Amenzi, ordonanţe militare, poliţie și armată pe străzi. O realitate în care ne-am trezit peste noapte și care ne-a strâns, ca într-un corset rigid, în reguli stricte.

Vezi toate articolele din seria „Pandemie de speranţă”.

Orice discuţie despre ordonanţe, mai ales militare, reguli și obligaţii naște împotrivire. Oamenii se întreabă de ce nu se poate fără ele și de ce nu se găsesc soluţii mai pașnice. De ce să decidă alţii în locul nostru, doar pentru că au puterea de a o face, atâta vreme cât noi știm ce e mai bine pentru noi? Până la urmă, noi suntem cei care ne asumăm riscul, noi suferim, ne îmbolnăvim și (eventual) murim.„Guvernul României a aplicat în mai puţin de o lună, de pe 24 martie până pe 19 aprilie, aproximativ 200.000 de amenzi populaţiei pentru nerespectarea stării de urgenţă. Valoarea totală a amenzilor a fost de aproape 400 de milioane de lei, suma egală cu cea încasată în luna februarie din impozitul pe profit și de peste două ori mai ridicată decât cea încasată din taxe vamale.”[1]

Revolta încolţește vizibil printre noi – ne-am săturat să stăm în casă; ne-am săturat să facem ce vor alţii. Sau, într-o mentalitate tipic românească, în care legile sunt făcute ca să fie încălcate, fiecare tace și le face. Hoţul neprins e negustor cinstit.

De ce avem nevoie de legi?

Nu pledez pentru anarhie. Din contră, cred – asemenea multora dintre dumneavoastră – că nimic nu poate supravieţui fără reguli și legi. Avem nevoie de ele. Chiar dacă unele sunt strâmbe, ele pot fi îndreptate; chiar dacă altele sunt nedrepte, ele pot fi schimbate. Dar fără ele nu se poate.

Oricine este într-o asociere de orice fel – prietenie, căsătorie, afaceri, comunităţi, organizaţii, state, companii multinaţionale – știe că lucrurile nu funcţionează fără reguli. Nu poţi face orice vrei fără să existe niște consecinţe. Și, ca lucrurile să meargă bine, ele trebuie reglementate. Iar când sunt reglementate corect și toată lumea respectă regulile, lucrurile merg bine.

Cât despre situaţiile excepţionale, acestea necesită abordări excepţionale, ceea ce este normal, chiar dacă nu ne place. Totuși elementul-cheie aici este încrederea pe care o avem în cei care dau astfel de legi. Dar contează și capacitatea lor de a comunica eficient necesitatea aplicării unor astfel de măsuri. În orice caz, să crezi să poţi încălca legile fără să plătești pentru acest lucru este o dovadă de încumetare.

O lege a libertăţii și un Dumnezeu al dragostei

Sfânta Scriptură spune că principala caracteristică a lui Dumnezeu, esenţa Lui, este dragostea (1 Ioan 4:8). Nu este vorba despre o perspectivă emoţională, despre luciul artificial cu care noi confundăm dragostea, ci despre o realitate veșnică, pe care este construit tot universul. O dragoste care durează, creează și rămâne constantă.

Scriptura nu spune că Dumnezeu este iertare, deși El iartă; nu spune că Dumnezeu este cunoștinţă, deși este Atotcunoscător. De asemenea, nu-L definește prin putere, măcar că este atotputernic. Dumnezeu Se descrie pe Sine ca fiind dragoste.

El conduce universul după anumite principii, legi fundamentale și constante. Dragostea este legea fundamentală a vieţii, ea emană din însăși inima lui Dumnezeu. Iar dragostea nu poate exista în niciun context fără libertate. Realizăm acest lucru atunci când studiem relaţiile de iubire dintre oameni.

Să ne imaginăm că, după o perioadă de întâlniri romantice, el o invită la un restaurant special. Se asigură că muzica ambientală este una potrivită, îngenunchează și o cere în căsătorie. Conștientizând importanţa momentului și a deciziei, fata cere câteva momente de gândire. Ezitarea îl face pe el să se simtă nesigur, așa că duce mâna la buzunar și scoate un pistol, forţând-o astfel să ia „decizia cea bună”. O astfel de reacţie însă, nu mai e nevoie s-o spunem, va genera frică, repulsie și dezgust, iar în final răzvrătire. Ea va dori să plece cât mai repede și cât mai departe de el.

