Scenariul din Apocalipsa (capitolele 13 și 17) se referă la o ordine mondială, dar aceasta cu greu ar putea fi numită „nouă”. Este mai degrabă o revenire la o veche ordine istorică, dar de data aceasta cu un succes mondial nemaiîntâlnit. 

Pe scurt: În realitate, conform Apocalipsei, nu va exista un consens și o unitate de lungă durată. Pentru început, puterile menţionate în Apocalipsa (balaurul, fiara și falsul profet –Apocalipsa 16:13,19; cf. 12:3; 13:2; 19:20; 20:3) vor constitui o triplă alianţă împotriva lui Dumnezeu și a poporului Său. Ulterior, după ce diavolul va contraface a doua venire, dându-se drept Hristos, pentru o foarte scurtă perioadă de timp toate puterile pământului se vor supune acestui fals hristos și, implicit, vicarului lui (vezi Apocalipsa 17:13; 13:8).

Să descoperim însă mai în detaliu cum descrie Apocalipsa acest final al istoriei pământului.

Trei mari puteri în Apocalipsa

În cartea Apocalipsa găsim scris că ultima provocare a lumii va fi ascensiunea cu efecte politico-religioase a alianţei formate de trei puteri: balaurul, fiara și falsul profet (vezi Apocalipsa 16:13,19; cf. 12:3; 13:2; 19:20; 20:3).

Prima putere, balaurul, este identificată cu diavolul (Apocalipsa 12:9), domnul și dumnezeul lumii acesteia (Ioan 16:11; 1 Corinteni 4:4; Efeseni 6:12), care a acţionat și continuă să acţioneze prin orice putere care se ridică împotriva lui Dumnezeu.

A doua, fiara ieșită din mare, este o imagine a balaurului. Apocalipsa subliniază într-un mod special „unul din capetele ei”, pe cel cu 10 coarne. Acest cap, spune profeţia, a fost „înjunghiat mortal”, dar urmează să se vindece (vezi Apocalipsa 12:3; 13:1,3 [cf. Daniel 7:3,7]; 17:3,7). Rana aceasta a dus la sfârșitul vechii ordini, în care fiara ieșită din mare avea multă putere și influenţă, pe care, conform Apocalipsei, și le va recăpăta.

A treia, falsul profet, este fiara cu coarne de miel, cea ieșită din pământ în timpul sfârșitului, care începe să vorbească cu glas de balaur, vindecând rana primei fiare (vezi Apocalipsa 13:11-18).

Decodifică Apocalipsa sau Biblia identitatea acestor fiare?

apocalipsa

Cine este balaurul?

Balaurul este identificat cu diavolul (Apocalipsa 12:9), dar el are 7 capete încoronate (Apocalipsa 12:3). Observând că aceleași 7 capete sunt prezente și la fiara/fiarele din Apocalipsa 13:1; 17:3, găsim cheia identificării acestora în Apocalipsa 17:9-10. Dar identificarea lor nu este directă și completă, ci într-un limbaj enigmatic, indicând doar direcţia de cercetare: cele 7 capete sunt „7 munţi (…) și 7 împăraţi”. În poezia biblică, munţii sunt metafore ale puterilor pământești, atunci când sunt în opoziţie cu „muntele lui Dumnezeu” (Psalmii 68:16; Isaia 2:2; Ieremia 51:25-26; Daniel 2:35b,44; Obadia 1:21). Și nu despre împăraţi ca persoane ar fi vorba; rareori profeţiile apocaliptice se referă la indivizi. Prin metonimie, împăraţii reprezintă împărăţiile lor (Daniel 2:37,39). Fiarele pe care îngerul interpret (care îi explică lui Ioan revelaţia) le numește „împăraţi” sunt apoi dezvăluite ca „împărăţii” (Daniel 7:17,23). O democraţie sau o federaţie de state ar fi numită în acest limbaj, la fel: împărat/împărăţie.

