Nimeni nu se aștepta ca un film religios cu un buget considerat modest (de 12 milioane de dolari) să depășească în interes și încasări mult mai mediatizatul film „Transcendence“, cu celebrul actor Johnny Depp și cu un buget de 100 milioane de dolari, sau mult promovata megaproducţie biblică „Noe”, cu distribuţie de Oscar[1].

Pelicula „Raiul este real“ prezintă povestea unui fiu de pastor american care, la vârsta de patru ani, a pretins că a vizitat Cerul în timpul unei intervenţii chirurgicale. Seducătoarea idee a continuării vieţii după moarte a fost cea mai bună publicitate pentru film, dar și cea mai mare sursă de controverse.

În primele cinci zile de difuzare în SUA, filmul produsese deja încasări de 28,5 milioane de dolari, determinându-l pe președintele departamentului de distribuţie de la Sony, Rory Bruer, să exclame: „Este cu adevărat un succes fantastic.“ Suma a crescut la 56 de milioane de dolari în primele două săptămâni de la lansare. Iar după cinci săptămâni, ecranizarea era încă în Top 10 al filmelor americane din anul 2014.

Primele indicii ale acestui succes au fost oferite de cifrele de vânzări ale bestsellerului în care tatăl lui Colton, pastor într-un mic oraș din statul Nebraska, a relatat povestea băieţelului. Hollywoodul nu putea rata povestea și, financiar, decizia s-a dovedit a fi inspirată.

Surprizele din Rai

La vârsta de patru ani, Colton a fost supus unei apendicectomii de urgenţă, iar părinţii săi au fost martorii recunoscători ai unei supravieţuiri miraculoase. Dar, mai mult decât atât, odată ce copilul și-a revenit, au devenit martorii unei relatări pe cât de frumoase, pe atât de uimitoare. Colton le-a povestit părinţilor nici mai mult, nici mai puţin decât că făcuse o vizită în Rai.

Întâlnirea din Rai cu surioara lui i-a lăsat fără replică pe părinţi. „Mi-a spus că a murit în burtica ta“, a mărturisit Colton. Sonjia, mama lui Colton, susţine că băiatului nu i s-a povestit niciodată despre avortul spontan pe care l-a suferit. Un alt moment inexplicabil a fost atunci când băiatul l-a recunoscut în fotografii pe străbunicul care murise cu 30 de ani înainte de venirea sa pe lume. Făcuse cunoștinţă cu el în ceruri.

A văzut calul lui Iisus, colorat în culorile curcubeului, și a stat în braţele lui Iisus. Băieţelul i-a povestit tatălui său că înfăţișarea lui Iisus era ca a unui bătrân, cu ochii ca marea, un zâmbet luminos, părul castaniu și barba maro. Colton a continuat cu alte detalii despre Cer. „Nimeni nu este bătrân și nimeni nu poartă ochelari“, a mai povestit el.

Îţi amintești spitalul, Colton?“, l-a întrebat mama sa, după mai multe zile de la externare, cu ocazia revederii spitalului. „Da, mami, îmi amintesc“, a spus el . „Acolo mi-au cântat îngerii.“[2] Ceea ce i-a șocat pe părinţii lui Colton, conform propriilor mărturii, a fost precizia relatării. În timpul operaţiei, „am găsit o cameră mică, am închis ușa și am strigat la Dumnezeu“, mărturisea Todd, tatăl lui Colton, în carte. Câteva luni mai târziu, Colton și-a uimit tatăl când i-a spus că știe locul în care acesta se refugiase și ce făcuse acolo.

Secretele unei ecranizări de succes

De unde știe Colton detalii pe care nu avea cum să le cunoască? Această întrebare reprezintă, practic, unul dintre secretele succesului de care s-a bucurat cartea. Iar filmul a fructificat din plin această enigmă.

Nu trebuie ignorată convingerea multor admiratori ai filmului că scenariul și povestea lui Colton sunt reprezentări ale unei realităţi despre care vorbește Biblia, una care scapă investigaţiei umane. Un sondaj din 2003 atestă că 74% dintre adulţii din SUA cred într-un Rai „în care oamenii care au avut vieţi bune sunt recompensaţi cu viaţa veșnică“. Pentru mulţi, zborul spre Rai al puștiului de patru ani este doar realizarea unei promisiuni despre care Scriptura vorbește de mult timp.

De asemenea, experienţele din apropierea morţii au în spatele lor o aură de mister, ceea ce a generat constant un interes crescut pentru acest gen de fenomene. Inexplicabilul frapează cu atât mai mult cu cât este vorba despre elemente asociate realităţii și misterului morţii, care a incitat întotdeauna fiinţa umană. Totuși, experienţele din pragul morţii pot fi explicate știinţific. Nu ar fi pentru prima oară când lipsa de oxigen combinată cu o traumă puternică au generat senzaţia unei desprinderi de corp.

