Asociat adesea unor scenarii horror, sfârşitul lumii este legat, în Biblie, de a doua venire a lui Christos, un eveniment luminos, care va marca debutul unei noi istorii. De la naşterea şi răstignirea lui Christos au trecut însă două milenii. „Întârzierea" lui Iisus este izvor de ironie pentru atei şi naşte frământări în sufletul creştinilor devotaţi.

Clarvăzătorul irlandez Joe Coleman susţinea în 2011 că erupţia vulcanului islandez, care a acoperit cu cenuşă cerul Europei şi a paralizat traficul aerian, avea directă legătură cu a doua venire a lui Iisus Christos. Ceea ce nu a luat în calcul irlandezul este faptul că Iisus ar fi revenit deja, în Florida, în persoana lui José Luis de Jesús Miranda. Acesta (1) este liderul unei secte cu 100.000 de adepţi în întreaga lume, din Argentina până în Australia.

După ce a fost convins, pentru o vreme, că este apostolul Pavel, José Miranda şi-a dat seama că el este de fapt Iisus. Surprinzător este impactul pe care îl are asupra oamenilor. Discipolii săi îi spun „Doamne”, iar când apare la întâlnirile publice ale grupării pe care o conduce, se strigă: „Să-l întâmpinăm pe Iisus Christos Omul!” Iisus-Miranda conduce maşini de lux, poartă costume scumpe, e „tapetat” cu bijuterii din cap până în picioare şi este însoţit permanent de bodyguarzi (mai mult sau mai puţin „atotputernici” decât el). Conturile lui bancare trezesc invidii. Nu este însă unicul personaj de acest fel. Sunt şi alţi Mesia care au reuşit să câştige adeziunea mulţimilor, iar numărul lor denotă interesul neştirbit pentru vechea promisiune a lui Iisus: „Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Iar dacă Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi” (Ioan 14:2, 3).

2050 – anul revenirii lui Christos?

În România sau peste hotare, Iisus Christos şi a doua Sa venire se regăsesc periodic în cuprinsul publicaţiilor, pe rafturile librăriilor şi pe buzele comentatorilor. Opiniile sunt însă împărţite. Un sondaj realizat de Pew Research Center (2), ale cărui rezultate au fost publicate în iunie a.c., arăta că 41% dintre americani cred că Iisus va reveni pe Pământ până în anul 2050. Dintre aceştia, 18% cred că revenirea Lui este „probabilă”, în timp ce 23% susţin că Iisus va reveni în mod „sigur”.

Pe de altă parte, 46% dintre respondenţi au declarat că revenirea lui Iisus nu va avea loc în următoarele patru decade. Conform studiului, se pare că americanii cu un nivel mai scăzut de educaţie sunt mai dispuşi să creadă în posibilitatea revenirii, în timp ce aceia care au beneficiat de o pregătire de lungă durată în sistemul educaţional sunt mai neîncrezători în acest sens. Faptul alimentează, desigur, discuţiile purtate pe marginea ideii că religia ar fi apanajul oamenilor mai puţin educaţi, dar şi teza că educaţia modernă setează fiinţa umană în parametrii ateismului şi raţionalismului antireligios.

Târziu! Dar după ceasul cui?

Prăbuşiţi de multe ori în faţa problemelor vieţii, la fel ca şi aceia care nu cred, creştinii sunt presaţi să răspundă unei crize acute – „întârzierea” lui Iisus. „Unde este Christos pe care Îl aşteptaţi?”, întreabă reprezentanţii noului ateism. „Cum puteţi aştepta, după două mii de ani, împlinirea profeţiei despre a doua Lui venire?” Căutând răspunsuri la aceste întrebări, unii au încercat să identifice în textul Bibliei indicii care să-i ajute la stabilirea datei când Iisus va reveni. Istoria creştinismului este presărată cu numeroase date la care se presupunea că va avea loc a doua venire a lui Iisus, şi cu tot atâtea predicţii eşuate. Fiecare eşec a fost urmat de clipe de dezamăgire. Totuşi, promisiunea lui Iisus Christos că va reveni este scrisă în Biblie şi nu poate fi trecută cu vederea.

Fiecare criză economică sau politică, fiecare cutremur sau rachetă lansată spre teritoriul inamic renaşte discuţiile, speranţele şi predicţiile despre sfârşitul lumii şi a doua venire a lui Iisus. Chiar şi publicaţiile serioase încearcă să câştige atenţia publicului cu titluri de genul „Zece scenarii pentru sfârşitul lumii”, cu articole doldora de meteoriţi, cataclisme, războaie nucleare şi explozii solare. La fel ca în povestea cu Ionică şi lupul, anunţarea repetată a sfârşitului – fără ca predicţiile să se împlinească – determină reacţii de opuse celor așteptate. Apar incertitudinile, iar iminentul sfârşit pare tot mai neverosimil. Totuşi, neîncrederea în realitatea celei de-a doua veniri nu este o noutate, ci a reprezentat o problemă încă din timpul primilor creștini.

