Pentru un cititor novice, cartea Apocalipsa pare un amalgam înspăimântător și greu descifrabil de simboluri și evenimente terifiante. Mesajul cărţii este însă unul tivit cu speranţă: pentru cei care cred în Iisus, El are un final care depășește cele mai înalte așteptări.

Dacă dăm credit avertizărilor transmise prin cartea Apocalipsa, realizăm că planeta va intra în convulsiile finale „în curând”. Pe fondul unor frământări fără precedent, forţe politice, oculte și religioase se vor uni pentru a impune un test universal de supunere faţă de o nouă ordine socială. Naţiunile vor decreta legi cu articole religioase prin care se va institui ca sărbătoare universală o zi nebiblică de odihnă și de închinare, un sabat contrafăcut. Miza ultimului conflict va fi închinarea, iar pentru a rezista acestei probe finale avem nevoie de o cunoaștere temeinică a Sfintelor Scripturi și de o prietenie apropiată cu Iisus Hristos. Acesta este singurul mijloc de a nu fi induși în eroare de fenomenele cu un pronunţat caracter supranatural și de apariţiile surprinzătoare ale spiritelor, care vor influenţa deciziile naţiunilor.

Deși prezintă profeţii legate de sfârșitul lumii, Apocalipsa nu se concentrează asupra fiarelor și nici asupra nenorocirilor iminente, chiar dacă anvergura acestora va depăși imaginaţia noastră. În prim-planul profeţiei se află revenirea lui Iisus, ziua în care credincioșii Îi vor vedea în sfârșit faţa și vor fi martori ai unor evenimente uimitoare. Strămutaţi în ceruri, vreme de 1.000 de ani, credincioșii vor avea acces la cele mai surprinzătoare informaţii din istoria planetei și vor analiza dosarele umanităţii, așa cum au fost ele înregistrate de martorii cerești. Abia apoi va avea loc cu adevărat sfârșitul, prin reînnoirea Pământului, care devine astfel locuinţa celor mântuiţi.

Dorul după o lume nouă

Un Pământ nou, curăţat de orice rest de păcat, a însumat speranţele copiilor lui Dumnezeu de-a lungul mileniilor. Apostolul Ioan încearcă o descriere a frumuseţii de care se va bucura planeta recreată: Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era. Şi eu am văzut coborându-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei. Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie şi zicea: «Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei şi ei vor fi poporul Lui şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.»” (Apocalipsa 21:1-4).

La 17 august 1501, italianul Amerigo Vespucci ajungea în Brazilia, în timpul unei expediţii pentru descoperirea unei căi de navigaţie spre Asia. Comparând relieful și trăsăturile oamenilor de acolo cu ceea ce știa despre Asia, Vespucci și-a dat seama că a ajuns într-un ţinut necunoscut, pe care l-a denumit „lumea nouă”. La întoarcerea în Europa, navigatorul descria într-o scrisoare noul continent: „M-am întors din noi teritorii, care au fost găsite și explorate cu ajutorul corăbiilor și este drept să le numesc o lume nouă, pentru că niciuna dintre aceste ţări nu a fost cunoscută de strămoșii noștri și tot ce veţi auzi despre ele va fi complet nou. Am găsit un continent înspre sud, plin de animale și mai populat decât Europa noastră, Asia sau Africa și chiar cu o climă mai temperată și mai plăcută decât cea din regiunile cunoscute de noi”. Înaintea lui, Cristofor Columb, animat de descoperirile sale, vorbea despre „paradisul terestru din tradiţia biblică”, „o altă lume sub ceruri noi”. Suntem departe a mai crede așa ceva astăzi, dar visul unei lumi noi, mai bune, încă pulsează în noi.

E un dor care macină omenirea de la pierderea Edenului, după ce căderea în păcat a primilor noștri părinţi a atras blestemul asupra Pământului. Încă de atunci, restabilirea ordinii și armoniei a reprezentat prioritatea lui Dumnezeu. În reabilitarea umanităţii, scopul lui Dumnezeu nu este doar să înlăture păcatul, ci să refacă și Pământul, opera Lui.

