Regina Elisabeta sărbătorește aniversarea Bibliei King James

13

Regina Angliei, Elisabeta II şi alţi membri ai casei regale britanice au participat miercuri la slujba ţinută cu ocazia împlinirii a 400 de ani de când a luat fiinţă Biblia King James, potrivit HuffingtonPost.

Serviciul divin de la catedrala Westminster Abbey din Londra s-a ţinut în onoarea definitivării „versiunii autorizate" a Bibliei, care a avut loc în anul 1611, comform BBC. Ducele de Edinburgh şi Prinţul de Wales au participat şi ei la ceremonia religioasă ţinută de arhiepiscopul de Canterbury, Rowan Williams.

În timpul slujbei arhiepiscopul a pus accent pe importanţa unei traduceri bune a Bibliei, spunând că „o traducere bună te invită să citești încă o dată, să probezi, să reflectezi și să îţi imaginezi odată cu textul. După ce ai citit-o în loc să spui 'acum înţeleg', mai degrabă îţi vine să spui 'acum începe munca', a mai adăugat el.

În timpul ceremoniei a fost expusă pe altar cartea Genezei din „The People's Bible" (Biblia poporului). Acesta a fost un proiect în care 22.000 de oameni din toată ţara au scris de mână versete din primul capitol al Bibliei. Începând cu 19 iunie, Cartea a trecut prin mai mult de 200 de orașe înainte să ajungă la catedrala Westminster pe 16 noiembrie.

(Foto: 1611press.com)