Poliţiștii studiază Biblia ca să învingă stresul

55

Pe fondul acuzaţiilor cu privire la intervenţiile brutale, ofiţerii de poliţie militară din Brazilia participă la cursuri biblice în timpul orelor de lucru pentru a fi ajutaţi să facă faţă stresului și provocărilor vieţii personale și de familie, informează Religion News. „Acest curs de Biblie a venit la momentul cel mai potrivit, fiindcă mi-a adus soţul înapoi", a declarat soţia unuia dintre cursanţi.

Ofiţerii sunt învăţaţi cum să aplice conceptele biblice la problemele cotidiene și încurajaţi să caute exemple biblice în care să identifice soluţii cu privire la dificultăţile vieţii de familie, inclusiv cum să își educe copiii, să se ocupe de problemele financiare sau să își construiască relaţii personale.

Efectele pozitive ale programului s-au resimţit deja doar după câteva sesiuni de la debutul său. De pildă, ofiţerul de poliţie Paulo Henrique Silva de Pinho, angajat al poliţiei Militare federale de peste 10 ani, recunoaște că nu a fost o persoană religioasă, însă atunci când a auzit despre cursuri și-a exprimat dorinţa de a le frecventa fiindcă avea probleme în căsnicie. „Soţia mea și cu mine ne certam foarte mult", a menţionat el. Însă după ce a participat la patru sesiuni de citire a Bibliei, ofiţerul în vârstă de 34 de ani a sesizat deja diferenţe în modul în care abordează dificultăţile de acasă . „A fost o oportunitate excelentă pentru mine de a examina cine sunt și să mă dezvolt ca om, tată și soţ", a spus de Pinho.

Însă nu toţi privesc în mod favorabil iniţiativa poliţiei din capitala Braziliei. Predarea unor elemente specifice creștinismului a atras critici argumentate prin faptul că este nepotrivit ca un stat laic precum Brazilia să promoveze aspecte religioase într-o instituţie publică. „Constituţia interzice în mod clar diseminarea doctrinei religioase", a declarat Paulo Blair, profesor de drept constituţional la University of Brasilia.

În replică, Gisleno Farias, capelanul poliţiei militare și coordonator al programului, este convins că acest curs este un „instrument care îi poate ajuta pe ofiţeri". Programul a fost iniţiat și ca o modalitate de a ajuta poliţia braziliană să facă faţă presiunilor tot mai insistente ale miilor de protestatari care au ieșit în stradă în acest an pentru a demonstra împotriva politicilor guvernamentale, corupţiei publice, dar și împotriva cheltuielilor excesive ocazionate de organizarea Campionatului mondial de fotbal din 2014.

Cercetătorii atestă faptul că lectura este o metodă mai eficientă pentru calmarea nervilor decât ascultatul muzicii sau o plimbare pe jos, doar şase minute fiind suficiente pentru a reduce nivelul stresului cu până la 68%, potrivit unui studiu realizat de Mindlab International de la University of Sussex.

Deși studiul nu evidenţiază rolul pe care îl are citirea Bibliei în reducerea stresului, potrivit unui alt studiu realizat de cercetătorii de la Spitalul McLean, credinţa în Dumnezeu poate îmbunătăţi în mod semnificativ chiar și rezultatele celor care primesc tratament pe termen scurt pentru boli psihice. Studiul concluzionează că „credinţa în Dumnezeu este asociată cu rezultate îmbunătăţite ale tratamentului". Aceste constatări sunt importante deoarece pun în evidenţă implicaţiile clinice ale vieţii spirituale.

Citirea Bibliei trebuie să fie urmată de o perioadă de meditaţie pentru a contribui la reducerea stresului, scrie examiner. Această succesiune nu este întotdeauna ușor de realizat în condiţiile în care viaţa cotidiană se derulează într-o atmosferă toxică, stresantă, în care, așa cum afirma Andrei Pleșu, suntem determinaţi să confundăm actualitatea cu „schimbul de replici, brânciuri şi lupte electorale". Cu toate acestea, este „mai bine sa fii cuplat la actualitatea Bibliei, a parabolelor lui Iisus, decât să fii cuplat la actualitatea jurnalelor de știri, care devin în mod ilicit Biblia cotidiană" , a afirmat Pleșu, citat de către Romanian Tribune cu ocazia lansării celui mai recent volum al său.