The Digital Bible Project relansează site-ul Bible.is

13

The Digital Bible Project și-a relansat ieri site-ul, după îmbunătăţiri multiple legate de conectarea lui la reţelele sociale online.

Pe 30 noiembrie s-a relansat site-ul Bible.is, aflat sub patronajul organizaţiei Faith Comes By Hearing, specializată în furnizarea de înregistrări audio și aplicaţii digitale ale Scripturii. Pe lângă designul proaspăt, site-ul vine cu îmbunătăţiri legate de conectivitatea cu reţelele sociale online. Vizitatorii vor putea să partajeze pasaje biblice, în format text sau audio, pe Facebook sau Twitter, folosind aplicaţiile integrate pe noul site.În prezent, Bible.is pune la dispoziţia utilizatorilor de Internet textul Bibliei în 96 de limbi și promite să adauge, în mod regulat, și alte traduceri. Aceeași facilitate o au, începând din vara acestui an, utilizatorii aplicaţiilor biblice pentru iPhone, iPad, iTouch și sistemul de operare Android, oferite gratuit de Faith Comes By Hearing.Potrivit unui comunicat de presă emis de organizaţia internaţională, scopul Faith By Hearing este să înregistreze Scriptura în 2.000 de limbi, până în 2016. Până acum, organizaţia a reușit să producă înregistrări în 500 de limbi. Costul mediu pentru înregistrarea profesionistă a unui Nou Testament este de aproximativ 25.000 de dolari.