Apostolul Petru scria că „în zilele de pe urmă vor veni batjocoritori plini de batjocură, care vor umbla după poftele lor şi vor zice: «Unde este promisiunea venirii Lui? Căci de când au adormit strămoşii noştri, toate rămân aşa cum au fost de la începutul creaţiei!» (…) Preaiubiţilor, nu ignoraţi faptul că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, iar o mie de ani sunt ca o zi! Domnul nu este încet în a-Şi împlini promisiunea, aşa cum înţeleg unii încetineala, ci are răbdare cu voi şi nu doreşte să piară vreunul, ci toţi să ajungă la pocăinţă. Ziua Domnului va veni ca un hoţ. (…) Dar noi, după promisiunea Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui dreptatea” (2 Petru 3:3-14).

„Sentimentul întârzierii se naşte dintr-o reacţie pur umană faţă de aşteptările omeneşti” – scrie profesorul de teologie Sakae Kubo. „Facem planuri pentru revenirea lui Christos, iar apoi devenim depresivi şi descurajaţi atunci când El nu respectă termenul-limită pe care I l-am stabilit.”3 Lecturarea atentă a Bibliei îi relevă însă cititorului faptul că Dumnezeu nu a anunţat data venirii lui Iisus şi a Împărăţiei Sale şi, în acest caz, nici nu se poate vorbi despre o întârziere. Înainte de înălţarea lui Iisus, apostolii L-au întrebat despre timpul când va instaura Împărăţia. Iisus le-a spus că datoria lor nu este să ştie timpurile sau perioadele hotărâte de Dumnezeu, ci să vestească lumii Evanghelia (vezi Faptele apostolilor 1:6-8). O declaraţie şi mai surprinzătoare a lui Iisus, anterioară morţii Sale pe cruce, este următoarea: „despre ziua sau ora aceea [a revenirii] nu ştie nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl” (Marcu 13:32).

„Deşi curiozitatea umană este de la Dumnezeu”, scrie teologul Jon Paulien, „scopul central al profeţiei nu este acela de a ne satisface curiozitatea cu privire la viitor, ci a ne învăţa cum să trăim astăzi.”4 Fără a insista prea mult asupra momentului celei de-a doua veniri, Iisus S-a referit în repetate rânduri la modul în care creştinul se pregăteşte pentru acest eveniment, creionând totodată o schiţă a conjuncturilor socio-politice care vor preceda revenirea lui Iisus. Războaiele, cutremurele, foametea şi ura dintre oameni sunt câteva piese din puzzle-ul escatologic. Lista e completată de apostolul Pavel, care scrie că în zilele din urmă „oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, aroganţi, blasfemiatori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, lipsiţi de sfinţenie, fără afecţiune, neînduplecaţi, acuzatori, neînfrânaţi, sălbatici, neiubitori de bine, trădători, nechibzuiţi, încrezuţi, iubitori mai degrabă de plăceri decât de Dumnezeu, având doar o formă de evlavie, dar negându-i puterea” (2 Timotei 3:2-5). Totuşi, Christos explică faptul că sfârşitul vine nu odată cu acestea, atunci când Evanghelia va fi prezentată „întregii omeniri” (Matei 24:14). În consecinţă, aşteptarea revenirii lui Iisus ar impune mai degrabă intensificarea activităţilor misionare, decât desenarea unor hărţi profetice ale sfârşitului lumii.

Prezenţa pseudochristoşilor este un alt semn care marchează perioada de dinaintea revenirii, Iisus fiind foarte clar în această privinţă: „Vedeţi să nu fiţi duşi în rătăcire! Căci vor veni mulţi în Numele Meu, zicând: «Eu sunt Acela!» şi «Vremea se apropie!»” (Luca 21:8). De la latino-americanul Jesus Miranda şi până la Serghei Anatolievici Torop, din îndepărtata Siberie, omenirea beneficiază de o generoasă ofertă de pretinşi Mesia.

