concomitent declară drept „adevărată poziţia pe care biserica creştină a susţinut-o aproape în unanimitate de-a lungul secolelor – anume că homosexualitatea nu a fost intenţia originară a lui Dumnezeu atunci când a creat omenirea (…) şi că, implicit, practica homosexuală contrazice voinţa expresă a lui Dumnezeu pentru toţi oamenii, în special pentru cei care cred în Christos.”[9]

Într-o recenzie a cărţilor lui Hill şi Allberry, Tim Keller susţine că interdicţia biblică privind relaţiile homosexuale apare ca justificată atunci când înţelegem mesajul Bibliei despre căsătorie şi sex. De aceea Keller scoate în evidenţă două trăsături ale căsătoriei heterosexuale pe care o relaţie homosexuală nu le poate imita. Prima este aceea că, potrivit scopului pentru care a fost instituită, căsătoria este o uniune a unor sexe construite astfel încât, datorită diferenţelor, să se poată completa reciproc pe toate planurile, inclusiv fizic. Însă trăsătura cu adevărat unică a căsătoriei heterosexuale, spune Keller, este că, prin ea, bărbatul şi femeia participă în actul de creare a vieţii. Această trăsătură nu cuprinde doar posibilitatea procreării biologice, ci este şi o trimitere la faptul că o căsătorie heterosexuală îi oferă copilului o expunere pe viaţă la tiparul de umanitate masculină şi feminină, pe care orice om trebuie să le asimileze pentru a putea funcţiona plenar ca individ.

Înţelegerea care precede declaraţia

Mărturiile lui Hill şi Allberry impresionează fiindcă cei doi trăiesc lucrurile despre care scriu, iar atunci când oferă indicaţii, nu le oferă din fotoliul unuia care nu are cum să înţeleagă complet despre ce vorbeşte. Şi, tocmai pentru că vorbesc „din tranşee”, Hill şi Allberry nuanţează discuţia la un nivel străin extremiştilor religioşi sau umanişti. Hill, de exemplu, se identifică drept „creştin gay”, pentru a-i transmite comunităţii creştine, dar şi celor din afara ei, că sentimentele lui sunt profunde şi nu vor dispărea de la sine. Allberry, în schimb, alege să se numească „un creştin atras de acelaşi sex”, pentru a transmite mesajul că înclinaţia lui homosexuală nu este mai importantă pentru identitatea lui decât dorinţa sa de a-L asculta pe Christos. În problema atât de sensibilă a definirii propriei persoane, ambii autori comunică o idee pe care orice credincios care doreşte să îşi iubească aproapele ar trebui să o înţeleagă: Creştinul este definit nu de ispitele cu care se confruntă, ci de puritatea lui Christos.

Dacă religia noastră ne învaţă cumva altceva, poate că avea dreptate senatorul român care punea pe seama religiei „nepregătirea” românilor în faţa valului pro-gay. Dacă însă religia ne învaţă cu adevărat să fim iubitori, ar fi de dorit să ne bazăm mai mult pe profunzimea ei decât pe volatilitatea emoţiilor din sala de cinema sau pe insuficienţa simbolurilor din curţile instituţiilor publice.

Footnotes
[1]„Organizaţia GLAAD (fostă Gay & Lesbian Alliance Against Defamation) există tocmai pentru a lua notă de contribuţiile industriei media/cinema la creșterea toleranţei faţă de comunitatea LGBT.”
[2]„Persoana I plural deoarece declaraţia este semnată de ambasadele de la București ale Australiei, Austriei, Canadei, Cehiei, Danemarcei, Elveţiei, Finlandei, Franţei, Germaniei, Italiei, Israelului, Marii Britanii, Norvegiei, Olandei, Poloniei, Portugaliei, Spaniei, Suediei, Ungariei și cea a Statelor Unite ale Americii.”
[3]Matthew Vines, God and the Gay Christian: The Biblical Case in Support of Same-Sex Relationships, Convergent Books, 2014.
[4]Ken Wilson, A Letter to My Congregation, David Crumm Media, 2014.
[5]William Loader, The New Testament on Sexuality, Vm. B. Eerdmans Publishing, 2012.
[6]Mark Noll, The Civil War as a Theological Crisis (The Steven and Janice Brose Lectures in the Civil War Era), The University of North Carolina Press, Chapel Hill, 2006.
[7]David L. Chappell, A Stone of Hope: Prophetic Religion and the Death of Jim Crow, University of Chapel Hill Press, 2004.
[8]„Vezi Michael Gorman, «Divorce and Remarriage from Augustine to Zwingli», Christianity Today, 31 aug. 2000, și Gary Macy «The Hidden History of Women’s Ordination: Female Clergy in the Medieval West», Oxford University Press, 2007.”
[9]Wesley Hill, Washed and Waiting: Reflections on Christian Faithfulness and Homosexuality, Zondervan, 2010.

Note

Chappell, David L., A Stone of Hope: Prophetic Religion and the Death of Jim Crow, University of Chapel Hill Press, 2004.
Hill, Wesley, Washed and Waiting: Reflections on Christian Faithfulness and Homosexuality, Zondervan, 2010.
Loader, William, The New Testament on Sexuality, Vm. B. Eerdmans Publishing, 2012.
Noll, Mark, The Civil War as a Theological Crisis (The Steven and Janice Brose Lectures in the Civil War Era), The University of North Carolina Press, Chapel Hill, 2006.
Vines, Matthew, God and the Gay Christian: The Biblical Case in Support of Same-Sex Relationships, Convergent Books, 2014.
Wilson, Ken, A Letter to My Congregation, David Crumm Media, 2014.
„Organizaţia GLAAD (fostă Gay & Lesbian Alliance Against Defamation) există tocmai pentru a lua notă de contribuţiile industriei media/cinema la creșterea toleranţei faţă de comunitatea LGBT.”
„Persoana I plural deoarece declaraţia este semnată de ambasadele de la București ale Australiei, Austriei, Canadei, Cehiei, Danemarcei, Elveţiei, Finlandei, Franţei, Germaniei, Italiei, Israelului, Marii Britanii, Norvegiei, Olandei, Poloniei, Portugaliei, Spaniei, Suediei, Ungariei și cea a Statelor Unite ale Americii.”
„Vezi Michael Gorman, «Divorce and Remarriage from Augustine to Zwingli», Christianity Today, 31 aug. 2000, și Gary Macy «The Hidden History of Women’s Ordination: Female Clergy in the Medieval West», Oxford University Press, 2007.”