L-am cunoscut pe Ariel Roth ca autor, dar l-am cunoscut și ca om. Nu am descoperit patimă, nici nervozitate, nu am descoperit nici îndoială sau discurs ideologic la octogenarul Ariel Roth, care caută încă detalii despre fiecare nou subiect ce apare pe agenda dezbaterii dintre evoluţie și creaţie, cu aceeași dorinţă de a fi cinstit și de a evalua raţional dovezile.

La Roth, raţiunea nu exclude credinţa. E raţional să lași loc și pentru credinţă, crede el. „Omul nu trebuie să renunţe la știinţă pentru a crede în Biblie.“ Iar dacă vorbim despre credinţa oarbă, care apare adesea în tiradele evoluţioniștilor îndreptate împotriva creaţioniștilor, Roth afirmă calm că „este necesară mai multă credinţă oarbă – adică o credinţă care nu se bazează pe dovezi – pentru a crede în evoluţie decât în creaţie“.

După ce și-a încheiat doctoratul în zoologie la Universitatea din Michigan, Ariel A. Roth a petrecut treizeci de ani ca cercetător în diferite domenii în care ştiinţa şi religia se întrepătrund. A predat la universităţile Andrews şi Loma Linda şi a fost director la Geoscience Research Institute între anii 1980 şi 1994.

L-am invitat pe dr. Roth să comenteze dezbaterea dintre Bill Nye și Ken Ham, care a avut loc pe 4 februarie 2014. Pentru început, dr. Roth mi-a împărtășit sentimentul că dezbaterea amplu promovată a fost destul de dezamăgitoare prin prisma contribuţiei ambilor participanţilor. Am devenit imediat interesat să știu mai multe despre cum evaluează dezbaterea respectivă un om de știinţă care a studiat subiectul cu pricina timp de câteva decenii.

N.I. : Ce înseamnă știinţa istorică și știinţa empirică și cât de legitimă este diferenţa între cele două? În același timp, care este relaţia dintre ele?

A.R. : Știinţa istorică este un concept destul de răspândit și acceptat[1]. Simpson, un evoluţionist cu recunoaștere globală, de la Universitatea Harvard, accentuează diferenţa între știinţa empirică (știinţă bazată pe percepţia senzorială și pe experimentare) și știinţa istorică (referitoare la acele aspecte ale știinţei care nu sunt ușor testabile și predictibile).

Bill Nye a greșit atunci când a sugerat că știinţa istorică nu există, iar argumentul său că tot ce este observabil este istoric ignoră uzul obișnuit al termenilor de către oamenii de știinţă.

N.I. : Este știinţa istorică bazată pe prejudecăţi? Sau, uneori, este suficient să spui că știinţa istorică nu oferă singura interpretare posibilă?

A.R. : Știinţa istorică nu este, în mod necesar, bazată pe prejudecăţi. Poate fi foarte bună, dar, pentru că nu lucrează cu ceva ce poţi observa, e mult mai ușor supusă presupoziţiilor. Atât evoluţionismul, cât și creaţionismul tind să se încadreze mai degrabă în categoria știinţei istorice pentru că nu avem cum să observăm știinţific macroevoluţia sau creaţia.

N.I. : În cadrul dezbaterii, Ham s-a referit la aspectul filozofic al controversei, în timp ce Nye a atins subiecte pe care le consideră a fi furnizoare de dovezi în sprijinul evoluţiei și, totodată, provocări pentru creaţioniști. Există răspunsuri ale creaţioniștilor la aceste probleme?

A.R. : Da, Nye a abordat mai întâi chestiunea coloanei geologice, care indică o vârstă foarte mare a Pământului. Mulţi creaţioniști îi neagă validitatea. Dar sunt și creaţioniști, precum mulţi dintre colegii mei (de la Geoscience Research Institute, n. red.), care o acceptă ca fiind validă. Într-un model al potopului, cel mai probabil, coralul de care vorbea Nye ar fi considerat o acumulare rapidă din timpul potopului. Mai multe detalii pe marginea acestui subiect am oferit în cartea Origini, la paginile 255-257.