Mai semnificativ decât perceperea faptului că revenirea lui Iisus se apropie este modul în care creştinii trebuie să-L aştepte pe Domnul lor. În Evanghelia după Matei este notată „Pilda celor zece fecioare” care aşteptau venirea mirelui. Cinci dintre ele, neglijând pregătirea pentru întâmpinarea mirelui, au rămas pe dinafară (Matei 25:1-12). Concluzia vine ca de la sine, sub forma avertismentului lui Iisus: „Aşadar, vegheaţi! Căci nu ştiţi nici ziua, nici ora (când vine Fiul Omului)” (Matei 25:13). Mesajul este similar cu acela dintr-o altă istorioară cu tâlc, povestită de Iisus, în care un sclav necinstit profită de absenţa stăpânului său pentru a-şi face poftele, gândind că stăpânul întârzie (Matei 24:45-51). Îndemnurile la vigilenţă se regăsesc frecvent în paginile Evangheliilor. Creştinul care trăieşte cu speranţa revenirii lui Iisus îşi stabileşte priorităţile şi înţelege că aşteptările escatologice îi încurajează interesul pentru etică, pentru a trăi o viaţă plăcută Dumnezeului său.

Detalii biblice despre a doua venire a lui Christos

• A doua venire a lui Christos va avea un caracter personal. El a spus: „Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine” (Ioan 14:3). Iar apostolul Pavel le scrie tesalonicenilor că „Domnul Însuşi… Se va coborî din cer” (1 Tesaloniceni 4:16). Faptul a fost confirmat şi de îngerii care li s-au arătat apostolilor imediat după înălţarea Domnului. „Bărbaţi galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer?! Acest Iisus, Care a fost luat în cer de la voi, va veni în acelaşi fel în care L-aţi văzut mergând spre cer” (Faptele apostolilor 1:11). Prin urmare, revenirea Sa va fi la fel de personală ca şi înălţarea.
•  A doua venire a lui Christos va avea un caracter fizic. Este adevărat că El a zis „Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28:20). Pornind de la acest verset, unii susţin că Iisus este deja prezent în mijlocul oamenilor, într-un sens spiritual. Cu ocazia Cincizecimii, Duhul Sfânt S-a revărsat peste membrii Bisericii primare (Faptele apostolilor 2), dar El este un înlocuitor al lui Iisus (Ioan 14:16). Nu trebuie confundată persoana Duhului Sfânt cu persoana Fiului. Christos a promis că revine El Însuşi. Martorii lui Iehova susţin că Iisus este pe Pământ, într-o formă invizibilă, încă din 1914. Dar, conform Bibliei, oamenii Îl „vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere şi mare slavă” (Matei 24:30). Iisus le-a spus chiar şi judecătorilor Săi nedrepţi că Îl vor vedea pe Fiul Omului „venind pe norii cerului” (Matei 26:64).
•  A doua venire a lui Christos va avea un caracter neaşteptat. Îi va surprinde nu doar pe necredincioşi, ci chiar şi pe aşteptători. „Cât despre vremuri şi date, fraţilor, nu aveţi nevoie să vi se scrie, pentru că voi înşivă ştiţi bine că ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea”, scrie Pavel (1 Tesaloniceni 5:1, 2).
•  În contrast evident cu primul advent, a doua venire va fi triumfătoare. Christos nu mai vine ca un prunc umil, ferit de ochii lumii, ci ca Împărat victorios. „Când Fiul Omului va veni în slava Sa, împreună cu toţi îngerii, atunci El Se va aşeza pe tronul slavei Sale”, scrie evanghelistul (Matei 25:31). El va veni ca Judecător. „Ironia acestei situaţii este că El, Cel ce a fost judecat la sfârşitul şederii Sale pe pământ, va fi judecătorul tuturor cu ocazia celei de-a doua veniri a Sa.”
  Mai multe detalii în Millard J. Erickson, Teologie creştină, Oradea, Cartea Creştină, 2004, p. 1022-1024

Istoria, locul de muncă al lui Dumnezeu

Promisiunile şi textele biblice despre venirea lui Iisus şi a Împărăţiei Sale tind să fie considerate de unii, chiar şi dintre cei născuţi într-o tradiţie creştină sau alta, mai degrabă realităţi spirituale, care n-ar trebui interpretate literal. Teologul George Eldon Ladd contrazice această perspectivă, convins de faptul că Dumnezeu acţionează în istorie. „Dacă Dumnezeu a acţionat în istorie în această Împărăţie, El va aduce istoria la Împărăţia Sa.”5 Trebuie să existe o victorie finală şi deplină a Binelui împotriva Răului, a lui Christos împotriva lui Satana. Altfel, moartea Sa pe cruce ar fi absurdă, un gest nobil, dar fără rezultate, iar istoria omenirii s-ar limita la eterna căutare a unui ideal utopic.