În istoria lui Israel, Dumnezeu a intenţionat să ofere o mostră a noii lumi printr-un parteneriat cu poporul evreu. Între profeţii Vechiului Testament, Isaia menţionează un timp, în viitor, când natura urma să fie reînnoită în întregime. Schimbarea va fi atât de radicală, încât violenţa va fi eliminată din lumea animalelor leii vor dormi laolaltă cu mieii, iar copiii mici se vor juca în vizuinile șerpilor veninoși fără să sufere vreo vătămare (Isaia 11:6-8). În ultimele sale profeţii, Isaia anunţa că oamenii vor trăi până la vârste foarte înaintate, iar mortalitatea infantilă va dispărea.

O astfel de locaţie ar fi un vis pentru orice turist. Din păcate, proiectul lui Dumnezeu cu poporul Israel nu a fost dus la bun sfârșit, pentru că acesta i-a încălcat în mod repetat condiţiile. Apocalipsa vorbește însă despre un spaţiu și un timp în care întunericul și tristeţea vor dispărea pentru totdeauna (Apocalipsa 21:4,23) și unde dorinţa lui Iisus Hristos ca oamenii „să aibă viaţă, și să o aibă din belșug” (Ioan 10:10) se va împlini.

Potrivit Bibliei, acest cămin veşnic al celor mântuiţi va fi un loc real, un loc în care oameni în carne și oase vor savura cu toate simţurile beatitudinea noului Eden. Acolo oamenii vor lucra, vor crea, vor trăi o experienţă completă a vieţii, într-o lume care nu se compară cu nimic din ce a fost.

Casa celor mântuiţi va fi un loc real

Apostolul Petru declară că lumea de dinaintea potopului, cea creată la început, „a pierit înecată de apă”. A doua lume este Pământul de acum, care va fi trecut prin foc, pentru a face loc celei de-a treia lumi, Noul Pământ, la fel de real ca primele două lumi.

Atunci când vorbim despre un „nou Pământ” exprimăm atât ideea de continuitate, cât şi deosebirea faţă de lumea în care trăim acum. Apostolul Ioan folosește cuvântul grecesc kainos, care pune în opoziţie „noul” cu ceva deteriorat. El scoate în evidenţă faptul că cerul cel nou şi pământul cel nou vor fi create din elementele purificate ale celui vechi, şi astfel, din punct de vedere calitativ, vor fi noi, diferite o creaţie modelată din elementele existente, și nu o creaţie ex nihilo, din nimic. În concluzie, Noul Pământ este chiar acest Pământ regenerat, nu un loc străin. El va rămâne căminul nostru familiar, cunoscut.

Trăim într-o lume căzută, în care spunem că toate lucrurile bune au un sfârşit. Frumuseţea noii lumi se dăltuiește în certitudinea că ea nu se va sfârşi niciodată.

Biblia ne oferă suficiente informaţii pentru a fi siguri că ne vom păstra identitatea și vom fi capabili să îi recunoaștem pe cei dragi. Ucenicii Domnului n-au avut probleme în a-L recunoaște pe Iisus după înviere. Maria I-a recunoscut vocea, Toma, înfăţişarea fizică, iar ucenicii L-au identificat după gesturi, în timp ce erau la masă. Hristos ne-a asigurat personal că, în Împărăţia cerului, Avraam, Isaac şi Iacov vor continua să aibă numele şi identitatea lor (Matei 8:11) și vor mânca împreună cu urmașii lor. Noul Pământ va fi locul în care vom continua să avem legături cu aceia pe care îi cunoaştem şi pe care îi iubim acum.

Noutatea de pe pământ se ofilește repede. Puţini reușesc să se bucure în viaţă de o casă nouă, iar o mașină nouă este un vis pe care doar unii și-l îndeplinesc, adesea cu mari eforturi. Ne plac hainele noi sau călătoriile în locuri în care nu am mai fost, dar adevărul este că bucuria noului se tocește destul de repede. Apocalipsa ne promite o lume complet diferită: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi”, ne spune „cel ce ședea pe scaunul de domnie”, care „a adăugat: «Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt vrednice de crezut şi adevărate.»”(Apocalipsa 21:5

Un Pământ nou pentru oameni noi

Cartea Noul Pământ, scrisă în 2005 de un autor New Age, Eckhart Tolle, și vândută în milioane de exemplare, prezintă o „lume” mai bună ca alternativă la oferta lui Dumnezeu. Fericirea ar consta în trăirea momentului prezent, susţine Tolle, care identifică în „gândirea pozitivă” instrumentul cel mai potrivit de a ne schimba viaţa. Prin noi înșine ne putem ridica deasupra neomeniei și anxietăţii moderne, dar și a încercărilor de a găsi un sens în posesiuni materiale și în relaţii nesănătoase. Este o viziune care Îl exclude pe Dumnezeu, odată ce omul își poate făuri propriul destin. O perspectivă opusă adevărului biblic: „Despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic” (Ioan 15:5). Pentru o viaţă cu adevărat nouă, avem nevoie de Dumnezeul care este în stare să o creeze.