Apoi, afirmaţia repetată a lui Nye, că niciodată nu vei găsi fosile amestecate în clasificarea straturilor geologice, sugerând că a existat un proces evolutiv lung, este o exagerare. Am scris despre acest subiect în capitolul 10 al cărţii Origini. Există, cu siguranţă, o anumită clasificare a fosilelor, dar orice paleontolog vă poate spune că, atunci când găsește o fosilă la un alt nivel, ceea ce face este să extindă aria atribuită anumitor mărturii fosilizate. De asemenea, descoperim uneori formaţiuni care conţin fosile mixte, din ocean și de pe uscat. Câteva tipuri de organisme, precum brachiopodele și stelele de mare, sunt găsite de-a lungul unei mari părţi a coloanei geologice.

Pe subiectul diversităţii craniilor umane care ar susţine evoluţia este utilă lectura capitolului 3 al cărţii lui Casey Luskin, Science and Human Origins. Cred că ar putea fi o eroare în tabelul care clasifică craniile în cartea respectivă. În general, creaţioniștii înclină să clasifice craniile inferioare celor ale lui Homo erectus ca neaparţinând unor fiinţe umane. Există motive întemeiate de a pune la îndoială validitatea lui Homo habilis. Până la urmă, de ce scrisul antic, istoria și descoperirile arheologice, precum piramidele, apeductele și drumurile, sunt, toate, atât de recente dacă Homo sapiens a populat pământul pentru sute de mii de ani, așa cum propune teoria evoluţionistă?

În ceea ce privește diversitatea imensă a speciilor, pe care o invocă Nye în favoarea intervalului amplu evoluţionist, nu cunosc vreo sursă solidă de informaţii pe acest subiect. Numărul maxim de specii variază considerabil și deseori este exagerat, mai ales când vorbim de speciile fosile. Dorinţa paleontologilor de a descoperi noi specii poate încuraja acceptarea unor false specii noi. În jur de 1,5 miliarde de specii vii au fost descrise în literatura de specialitate, marea majoritate fiind insecte. Probabil că au fost, de asemenea, descriseîn jur de 300.000 de specii fosile. Unii sugerează că vom descoepri alte miliarde de specii dacă includem și toate tipurile de bacterii din sol și din oceane, cu toate micile lor diferenţe. Totuși, așa cum a punctat Ham, nu era necesar ca toate acestea să se afle pe arca lui Noe. Animalele marine nu au fost pe arcă. Mulţi creaţioniști exclud insectele, de asemenea, pentru că ele ar fi putut supravieţui pe vegetaţia plutitoare. Oricum, insectele nu ar fi ocupat mult spaţiu. Dacă Nye ar fi fost mai familiarizat cu literatura creaţionistă , bănuesc că ar fi fost mai precaut în afirmaţiile legate de numărul de animale aflate pe arcă. Creaţioniștii vorbesc, de obicei, despre câteva mii sau zeci de mii de animale pe arcă[2].

Nye a vorbit și despre incapacitatea creaţioniștilor de a face predicţii știinţifice, însă creaţioniștii pot face multe asemenea predicţii știinţifice. Modelul creaţiei cere existenţa unor diferenţe clare între grupele de animale și vedem că ele există. O altă predicţie susţine că ar trebui să nu găsim o eroziune clară între straturile geologice, dacă acestea s-au așternut rapid în timpul unui potop. Și, într-adevăr, acest lucru poate fi probat[3]. Explozia numărului de fosile din perioada cambriană este exact ceea ce un model creaţionist ar fi prezis că vom găsi în coloana geologică.

În fine, explicaţia evoluţiei organelor sexuale pentru diminuarea numărului de paraziţi trece complet cu vederea problemele principale pe care le întâmpină modelul evoluţionist în a explica evoluţia organelor sexuale. Reproducţia asexuată este mult mai potrivită unei evoluţii directe rapide. Și atunci, de ce ar fi evoluat sistemul reproducător în ceva mai puţin eficient, cu gene mai puţin specifice. De asemenea, problematică pentru evoluţie este întrebarea: ce a apărut mai întâi, procesul complex al creării spermei sau procesul creării unui ovul? Ambele sunt nefolositoare și, luate separat, nu au valoare în vederea supravieţuirii. În acest caz, cum se explică această „evoluţie“?[4]

N.I. : Vârsta Pământului și Big Bangul au fost două subiecte majore în cadrul dezbaterii. Ne constrânge Scriptura la o poziţie radicală în această privinţă (respectiv, afirmarea unei vârste de 6.000 de ani a Pământului și neacceptarea Big Bangului)?