Aceasta este legea libertăţii. Ori de câte ori libertatea este încălcată, apar trei consecinţe predictibile: (1) dragostea se deteriorează și în final va fi distrusă; (2) apare o dorinţă de răzvrătire în inimă și, dacă libertatea rămâne de neatins în continuare, atunci (3) individualitatea se distruge încetul cu încetul și omul devine o umbră.

Standardul lui Dumnezeu, arma noastră spirituală

Dacă încalci libertatea, dragostea va avea de suferit întotdeauna, iar în final va fi distrusă. Dragostea nu poate exista fără libertate. Această lege nu este votată și nici dictată. Este unul dintre principiile după care am fost proiectaţi să funcţionăm.

Acest standard reprezintă una dintre armele spirituale cu care ne putem apăra de rău. Apostolul Pavel identifică problema principală din mijlocul acestei pandemii morale:

„Măcar că trăim în firea pământească, totuși nu ne luptăm călăuziţi de firea pământească. Căci armele cu care ne luptăm noi nu sunt supuse firii pământești, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile. Noi răsturnăm izvodirile minţii și orice înălţime care se ridică împotriva cunoștinţei lui Dumnezeu și orice gând îl face rob ascultării de Hristos” (2 Corinteni 10:3-5).

Suntem, de fapt, în conflict cu orice lucru care ne împiedică să-L cunoaștem pe Dumnezeu. Conflictul este legat de adevărul despre Dumnezeu, despre caracterul Său. Poate fi El de încredere? Satana a pus în circulaţie minciuni despre Dumnezeu, iar ele au distrus circuitul dragostei și încrederii. Dragostea nu poate exista acolo unde există minciună, așa că doar războiul împotriva minciunii poate restaura încrederea și poate redeschide canalele iubirii.

Dumnezeu a creat omul după chipul și asemănarea Sa, nu ca o umbră a Lui. Tocmai de aceea mântuirea nu înseamnă transformarea omului într-o umbră a lui Dumnezeu, ci refacerea chipului lui Dumnezeu în om.

Restaurând imaginea noastră despre El

Adânc înfipte în creierul nostru, credinţele și gândurile false ne fac mintea să filtreze și să interpreteze greșit experienţele prin care trecem. Aceste experienţe întăresc o perspectivă distorsionată, care, prin repetare, va duce la întărirea sentimentelor și credinţelor greșite. În același timp, mintea va neglija sau chiar va respinge experienţele pozitive ce ar putea să invalideze credinţele false.

Pentru că adevărul pătrunde în minte prin raţiune, este esenţial să utilizăm toate elementele care ne întăresc capacitatea de a gândi raţional.

Este vital să ne clarificăm viziunea pe care o avem despre Dumnezeu: Este El Cineva de care trebuie să ne temem sau este așa cum ni L-a descoperit Iisus? Aceasta este o întrebare la care trebuie să răspundem cu toţii, pentru că valoarea închinării la o divinitate care nu apreciază libertatea este cel puţin îndoielnică.

La cruce ni se limpezește adevărul despre maniera în care Dumnezeu îi tratează pe păcătoși și aici descoperim că Iisus nu era o victimă neajutorată, asemenea celor doi tâlhari crucificaţi împreună cu El. „Toată puterea mi-a fost dată în cer și pe pământ” (Matei 28:18), a spus Iisus. El este Creatorul, Împăratul cerului și al pământului. El i-ar fi putut preface în ţărână pe cei care Îl batjocoreau și chinuiau, însă Lui nici măcar nu I-a trecut minte acest lucru. De fapt, îl mustră pe Petru atunci când acesta îi taie urechea unuia dintre cei veniţi să-L prindă pe Iisus: „Crezi că n-aș putea ruga pe Tatăl Meu, care mi-ar pune îndată la dispoziţie mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?” (Matei 26:53).

Cu toate acestea, dragostea Lui incredibilă se vede din faptul că, în mijlocul abuzului suferit, Hristos nu a avut nici măcar un singur gând să-i rănească pe cei care Îl răneau.

„Puterea corupe și puterea absolută corupe absolut”, spune o vorbă bine cunoscută. Știm că nu a fost adevărată în dreptul lui Iisus. El a dovedit, dincolo de orice îndoială, că poate controla puterea, pentru că nu o folosește niciodată în interes personal. Un Dumnezeu extraordinar, care preferă să-i lase pe alţii să-L ucidă decât să Se folosească de puterea Lui pentru a-i opri. Avem libertate deplină în Dumnezeu, pentru că El a dovedit că puterea este în siguranţă în mâna Lui.

