Ultimele zile ale lui Iisus în profeţiile biblice

542

Istoria primei veniri a lui Iisus pe pământ este impresionantă nu doar pentru că a fost anunţată cu mii de ani înainte, ci şi datorită împlinirii exacte a detaliilor profetizate cu privire la patimile şi moartea Lui.

Scrierile sacre ale Vechiului Testament au folosit mai multe sintagme pentru a se referi la Salvatorul divin care urma să vină. Unele dintre acestea au ajuns definitorii pentru imaginea lui Mesia: Sămânţa femeii, Steaua lui Iacov, Prorocul, Toiagul de cârmuire din Iuda, Fiul lui David, Unsul (sau Mesia), Emanuel, Robul lui Yahweh.

Timp de mai bine de un mileniu şi jumătate, de la eliberarea din Egipt şi fondarea naţiunii ebraice până la naşterea lui Iisus, speranţele poporului evreu au fost ancorate în evenimentul venirii lui Mesia. În visul evreiesc, Mesia era conturat ca un lider politic carismatic, un războinic neobosit, un rege strălucitor şi un preot credincios, unul care avea să facă dreptate şi reformă. Acest Mesia era comparat cu profetul Moise sau cu războinicii Macabei, pe care urma să-i depăşească în fapte, putere şi glorie. Aşteptările naţiunii iudaice nu au fost împlinite de Învăţătorul din Nazaret. Uimirea însă vine din faptul că evreii au eşuat în a înţelege ceea ce autorii inspiraţi ai Vechiului Testament anunţaseră în repetate rânduri, şi anume că Mesia va veni ca să sufere, să pătimească şi să moară.

Cronica unei morţi anunţate

Vechiul Testament conţine 22 de referiri la trădarea, judecarea şi răstignirea lui Iisus. Toate aceste profeţii s-au împlinit cu o precizie uimitoare într-un interval de doar 24 de ore. Descriind scena Cinei de taină, evanghelistul Ioan arată cum Iisus l-a identificat pe trădătorul Său prin gestul de a-i oferi acestuia o bucată de pâine (Ioan 13:26). Aceasta era împlinirea unei profeţii din Psalmul 41:9 – „Chiar şi prietenul în care m-am încrezut, cel ce mănâncă pâinea mea, şi-a ridicat călcâiul împotriva mea!” Autorii Vechiului Testament nu numai că profetizaseră actul trădării, ci anunţaseră chiar şi preţul cu care Iisus urma să fie vândut preoţilor. Profetul Zaharia scria cu câteva secole înainte de naşterea lui Iuda Iscarioteanul: „Mi-au cântărit ca plată treizeci de arginţi” (Zaharia 11:12). Evanghelistul Matei a confirmat că preoţii cei mai de seamă „i-au plătit [lui Iuda] treizeci de arginţi” (Matei 26:15).

Probabil cel mai impresionant şi, totodată, cel mai complet portret profetic al lui Mesia din Vechiul Testament se regăseşte în capitolul 53 al cărţii lui Isaia. „Robul Domnului” este descris aici în cuvinte precum „dispreţuit şi părăsit de oameni”, „Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa”, „străpuns pentru păcatele noastre”, „zdrobit pentru fărădelegile noastre”. Fiecare cuvânt scris de Isaia, cu opt secole înainte de Christos, a descris cu acurateţe aspecte din viaţa lui Iisus din Nazaret. „Când a fost asuprit şi chinuit, El nu Şi-a deschis gura” scria Isaia (53:7). Evangheliştii confirmă că Iisus a tăcut în faţa acuzatorilor şi judecătorilor Lui.

Când Îşi purta crucea grea pe Via Dolorosa, dar şi când Se afla pe cruce, Iisus a fost subiectul batjocurii mulţimii. „Cei ce treceau pe acolo Îl insultau, dădeau din cap…” (Matei 27:39) în semn de dezaprobare sau dispreţ. Şi acest detaliu fusese anunţat: „Am ajuns de batjocura lor; cei ce mă văd dau din cap” (Psalmul 109:25).

„Vor privi la Mine, la Cel pe Care L-au străpuns şi Îl vor jeli cum jeleşte cineva pe singurul său fiu şi se vor tângui amarnic, cum se tânguie cineva după întâiul născut” – aceste cuvinte, rupte parcă din textul Evangheliei, au fost redactate de fapt de profetul Zaharia (12:10) cu mult timp înainte de împlinirea lor în viaţa lui Christos. Răstignirea a fost văzută cu ochi profetic de profetul-rege David: „Mă încercuiesc nişte câini, o ceată de nelegiuiţi mă învăluieşte; mi-au găurit mâinile şi picioarele” (Psalmul 22:16). Şi tot în acelaşi Psalm este amintită cămaşa lui Christos, pentru care soldaţii romani au tras la sorţi (Luca 23:34), după cuvintele profeţiei din Psalmul 22:18 – „Şi-au împărţit veşmintele mele între ei şi au tras la sorţi pentru cămaşa mea.”

O altă profeţie vetero-testamentară despre ultimele zile din viaţa lui Iisus este cea referitoare la mormântul Său. „I-au pus mormântul lângă al celor răi şi L-au aşezat în mormântul celui bogat”, a scris profetul Isaia (53:9). După opt secole de la scrierea acestei profeţii, un om bogat, Iosif din Arimateea, i-a cerut guvernatorului Pilat permisiunea de a lua trupul lui Iisus. „I-a dat jos trupul, L-a înfăşurat într-o pânză de in şi L-a pus într-un mormânt săpat în stâncă, în care nu mai fusese pus nimeni” (Luca 23:53).

Probabilităţi şi certitudinea unei concluzii

Evreii nu au fost pregătiţi să întâmpine un Mesia născut în iesle, într-o familie de condiţie modestă, şi care trebuia să fie victima suferinţelor, loviturilor, injuriilor, acuzaţiilor false şi a trădării. Dezamăgirea lor a fost consecinţa unui exerciţiu hermeneutic seducător, dar eronat. Este adevărat că autorii Vechiului Testament scriseseră şi despre gloria lui Mesia, şi despre o Împărăţie universală a păcii şi a dreptăţii. Dar calea spre Împărăţie trebuia să treacă pe la dealul Golgotei. Contemporanii lui Iisus au preferat să nu remarce profeţiile despre patimile şi moartea lui Christos şi să îşi îndrepte toată atenţia spre detaliile care corespundeau propriilor dorinţe.

Profeţiile despre Mesia îi confirmă însă cititorului Bibliei, din orice loc şi orice timp, că Iisus a fost unicul şi adevăratul Mesia. Împlinirea detaliilor profetice transcende controlul omului sau al naturii. Cât despre unele afirmaţii ale scepticilor, eruditul Peter Stoner, în lucrarea Science Speaks, comenta: „Probabilitatea ca numai 8 din aceste profeţii să se împlinească în viaţa unui om care a trăit pe pământ este de 1 din 10 la puterea 14, pe baza calculului probabilităţilor.”[1]


 [1]  Peter Stoner, Science Speaks, Chicago, Moody Press, 1963, p. 109