A.R. : Nu cred că Biblia ne constrânge să adoptăm modelul lui Ham despre un pământ tânăr și nici nu exclude posibilitatea ca materia de pe pământ (nu viaţa) să fi existat aici cu mult timp înainte de creaţie. Cineva poate argumenta că Biblia vorbește despre un pământ pustiu și gol înainte de săptămâna creaţiei (Geneza 1:1-2). Aparent, acţiunile din săptămâna creaţiei nu încep înainte de „Dumnezeu a zis“ (Geneza 1:3). De asemenea, în Geneză nu se menţionează crearea apei. „Marea“ din Exodul 20:11 s-ar putea referi la organizarea, în a treia zi a creaţiei, a apei deja existente înainte de săptămâna creaţiei.[5]

N.I. : Nye l-a acuzat pe Ham că pretinde că legile naturii s-au schimbat. Implică modelul creaţionist o asemenea pretenţie?

A.R. : Există un număr de creaţioniști care încearcă să contracareze datarea radiometrică prin ideea că Dumnezeu a schimbat ratele de descompunere ale elementelor radioactive cu ocazia Potopului și presupun că la asta s-a referit Nye prin „schimbarea legilor naturii“. Există creaţioniști care nu sunt de acord cu această idee. Personal, nu cunosc nicio dovadă care să sugereze că Dumnezeu a făcut acest lucru. Preocuparea mea este că un asemenea tip de speculaţie îi așază pe creaţioniști în postura unora care resping făţiș datele stiinţifice, devalizează raţiunea și periclitează comunicarea cu comunitatea știinţifică. Prea multe speculaţii îi plasează pe creaţioniști, în mod inutil, în aceeași categorie cu evoluţioniștii care speculează.

N.I. : Care sunt cele mai mari provocări pentru creaţioniști? Existenţa unor asemenea provocări demonstrează că evoluţionismul a câștigat sau există provocări similare și pentru evoluţioniști?

A.R. : În opinia mea, cele mai importante provocări pentru creaţionism sunt cele legate de raportul fosil (despre care discut în capitolul 10 din cartea Origini), datarea radiometrică, suferinţa intrinsecă în natură, precum prezenţa prădătorilor și a paraziţilor[6]. Evoluţionismul însă nu câștigă deloc din pricina aceasta. Ba mai mult, provocările pentru evoluţionism sunt mai numeroase și mai dificile. Cele mai mari provocări pîn acest sens sunt: de unde au apărut legile care au permis nașterea materiei? Cum se poate explica faptul că cele patru constante fundamentale din fizică au exact valoarea pe care trebuie s-o aibă pentru a permite viaţa? Cum ar fi putut să apară spontan viaţa, care, în cea mai simplă formă a ei, este încă extrem de complexă? Evoluţionismul a eșuat în a furniza un mecanism plauzibil pentru evoluţia graduală a mii de sisteme biologice complexe, precum ochiul sau fotosinteza. De unde vin conștiinţa, morala, raţiunea și religia? Nu poţi găsi toate acestea doarnprivind la materie. Specii majore (phyla divisions) apar brusc în raportul fosil în perioada cambriană (explozia cambriană). Lungile ere geologice sunt prea scurte pentru a acomoda improbabilităţile evoluţiei. Conform actualelor rate de eroziune, continentele ar fi trebuit să se fi consumat de o sută de ori de-a lungul miliardelor de ani propuse pentru existenţa Pământului. Lipsa eroziunilor în cazul paraconformităţilor pune la îndoială timpul geologic. Extrem de frecvent întâlnitele formaţiuni sedimentare sunt ceea ce ne-am aștepta să existe în urma unui potop, după modelul celui biblic, și nu efectul unor schimbări geologice lente și îndelungate.[7]

În cartea Origini, Dr. Ariel A. Roth examinează subiecte precum dovezile evoluţiei şi ale creaţiei, potopul, punctele forte şi verigile slabe ale metodelor ştiinţifice, dar şi măsura în care Biblia poate fi considerată un document demn de încredere. Concluziile sale ne arată că modelul biblic al unei creaţii recente lasă mult mai puţine întrebări fără răspuns decât orice alt model ştiinţific evoluţionist sau decât orice altă perspectivă aflată undeva între cei doi poli, cum ar fi creaţia progresivă sau evoluţia teistă.