Dragostea poate exista doar într-o atmosferă de libertate. Dumnezeu este iubire și El prezintă adevărul în dragoste, lăsându-ne libertatea de decizie. Dacă ruptura în dragoste a început atunci când minciunile despre Dumnezeu au înlocuit adevărul, vindecarea nu poate veni decât prin adevăr: „Veţi cunoaște adevărul și adevărul vă va face slobozi” (Ioan 8:32).

În realitate, nu ne plac legile, nici ordonanţele, mai ales cele divine, pentru că avem senzaţia că ne limitează libertatea. Există un conflict între ceea ce vrem noi și ceea ce stipulează Legea lui Dumnezeu, așa că avem nevoie să găsim perspectiva sănătoasă din care să o privim.

Tipologii de abordare a legii divine

Perspectiva avocatului – Caută orice chichiţă favorabilă în Legea lui Dumnezeu, în normele de aplicare a legii sau în interpretările date legii, pentru a-și justifica alegerile.

Perspectiva procurorului – Această categorie este într-o căutare efervescentă și continuă a probelor necesare acuzării. Procurorii deţin simţul dreptăţii, apără legea, deși nu întotdeauna o respectă. La urma urmei, ei sunt cei care aplică legea, așa că sunt cercetători sârguincioși ai Legii lui Dumnezeu, pentru a depista paiul din ochiul celuilalt.

Perspectiva judecătorului – Ei interpretează Legea divină și o aplică altora. Nu le cere nimeni să facă dreptate, dar ei o fac oricum, pentru că își închipuie că au această chemare divină. Ceea ce uită, însă, este că fiecare este judecat exact cu măsura cu care judecă.

Perspectiva legislatorului – Unii se consideră autorizaţi să decidă cu privire la legile lui Dumnezeu și se socotesc îndreptăţiţi să schimbe vremurile și legea. Încumetarea lor vine din faptul că sunt în opoziţie cu Dumnezeu.

Atitudini diferite, dar aceeași rezistenţă faţă de Legea lui Dumnezeu. Ne dorim cu ardoare să fim liberi să facem ce vrem. Avem o imagine distorsionată despre Dumnezeu, după ce ni s-a spus de prea multe ori că Dumnezeu este nedrept, foarte exigent, chiar răutăcios.

Deși păzirea legilor unei ţări nu te face cetăţeanul respectivei ţări, nu poţi fi cetăţeanul niciunui stat fără să respecţi și legile acelui stat. Dumnezeu le oferă mântuirea doar acelora care vor și aleg în mod liber să devină cetăţeni ai Împărăţiei lui Dumnezeu. E un dar prea valoros ca să fie pierdut și, pe deasupra, Legea lui Dumnezeu este „sfântă, dreaptă și bună” (Romani 7:12).

Vezi toate articolele din seria „Pandemie de speranţă”.

Marius Andrei este pastor în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea și psihoterapeut. Acest material face parte dintr-o serie de 9 articole, precum și 9 scurte prezentări video, adunate sub genericul Pandemie de speranţă. Puteţi urmări integral programele aici.

Footnotes
[1]„Florin Rusu, «Excess sau nu de zel? Valoarea amenzilor pentru încălcarea ordinelor militare – similar încasărilor pe februarie din impozitl pe profit și dublă faţă de veniturile din taxele vamale», Profit.ro, 20 apr. 2020, https://www.profit.ro/stiri/economie/exces-sau-nu-de-zel-valoarea-amenzilor-pentru-incalcarea-ordinelor-militare-similara-incasarilor-pe-februarie-din-impozitul-pe-profit-si-dubla-fata-de-veniturile-din-taxele-vamale-19338944?mc_cid=10cbb156d9&mc_eid=3fd045be34.”

„Florin Rusu, «Excess sau nu de zel? Valoarea amenzilor pentru încălcarea ordinelor militare – similar încasărilor pe februarie din impozitl pe profit și dublă faţă de veniturile din taxele vamale», Profit.ro, 20 apr. 2020, https://www.profit.ro/stiri/economie/exces-sau-nu-de-zel-valoarea-amenzilor-pentru-incalcarea-ordinelor-militare-similara-incasarilor-pe-februarie-din-impozitul-pe-profit-si-dubla-fata-de-veniturile-din-taxele-vamale-19338944?mc_cid=10cbb156d9&mc_eid=3fd045be34.”