Prin urmare, cele 7 capete ale balaurului și ale fiarei/fiarelor sunt 7 împărăţii. Însă, deși ele sunt văzute sincronic în viziune, îngerul spune că sunt puteri care se succedă istoric. Ele nu reprezintă toate imperiile lumii (dintre care multe nu sunt menţionate în Biblie), ci doar pe acelea care au venit în conflict direct cu poporul lui Dumnezeu, israelit și creștin. Ele pot fi distinse, pornind de la identificarea celui de-al șaselea „împărat” (imperiu). Îngerul arată că în momentul în care se adresează vizionarului, cinci imperii căzuseră, iar al șaselea, cel care era atunci în putere („unul este”), era Imperiul Roman (Apocalipsa 17:10; cartea Apocalipsa datează de la sfârșitul secolului I d.Hr.). Prin urmare, primele cinci puteri cu care s-a confruntat Israel și lumea în care credincioșii erau răspândiţi pot fi identificate istoric: Egiptul, Asiria, Babilonul, Imperiul Medo-Persan și Imperiul Macedonean, continuat de civilizaţia elenistică.

Se poate observa cum, pe măsură ce intră în istorie una după alta, aceste împărăţii devin tot mai largi și mai complexe. Dacă Egiptul, Asiria și Babilonul sunt simple monarhii imperialiste, Imperiul Medo-Persan este atât o putere duală (a mezilor și perșilor), cât și un imperiu uriaș, întins pe trei continente. Imperiul Macedonean înlocuiește Imperiul Persan, dar rămâne, după puţin timp, divizat în patru monarhii elenistice principale. Al șaselea, Imperiul Roman, la rândul lui, nu este doar întins pe trei continente, ci și continuat de „10 coarne” (împăraţi/împărăţii), care apar pentru prima dată în Daniel 7:7,20,24, drept statele europene, succesoarele Imperiului Roman creștinat, care s-au extins în timp ca o civilizaţie cu impact universal, de tradiţie creștină. Potrivit profeţiei lui Daniel, acest imperiu dezbinat avea să rămână până la sfârșit, când judecata lui Dumnezeu avea să-l pedepsească (Daniel 7:11, cf. Apocalipsa 19:20).

Al șaselea cap al fiarei apocaliptice, Imperiul Roman continuat de creștinătatea politică este, dintre toate capetele, puterea cea mai longevivă, mai mare, mai divizată decât lumea elenistică, mai ipocrită și cu cea mai sângeroasă istorie. Acest cap este în mod special numit „fiara” în Apocalipsa 13. Este același cap care a primit lovitura de moarte, așa că în zilele noastre nu mai arată ca o fiară, ci ca o victimă agresată. Dar profeţia ne avertizează că fiara își va reveni și va acţiona la fel, în admiraţia întregii lumi (Apocalipsa 13:3,12).

A șaptea împărăţie, care avea să rămână puţin timp (Apocalipsa 17:10c), este mai dificil de identificat. Există însă o propunere. Dacă urmăm logica succesiunii imperiilor anterioare, acest al șaptelea cap trebuie să fie un superlativ al răului, să fie o putere mai complexă decât cele anterioare și să lovească puterea anterioară, așa cum făcuseră și celelalte. Istoria arată că puterea care a lovit mortal „imperiul” creștin este secularismul, cu toate formele lui politice și culturale, care s-a ridicat prin Revoluţia Franceză (Déchristianisation) și care, după apariţia darwinismului și a marxismului, a produs noi revoluţii politice și culturale anticreștine, care au culminat cu ateismul militant al statelor comuniste și cu monstruosul episod nazist.

Cele mai multe crime împotriva umanităţii au fost făcute de statele seculare ale celei mai luminate epoci din istorie. În câţiva ani, forţele comuniste, în special Mao, Stalin și Pol Pot au distrus peste 100 de milioane de vieţi, depășindu-l pe Hitler. Iar mutilarea spirituală adusă de educaţia anticreștină a fost și este mai gravă decât genocidul. Creștinătatea istorică făcuse multe crime monstruoase, dar numărul victimelor era presărat pe o durată incomparabil mai lungă. Civilizaţia decreștinării s-a prăbușit în Est aproape total, dar are încă suport cultural și uneori politic în Vest. Această putere s-a manifestat în timpul dintre rănirea fiarei tradiţionale creștine și vindecarea acesteia, care încă nu s-a realizat.

Cine este fiara?

Cât privește fiara din mare, aceasta are de asemenea 7 capete și 10 coarne, după chipul balaurului. Dar, spre deosebire de balaur, fiara nu are coroane pe capete, ci pe cele 10 coarne (Apocalipsa 13:1), care în profeţia lui Daniel, unde apar pentru prima dată, sunt toate pe un singur cap. În Daniel 7:7, capul (fiara) cu 10 coarne este Imperiul Roman, interpretare acceptată încă din primele secole creștine, de învăţaţii evrei și de părinţii bisericii (cf. Hipolit, 5.1, p. 121; Andrei de Cezarea, 191; Ieronim, Dan 7:7).