Ce are special cazul lui Colton Burpo, spre deosebire de multe alte experienţe din pragul morţii, este că martorul a fost un copil. Iar sinceritatea sa este greu de pus sub semnul îndoielii. Acesta este argumentul forte al susţinătorilor poveștii copilului de patru ani. Însă există multe aspecte ale poveștii pe care Colton le putea auzi oriunde, mai ales în biserică. Doza de subiectivism a părinţilor care i-au evaluat experienţa există și trebuie luată în considerare.

Colton are acum 14 ani și continuă să povestească experienţa sa, nu pentru a stârni senzaţie, ci din motive pur umanitare. El crede că în acest fel poate să îi ajute pe copiii aflaţi în stadii terminale, oferindu-le confortul psihologic de care au nevoie în faţa destinului implacabil al morţii. Obișnuiește adeseori să le spună pe Skype sau în vizitele pe care le face că el nu este niciodată speriat de moarte fiindcă știe unde se duce. Siguranţa lui merită apreciată, precum și nobleţea pe care o manifestă faţă de suferinţa celor din jur. Totuși, povestea lui, oricât de încântătoare ar fi, ridică semne de întrebare.

O controversă cu implicaţii multiple

În timp ce succesul filmului demonstrează că mulţi cinefili manifestă o abordare favorabilă, considerând că ecranizarea va ajuta la conturarea unei imagini mai convingătoare despre eternitate, există și opinii care se opun acestei perspective confortabile. Oare chiar ar trebui ca aceste tipuri de povești să fie folosite pentru a modela convingerile noastre despre viaţa de apoi?, se întreabă unii critici ai filmului.

În opinia acestora, cel mai mare pericol al unor filme de acest gen este că persoanele care le vizionează înclină să își ia teologia din film mai degrabă decât din Biblie. Practic, în viziunea contestatarilor, publicul nu ar trebui să îi permită filmului să îi dicteze viziunea corectă despre viaţa de apoi.

Filozoful și apologetul creștin William Lane Craig sugerează că ar trebui acţionat cu prudenţă atunci când sunt analizate experienţele din pragul morţii, similare celei ilustrate în film. „Preocuparea mea este aceasta: creștinii, în entuziasmul lor pentru Cer, pot începe să-și creeze opinia legată de viaţa de apoi inspirându-se din aceste tipuri de experienţe mai degrabă decât din ceea ce învaţă Biblia.“ Și mai tranșantă este poziţia scriitoarei atee Susan Jacoby, care crede că „doar în America această poveste ar putea fi considerată nonficţiune“.

În replică, Todd Burpo le-a sugerat scepticilor să citească Biblia dacă nu sunt convinși că experienţa fiului său a fost reală. Mai mult de atât, s-a arătat indignat în special de criticile venite din sfera creștină. „Iisus din Biblie este același Iisus care a făcut asta pentru Colton. Dacă creștinilor nu le place asta, atunci trebuie să fie farisei“, a spus Todd, referindu-se la liderii religioși din timpul lui Iisus. Atacul la adresa oponenţilor nu se oprește aici: „În Biblie, fariseii obișnuiau să spună că sunt evrei. Astăzi, ei se numesc creștini.“

Todd pare să aibă dreptate. La o evaluare rapidă, există similitudini cu tablourile biblice invocate de el. Dar întoarcerea din moarte, în varianta lui Colton, are același fundament biblic? Nu trebuie trecută ușor cu vederea asocierea nejustificată a conceptului biblic de viaţă după moarte cu un gen de experienţe din pragul morţii încă neelucidate integral[3].

O preocupare de milenii

Scenariul filmului îi creează publicului senzaţia că poate explora mai îndeaproape subiectul vieţii după moarte, care suscită o serie întreagă de credinţe și așteptări în rândul oamenilor. Conform unui sondaj Ipsos/Reuters, realizat în 23 de ţări (nu doar creștine), s-a constatat că 51% dintre cetăţeni cred că există o viaţă de apoi, în timp ce numai 23% consideră că vor „înceta să existe“. Bobby Duffy, directorul Institutului de cercetări sociale al Ipsos, a declarat că rezultatele nu fac decât să confirme că, în ciuda secularizării societăţii, viaţa spirituală este „de importanţă vitală pentru mulţi cetăţeni la nivel mondial. Jumătate dintre ei cred într-o fiinţă spirituală și aceeași proporţie, în viaţa de dincolo, într-un fel sau altul.“

Totuși, interesul spiritual al oamenilor are de-a face mai mult cu aspectele senzaţionale asociate vieţii de după moarte decât cu ideea unei relaţii cu divinitatea. Probabil că tocmai de aceea experienţele din pragul morţii reprezintă un fenomen cu o vechime care precede cu mult relatările creștine despre înălţarea sufletului la Dumnezeu și reîntoarcerea lui pe pământ.