Biblia confirmă finalizarea planului de salvare a omenirii prin a doua venire a lui Iisus. Mărturia Bisericii despre victoria viitoare a lui Christos, concretizată în venirea Sa vizibilă, „se bazează pe o victorie repurtată deja în istorie.”6 De la primele sale pagini şi până la ultimele versete, Biblia abundă de promisiunile lui Dumnezeu privind instaurarea Împărăţiei Sale. Autorii Noului Testament – evangheliştii, apostolii Petru şi Pavel, dar şi Iacov şi Iuda – se referă la acest eveniment aşteptat, fără ca vreunul dintre ei să exprime vreo îndoială în privinţa revenirii (pe care Pavel o numeşte „fericita nădejde” – Tit 2:13).
Ironici, criticii Bibliei şi ai creştinilor se referă adeseori la cele două milenii de aşteptare rămase fără răspuns. Realitatea este că niciun creştin nu a aşteptat atât. Viaţa omului este de scurtă durată. Apostolul Pavel trăia cu speranţa că Iisus va reveni în timpul vieţii lui (1 Tesaloniceni 4:16, 17). Totuşi, la final, şi-a acceptat moartea nu resemnat, ci liniştit, convins că Iisus va reveni în „ziua aceea”, ca să îi dea „cununa dreptăţii”, lui şi „celor care vor fi iubit arătarea Lui” (2 Timotei 4:8). „Împărăţia lui Dumnezeu încă nu a venit în deplinătatea sa. Tocmai de aceea privim către viitor, către Dumnezeul care va veni”, scria teologul Emil Brunner. „Ceea ce avem deja nu reprezintă decât un zălog pentru ceea ce urmează să vină. Însă ceea ce va veni nu reprezintă «ceva», ci este Dumnezeu Însuşi.”7

„A sosit timpul ca Tu să Te arăţi iarăşi nouă tuturor şi să oferi acestei generaţii un semn categoric şi mai presus de orice îndoială. Tu vezi, Iisus, nevoia noastră. Tu cunoşti cât de mare este ea. Nu poţi să nu recunoşti cât de urgentă este trebuinţa noastră, cât de reale şi de apăsătoare sunt suferinţa noastră, lipsurile noastre, disperarea noastră. Tu ştii cât de mult avem nevoie de intervenţia Ta, cât de necesară este revenirea Ta.”
Fragment din rugăciunea italianului Giovanni Papini, publicată în Time (5 noiembrie 1923)

Christos nu este un simplu consilier psihologic care ne ajută să depăşim momentele dificile ale vieţii, ci Fiul lui Dumnezeu, întrupat şi intrat în istoria lumii, Cel care va interveni din nou, conform unui plan gândit să elibereze Pământul de prezenţa malignă a Răului. Creştinii nu ar trebui să uite că ei trăiesc „între veacuri”, între istorie şi escatologie, într-un timp marcat de spectrul Răului, dar aşteptând încrezători venirea lui Iisus Christos şi a Împărăţiei Sale, eveniment pentru care se roagă fervent: „Tatăl nostru Care eşti în ceruri, sfinţească-se Numele Tău, vie Împărăţia Ta…” (Matei 6:9,10). Anunţat, la prima Lui venire, ca Miel al lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii (Ioan 1:29), Iisus Christos va reveni ca Leul biruitor din seminţia lui Iuda (Apocalipsa 5:5) şi va inaugura Împărăţia Sa. Fără credinţa în această revenire, identitatea creştină rămâne o simplă ancoră culturală, o reflexie a unei filosofii de viaţă care ne ajută să fim, eventual, mai buni. În schimb, credinţa în Iisus care Se întoarce poate fi pentru creştini o ancoră înfiptă nu în adâncul mării, ci în cerul unde Christos Se va arăta pe nori, la împlinirea vremii.

1. „Puerto Rican Minister Claims He is Second Coming of Christ α More", www.digitaljournal.com, 28 ianuarie 2007
2. „Public Sees a Future Full of Promise and Peril", http://pewresearch.org, 22 iunie 2010
3. Sakae Kubo, God Meets Man, Nashville, Tennessee, Southern Publishing Association, 1978, p. 100
4. Citat de Dave Edgar, „Predicting the Second Coming", www.signsofthetimes.org.au, noiembrie 2004
5. George Eldon Ladd, Prezenţa viitorului, Oradea, Cartea Creştină, 1997, p. 290
6. Ibidem., p. 29
7. Emil Brunner, Temeiurile credinţei creştine, Bucureşti, Herald, 2009, p. 167