Un indian e în post negru de 70 de ani

240

    Un indian pretinde că nu a mâncat şi nu a băut nimic de şapte decenii. Faptul pare greu de crezut, mai ales atunci când cei mai optimişti dintre medici declară că un om sănătos poate supravieţui fără mâncare până la opt săptămâni. Iar această perioadă se poate reduce drastic în funcţie de o serie de factori precum: masa corporală, starea generală de sănătate, prezenţa sau absenţa hidratării, voinţa, etc. Iar fără apă un om obişnuit poate să supravieţuiască numai 3 zile. Oricum, în niciun caz, 70 de ani.

    Postul negru de trei săptămâni al lui Gandhi când era trecut de şaptezeci de ani sau postul de patruzeci de zile al lui Iisus Christos par simple pauze între două înghiţituri pe lângă pretenţia stupefiantă a lui Prahlad Jani, indianul de 82 de ani care spune că a luat ultima masă la vârsta de 12 ani.

Jani este ţinut sub observaţie de către cercetătorii Organizaţiei de Dezvoltare şi Cercetare a Ministerului Apărării din India care cred că acesta e posibil să aibă o calitate autentică. Conform cercetătorilor, aceasta s-ar putea dovedi extrem de folositoare în salvarea vieţilor militarilor care nu pot fi aprovizionaţi, precum şi în supravieţuirea victimelor dezastrelor atunci când salvatorii nu pot interveni imediat. „Dacă pretenţiile sale vor fi adeverite, va fi o ‘bombă' în ştiinţa medicală" spune Dr. G. Ilavazhagan, directorul Institutului de Fiziologie şi Ştiinţe înrudite al Ministerului Apărării.

      Pe de altă parte, explicaţiile lui Jani nu au nimic în comun cu medicina. El pretinde că la vârsta de şapte ani a plecat de acasă, de atunci ducându-şi viaţa ca un sfânt călător, având capacitatea să trăiască doar prin intermediul aerului respirat (eng. breatharian, un derivat de la breathe = a respira). Convingerea lui este că o zeiţă îl hrăneşte într-un mod supranatural printr-un elixir pe care i-l toarnă printr-o deschizătură din cerul gurii.

    Din declaraţiile savanţilor militari nu reiese clar dacă îl cred pe Jani sau folosesc doar ocazia pentru a studia metabolismul unui organism privat de hrană şi apă pentru o perioadă mai îndelungată. Sunt așteptate rezultatele studiului ce se va încheia pe 7 mai. Cazul prezintă contradicţii de fond. Din punctul de vedere al savanţilor, Jani posteşte. Din punctul lui de vedere, este hrănit de zeiţă. Din punctul de vedere al cercetătorilor, fenomenul trebuie să aibă la bază nişte mecanisme biologice. Din punctul lui de vedere, explicaţia este pur spirituală.

Niciun articol afișat