În aceeași perioadă, cele 10 coarne au fost identificate ca regate care aveau să apară și să împartă teritoriul Imperiului, iar cornul principal din mijlocul acestora a fost interpretat ca fiind antihrist. Identificarea cornului antihrist cu papalitatea medievală a fost făcută mai întâi în Evul Mediu. Arhiepiscopul Eberhard al II-lea de Salzburg a afirmat această convingere la Conciliul din Regensburg (1240) (vezi LeRoy Edwin Froom, The Prophetic Faith of Our Fathers, vol. 1, p. 796). Opinia aceasta, împărtășită și de valdenzi, a devenit standard în lumea protestantă după Reformă (vezi Catholic Encyclopedia, „Antichrist”). Imperiul Roman s-a divizat politic, dar a rămas relativ unit religios, continuând politica totalitară și arogantă specifică păgânismului, sub autoritatea episcopilor și a întreitei coroane pontificale.

Cele „3½ vremi”/ani (= 42 de luni = 1.260 zile) de dominaţie a antihristului roman (Daniel 7:25; Apocalipsa 12:6,14; 13:5), au fost interpretate în codul apocaliptic „o zi pentru un an” (cf. Ezechiel 4:6d) și simbolizează astfel 1.260 de ani de teroare asupra credincioșilor care nu se supuneau bisericii de stat, de la Iustinian până la Napoleon (538-1798). Calculul corect al acestei perioade, care reprezintă timpul când papii și-au exercitat puterea temporară, a fost făcut în 1689, cu un secol înainte de sfârșitul perioadei (vezi Drue Cressener, The Judgments of God, 1689, p. 312).

În Apocalipsa 13:1-2, fiara din mare este descrisă ca o combinaţie a tuturor fiarelor din Daniel 7, dar profeţia se ocupă exclusiv de capul roman, cel cu 10 coarne, acum și încoronate, ca o aluzie la timpul imediat de dinaintea marii prăbușiri, când puterile pseudo-creștine ale lumii „vor primi autoritate să domnească timp de un ceas împreună cu fiara” (Apocalipsa 17:12-14). Profeţia se referă de asemenea la persecuţia istorică din timpul celor 1.260 de ani, așa încât fiara aceasta este văzută ca un simbol echivalent al cornului antihrist din Daniel 7:25 (vezi Apocalipsa 11:2-3; 12:6,14; 13:5). Dar în Apocalipsa 13, papalitatea nu mai este un corn dominant între altele, ci este însuși capul roman în faza finală a istoriei lumii.

Lovitura/rana mortală primită de fiară a început cu desfiinţarea repetată a statului pontifical de la 1798-1870 și slăbirea autorităţii bisericii, odată cu apariţia secularismului. Statul Vatican, continuatorul modest al statelor pontificale medievale, a fost recunoscut începând cu 1929, iar după reforma modernistă (1960, Vatican II), prin deschiderea relaţiilor diplomatice oficiale cu Statele Unite (1984) și prin implicarea politică și ideologică a ultimilor papi, influenţa politică a Vaticanului a început să crească. Dar profeţia prevede că rana mortală se va vindeca, fiara va primi admiraţie și recunoaștere universală și va acţiona ca în secolele medievale – ceea ce ar fi incredibil, dacă istoria nu ar fi plină de fapte incredibile.

Cine este falsul profet (fiara-miel)?

Fiara cu coarne de miel din Apocalipsa 13:11 este mai dificil de identificat, deoarece nu este introdusă în viziunile profetice anterioare. Dar câteva indicii ne pot ajuta. Coarnele de miel (cârlan) reprezintă tinereţe și o politică binevoitoare, în comparaţie cu coarnele periculoase ale primei fiare. Totuși, vietatea descrisă reușește să controleze întreaga lume (Apocalipsa 13:12, 14b). Este descrisă „ieșind din pământ”, ca duhul profetului invocat de vrăjitoare (1 Samuel 28:13-14). Face minuni ca ale lui Ilie (Apocalipsa 13:13), pentru a înșela lumea; fapt pentru care această fiară este numită în Apocalipsa „falsul profet”.