 

N.I. : Nye a creat o paralelă între știinţă și investigarea unei infracţiuni. Este această perspectivă corectă? Și dacă da, până la ce punct?

A.R. : Cred că paralela nu este rea, dar există o serie de nuanţe. Se potrivește, cumva, cu ceea ce zice și apostolul Pavel în 1 Tesaloniceni 5:21: „Cercetaţi toate lucrurile și păstraţi ce este bun.“ Asta arată că Biblia și gândirea știinţifică nu sunt atât de diferite. Toţi căutăm adevărul (realitatea).

N.I. Nye a sugerat că evoluţioniștii creează un model, bazat pe observaţii și pe prezumţia că nu există o cauză supranaturală a lucrurilor. Creașioniștii, a mai sugerat el, nu pot propune un model știinţific care să funcţioneze pe bază de observaţii și să ofere predicţii. Cum comentaţi?

A.R. : Nye a greșit aici, creaţioniștii își testează diferitele modele la fel cum o fac și evoluţioniștii. Modelele creaţioniste pot oferi predicţii, după cum oferă și modelele evoluţioniste. În schimb, modelele creaţioniste pot să fie mult mai complicate pentru că sunt deschise la un spectru mult mai larg de posibile cauze, nelimintându-se la simple cauze materialiste.

Discuţia cu dr. Ariel Roth a fost mult mai amplă decât am putut reda în spaţiul dedicat acestui interviu. L-am rugat, de pildă, pe dr. Roth, să-mi enumere greșelile pe care le-au făcut cei doi participanţi la dezbatere. Iar răspunsul a fost unul foarte serios și cuprinzător, care ar putea ocupa, singur, spaţiul unui alt articol. Vă invităm să continuaţi acolo lectura și aprofundarea unui subiect cu implicaţii atât de semnificative pentru înţelegerea originii și scopului existenţei noastre.

Footnotes
[1]„Așa cum reiese și din cartea Origini, la paginile 308-309. Ariel Roth este autorul cărţii Origini, publicată și la Editura Viaţă și Sănătate în 2013. L-am rugat, în timpul interviului, să ne dea referinţe cu privire la pasajele din cartea sa care detaliază aspecte din răspunsurile oferite.”
[2]„Puteţi consulta și www.sciencesandscriptures.com, «DISCUSSION 14», slide-urile 43-47.”
[3]„Detalii pe www.sciencesandscriptures.com, „DISCUSSION 16“, slide-urile 25-79”.
[4]„Vezi și www.sciencesandscriptures.com, „DISCUSSION 3“, slide-urile 41-44.”
[5]„Ariel Roth, «The Fourth Day», Adventist Review, februarie 1998. Vezi de asemenea Psalmii 24:2; 136:6; Iov 38:9; 2 Petru 3:5.”
[6]„Câteva comentarii simple se găsesc pe www.sciencesandscriptures.com, „DISCUSSION 3“, slide-urile 60-68.”
[7]„Utilizând indexul de subiecte de la finalul cărţii Origini, cititorii pot descoperi mai multe detalii despre opinia lui Ariel Roth pe marginea aspectelor enunţate.”

„Așa cum reiese și din cartea Origini, la paginile 308-309. Ariel Roth este autorul cărţii Origini, publicată și la Editura Viaţă și Sănătate în 2013. L-am rugat, în timpul interviului, să ne dea referinţe cu privire la pasajele din cartea sa care detaliază aspecte din răspunsurile oferite.”
„Puteţi consulta și http://sciencesandscriptures.com, «DISCUSSION 14», slide-urile 43-47.”
„Detalii pe http://sciencesandscriptures.com, „DISCUSSION 16“, slide-urile 25-79”.
„Vezi și http://sciencesandscriptures.com, „DISCUSSION 3“, slide-urile 41-44.”
„Ariel Roth, «The Fourth Day», Adventist Review, februarie 1998. Vezi de asemenea Psalmii 24:2; 136:6; Iov 38:9; 2 Petru 3:5.”
„Câteva comentarii simple se găsesc pe http://sciencesandscriptures.com, „DISCUSSION 3“, slide-urile 60-68.”
„Utilizând indexul de subiecte de la finalul cărţii Origini, cititorii pot descoperi mai multe detalii despre opinia lui Ariel Roth pe marginea aspectelor enunţate.”