În lumea cea nouă vom trăi în cea mai bună societate. Nu vom duce lipsă de nimic; vom fi sănătoși, frumoși și fericiţi. Veșnicia va fi o veritabilă provocare pentru cei interesaţi de dezvoltarea personală. Scriptura spune că cei mântuiţi „vor zidi case şi le vor locui” (Isaia 65:21) – vom avea proiecte și resurse pentru a le îndeplini. Viaţa în trup presupune senzaţii, percepţii și plăceri, posibilitatea de a mânca, de a conversa, de a călători.

Lumea cea nouă va avea un potenţial inepuizabil, generând continuu belșug de bucurii și satisfacţii. Vor fi opţiuni infinite pentru creativitate, dezvoltare intelectuală, cercetare și pentru aprofundarea minunilor universului.

Chiar dacă nu cunoaștem prea multe despre slujirea de acolo și despre domnia noastră împreună cu Dumnezeu, avem certitudinea că vom fi reprezentanţi ai lui Hristos în univers, dând mărturie lumilor necăzute în păcat despre felul în care am cunoscut personal iubirea lui Dumnezeu. Iar cea mai mare plăcere pe care o vom cunoaște va fi aceea de a-L onora pe Mântuitorul Iisus. El este Calea, Adevărul și Viaţa, Singurul care nu ne vinde iluzii și garantul unei moșteniri veșnice, promise de mai bine de 2.000 de ani: „Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi, după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca, acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi” (Ioan 14:1-3).

În ultimele zile au intrat în casele noastre știrile despre războiul din Caucaz. Mai mulţi locuitori din Nagorno-Karabah au decis să fugă în Armenia înainte ca localitatea lor să fie administrată de forţele azere. Presa a relatat despre zeci de cazuri în care locuitorii au hotărât să-și incendieze locuinţele, ca să nu le lase pe mâna străinilor. Chiar dacă unele case erau construite din temelie de proprietari, aceștia au recuperat ce s-a putut din ele, le-au dat foc și le-au privit de la distanţă, pentru ultima dată. Apoi și-au luat copiii în braţe, au urcat în camionete și au plecat, lăsându-și trecutul într-un nor de fum.

Nesiguranţa este laitmotivul vieţii de pe Pământ. Cele mai mari realizări pot fi spulberate într-o clipă. Vestea bună este că Dumnezeu are pregătit ceva mai bun pentru noi. Poţi fi un om nou, pe un Pământ nou, sub un cer nou, într-o familie mare și minunată, în care nu vor fi niciodată lacrimi și suferinţe.

Ziua în care lupta dintre bine și rău se va încheia este aproape, iar licăriri din strălucirea noii lumi răzbat până la noi, ori de câte ori cercetăm Scriptura și îngenunchem în faţa Celui care a devenit punte peste prăpastia dintre pământ și cer. „Încă puţină, foarte puţină vreme, și Cel ce vine va veni și nu va zăbovi” (Evrei 10:37), iar Împărăţia slavei, cel mai frumos vis care s-a născut vreodată, va deveni realitate pentru toţi aceia care au ales să răspundă iubirii Lui.

Un vis din care și cea mai inspirată pană abia dacă ar putea descrie o frântură: „Lupta cea mare s-a sfârşit (…) O singură vibraţie de armonie şi de bucurie străbate imensa creaţie. De la Acela care a creat toate se revarsă viaţă, lumină şi fericire prin depărtările spaţiului fără de sfârşit. De la atomul minuscul şi până la lumile cele mari, toate lucrurile, însufleţite şi neînsufleţite, în frumuseţea lor neumbrită şi în desăvârşită bucurie, declară că Dumnezeu este iubire” (Ellen G. White, Tragegia veacurilor, p. 678, orig.).

Acest material face parte dintr-o serie de 15 articole însoţite de prezentări video, adunate sub genericul Vie Împărăţia Ta!. Puteţi urmări integral programele aici.