Dat fiind că face toate aceste acrobaţii politice și religioase în favoarea primei fiare, căreia îi vindecă rana istorică, se sugerează că această putere mondială are o istorie recentă și că acţiunile ei prezise încă nu s-au împlinit sau sunt doar incipiente. Identificarea fiarei pseudo-profet cu SUA a fost propusă de John N. Andrews în 1851, care de asemenea a sugerat că imaginea fiarei este o formă de protestantism decăzut, care va controla statul.

Alianţa apocaliptică a răului

Descrierea apocaliptică este destul de transparentă. Cele trei puteri formează o alianţă blasfematoare: balaurul Îl parodiază pe Tatăl; prima fiară Îl parodiază pe Fiul, iar falsul profet parodiază lucrarea Duhului Sfânt, care a vorbit prin profeţi.

Întreita alianţă a răului, descrisă de Apocalipsa, se constituie pentru a se opune lui Dumnezeu și credincioșilor Săi. Identităţile celor trei puteri ne arată că alianţa aceasta (numită și Babilon, Apocalipsa 14:8; 16:19; 17:5; 18:2,10,21) va cuprinde toate forţele politico-religioase care vor simpatiza cu proiectul alianţei, sub conducerea balaurului (diavolul) și a locotenentului său (antihristul roman). Testul loialităţii faţă de această alianţă universală va fi legat de impunerea „unui semn pe mână și/sau pe frunte”, Apocalipsa 13:16; 14:9; 20:4b), sub presiuni economice, însoţite de persecuţii, până la „soluţia finală” (Apocalipsa 13:15,17; cf. 6:11c; 17:6; 18:24; 20:4). Identificarea „semnului fiarei” cu „sabatul papei” (o lege duminicală viitoare) a fost propusă cel mai târziu în 1849 de Joseph Bates (vezi Seal of God, p. 37) în acord cu metafora sărbătorilor ca „semne” (Exodul 13:9,16; 31:13-17).

Ce NU spune Apocalipsa despre o nouă ordine mondială sau sfârșitul lumii

Scenariul apocaliptic este numai o schiţă a viitorului, fără detalii; iar identificarea simbolurilor este uneori aproximativă sau doar o tentativă. Împlinirea profeţiilor de obicei aduce surprize și experţilor (Isaia 43:9; Ioan 16:4). Nu este sănătos să ne hazardăm în predicţii geopolitice și în speculaţii fanteziste și conspiranoice, alimentând isteria celor care demonizează autorităţile de stat (Romani 13:1-8; 2 Petru 2:10-12; cf. Luca 20:25; Ioan 18:36) și întreţin fobia unui control global prin intermediul cipurilor, vaccinurilor, pașapoartelor etc. Ei văd pericolul venind din direcţia seculară și tehnologică, nu din direcţia falsului creștinism, așa cum indică Scriptura de fapt (2 Tesaloniceni 2:3-4). Apocalipsa ne sugerează că, de fapt, pericolul major la sfârșitul timpului stă în vindecarea rănii mortale a vechiului regim creștin care a dominat cândva lumea.

Așadar, Apocalipsa NU dezvăluie proiectul unei presupuse „oculte mondiale” a magnaţilor iluminaţi, ci deconspiră ultimul proiect al diavolului. Biblia spune că în final el își va pune în scenă propria parusíe, arătându-se lumii în chipul și manierele lui Hristos (Apocalipsa 13:4a; 17:10-11; 20:10a, cf. Luca 21:8; 2 Corinteni 11:14), dând forţă și argumente alianţei răului care încearcă să se impună la nivel global. Conform Bibliei, toţi cei care au mai mare încredere în orice altceva decât în Sfânta Scriptură vor fi înșelaţi (2 Tesaloniceni 2:9-12). Conform Apocalipsei 13:8, înainte de adevărata parusie a lui Hristos, falsul hristos – adică diavolul însuși – va obţine adeziunea întregii lumi și o va împinge spre dezastru. Acesta va fi ultimul imperiu, cu adevărat universal, înainte de revenirea lui Hristos (Apocalipsa 19:11-16), înainte de judecata întregii lumi (Apocalipsa 20:12-15) și de reînnoirea tuturor lucrurilor (Apocalipsa 21:1,5).

Citește și articolul lui Norel Iacob „Crislamul – sincretismul dintre credinţă și știrile false