De exemplu, Platon, în celebra Republica, povestește experienţa unui soldat pe nume Er, după ce acesta a fost ucis într-o luptă. Er descrie momentul în care spiritul îi părăsește trupul, pentru ca apoi să fie judecat alături de sufletele altor persoane decedate și, într-un final, să vadă Paradisul.

Mângâierea spiritelor

O anumită concepţie despre viaţa de dincolo are implicaţii semnificative asupra vieţii cuiva. Un caz celebru ne atrage atenţia asupra potenţialului pericol care însoţește convingerile adoptate pe tema vieţii de după moarte. Bogdan Petriceicu Hașdeu a fost unul dintre marii cărturari cu rol constructiv în cultura română. O personalitate pluridisciplinară, a cărei suferinţă cauzată de decesul Iuliei, singura sa fiică, a fost covârșitoare. Atitudinea sa, ulterioară decesului, poate fi înţeleasă doar în lumina convingerii lui Hașdeu că fiica sa și-a continuat existenţa în eternitate. De la această convingere până la spiritism nu a mai fost decât un pas. În cavoul Iuliei, Hașdeu a scris propria sa convingere despre realitatea morţii: „Crede… Crede în Dumnezeu. Crede în nemurirea sufletului. Crede în darul comunicării cu cei duși.“ Credinţa în nemurirea sufletului a configurat toată existenţa lui Hașdeu de după moartea Iuliei, nu în dauna credinţei, ci folosindu-se de ea.

Biblia, despre moarte și viaţa… de după moarte

Moartea este un fenomen care a ridicat multe semne de întrebare în cadrul tuturor civilizaţiilor. Toate religiile și sistemele de gândire capitulează în faţa morţii, resemnându-se cu acceptarea imposibilităţii unor certitudini adecvate. Iar în faţa sorţii implacabile mintea umană a creionat diverse răspunsuri, care au un numitor comun: moartea este doar o punte de trecere spre o altă stare a existenţei. Această concepţie favorizează credinţa în experienţele din pragul morţii, implicit convingerea că moartea este învinsă instantaneu de o nouă viaţă. Ideea unei continuităţi imediate a vieţii dincolo de moarte a devenit extrem de populară.

Ne-am obișnuit atât de mult cu această percepţie, încât considerăm că este un sacrilegiu să fie pusă sub semnul întrebării. Am adoptat-o ca pe o certitudine incontestabilă. Aproape că nici nu mai sesizăm că o sumedenie de personaje biblice au înviat și niciunul dintre ele nu spune o poveste asemănătoare celei a lui Colton. Nici Lazăr, nici fiica lui Iair. Nici chiar Iisus care, după înviere, afirma că nu S-a „suit încă la Tatăl“ Său (Ioan 20:17). Să se fi schimbat între timp regulile jocului? Iar zborul spre Cer să poată fi realizat înainte de termenul stabilit – conform Apocalipsei, o singură dată pentru toată lumea, după învierea tuturor și după judecata finală?

Da, Raiul este real. Nu este doar un titlu de film, ci reprezintă una dintre convingerile fundamentale ale Sfintei Scripuri. Dar despre când și cum se ajunge acolo ar trebui să învăţăm din surse mai sigure decât filmele sau experienţele din pragul morţii. Subiectul are implicaţii mult prea profunde pentru a ne permite o abordare neconvingătoare, indiferent de popularitatea unei anumite concepţii. Cu atât mai mult cu cât viaţa de după moarte a generat, de-a lungul timpului, fantezii umane nelimitate.

Nu vechimea și, cu atât mai puţin, intensitatea mediatizării unei construcţii teologico-filosofice trebuie să valideze ideile noastre despre viaţă și moarte. În creștinism, sursa autentică care definește sensul existenţei după încetarea vieţii o reprezintă Biblia. Nu mitologia. Ceea ce știm cu siguranţă este că va fi o înviere a trupurilor. Una pe care o va decide Dumnezeu la momentul potrivit. Iar până atunci, morţii trebuie „să aștepte“. Iar cei vii să aibă răbdare.

Footnotes
[1]„Russell Crowe şi Anthony Hopkins sunt actorii de marcă ai peliculei.”
[2]Todd Burpo Lynn Vincent, Heaven is for Real. A Little Boy’s Astounding Story of His Trip to Heaven and Back, Thomas Nelson, 2010.
[3]Marius Necula, „Misterul morţii”, Semnele timpului, 2009.

Note

Lynn Vincent, Todd Burpo, Heaven is for Real. A Little Boy’s Astounding Story of His Trip to Heaven and Back, Thomas Nelson, 2010.
Necula, Marius, „Misterul morţii”, Semnele timpului, 2009.
„Russell Crowe şi Anthony Hopkins sunt actorii de marcă ai peliculei.”