Dezbaterea Ken Ham-Bill Nye, din februarie 2014, a fost ultimul episod celebru din lunga istorie a controversei creaţionism-evoluţionism. Oferă însă această dezbatere o imagine reală și completă a ceea ce înseamnă controversa creaţionism-evoluţionism în prezent? O altă dezbatere, care a avut loc în noiembrie 2013, arată în mod evident că nu.

Pe 4 februarie 2014, s-a consumat un nou episod larg mediatizat al controversei creaţionism-evoluţionism. Protagoniștii au fost creaţionistul australian Ken Ham, președintele Organizaţiei Answers in Genesis, directorul Muzeului Creaţiei din Petersburg, Kentucky, și Bill Nye, profesor de știinţă și realizator de televiziune, cunoscut pentru emisiunile care popularizează știinţa pentru copii.

După mai bine de o lună de la eveniment, rezultatele sunt destul de clare. Mai întâi, majoritatea covârșitoare a publicului telespectator i-a dat câștig de cauză lui Bill Nye, în condiţiile în care Ken Ham nu a reușit să gestioneze adecvat provocările pe care Nye i le-a adresat repetat pe parcursul dezbaterii (de pildă, Nye i-a cerut lui Ham să răspundă la întrebări precum: De ce în Antarctica sunt 680.000 de straturi anuale de gheaţă – care ar indica o vârstă foarte mare a pământului? De ce avem un număr atât de mare de cranii diferite, care le sunt atribuite oamenilor? De ce avem o anumită ordine a fosilelor în coloana geologică? De ce avem copaci de 9.000 de ani dacă pământul are doar 6.000 de ani?).

Ham a dat în câteva rânduri senzaţia că nu poate ieși din zona de confort a temei cu care venise pregătit, repetând nenecesar unele idei și creând senzaţia pe alocuri că folosește fraze lungi și afirmaţii generale pentru a consuma timpul care îi fusese alocat. Pe de altă parte, Nye, care a făcut unele afirmaţii eronate din punct de vedere știinţific (ca atunci când a susţinut că sunt 680.000 de straturi de gheaţă în Antarctica, în timp ce alţi cercetători susţin că, în general, gheaţa din Antarctica nu formează straturi anuale), cărora Ham nu le-a dat nicio replică.

În al doilea rând, dezbaterea pare să fi reînviat interesul public pentru Muzeul Creaţiei, rezultând într-o creștere a finanţării (suma strânsă până în prezent ar fi de 73 de milioane de dolari din necesarul de 120 de milioane) pentru proiectul construcţiei la mărime naturală a arcei lui Noe. Motiv pentru care unii evoluţioniști și-au reiterat teoria conform căreia creaţioniștii trebuie ignoraţi cu desăvârșire pentru a fi anihilaţi – orice angajare într-o discuţie cu ei poate fi un câștig pentru cei din urmă.

Imaginea de ansamblu e diferită

În al treilea rând, telespectatorii care au urmărit pe 4 februarie pentru prima dată o dezbatere evoluţionism-creaţionism ar putea avea impresia că această dezbatere spune totul despre nivelul la care se duce în prezent lupta pentru câștigarea încrederii publicului în controversa dintre evoluţionism și concepţia creaţionistă sau teoria alternativă a Designului inteligent (în esenţă controversa între materialism și o cosmoviziune cu implicaţii teiste).

Acest public are nevoie, desigur, și de alte puncte de reper, cum ar fi, de pildă, dezbaterea radio din noiembrie 2013, dintre filosoful Stephen Meyer, care susţine Designul inteligent, și paleontologul britanic Charles Marshall. Dezbaterea a fost moderată de Justin Brierley, realizatorul emisiunii Unbelievable, la Premier Christian Radio, Londra.

Dezbaterea a pus faţă în faţă doi intelectuali rafinaţi, iar discuţia a fost mult mai bazată pe argumente, ceea ce un privitor ar fi așteptat și de la dezbaterea Ham-Nye. Stephen Meyer, autorul a două cărţi cunoscute și larg dezbătute, The signature in the Cell și Darwin’s Doubt, și-a apărat convingător ideile din ultima sa carte în faţa lui Marshal, care publicase o recenzie critică a cărţii lui Meyer în revista Science.

Din câteva puncte de vedere, s-ar putea argumenta că dezbaterea Meyer-Marshall a fost o replică în oglindă a celei Ham-Nye. Dacă în cadrul celei din urmă, Ham a fost cel care în câteva rânduri a fost ușor ironic cu Nye, încercând să puncteze și în acest fel, în cadrul dezbaterii din noiembrie 2013, Marshall a fost cel care, pe alocuri, a încercat subtil să-și discrediteze adversarul mai degrabă decât argumentele acestuia. În al doilea rând, deși ambii participanţi la dezbatere au avut momente mai tari și mai slabe, Marshall a fost cel pe care finalul l-a găsit frustrat, în contrast cu calmul și stăpânirea de sine cu care Nye a încheiat dezbaterea sa cu Ken Ham.

Dezbaterea radio dintre Meyer și Marshall este ilustrativă și pentru un alt aspect implicat de controversa evoluţionism și creaţionism. Publicul nu are acces, de cele mai multe ori, la informaţiile primare. Ceea ce poate face, în cel mai bun caz, un privitor care nu e specializat în domeniul știinţific abordat, este să urmărească logica argumentaţiei. Dezbaterea Meyer-Marshall arată cum argumentele pot înclina alternativ balanţa, pe măsură ce oponenţii își dezvăluie progresiv argumentele și răspund criticilor primite. Ceea ce, pe de altă parte, arată cât de vulnerabil poate fi publicul larg la idei care pot fi doar parţial adevărate, dar care sunt susţinute într-o manieră care le conferă o importanţă mai mare decât cea cuvenită.

Citește Îndoiala lui Darwin dezbătută pasionant și în prezent pentru a descoperi miezul dezbaterii dintre Stephen Meyer și Charles Marshall.

Norel Iacob
Pentru Norel Iacob, studiile universitare și post universitare în domeniul religiei au reprezentat mijloace pentru a interacționa mai bine cu vastul domeniu al spiritualității umane. Iar din pasiunea pentru comunicare relevantă în acest domeniu, la scurt timp după terminarea studiilor, s-a implicat în media, realizând emisiuni TV și radio. Din 2009, este redactorul-șef al revistei Semnele timpului.