A doua venire a lui Iisus Hristos reprezintă o doctrină cardinală a Bibliei. Daniel, Apocalipsa și pasajele escatologice din evanghelii sunt cele mai importante surse ale escatologiei creștine. Lumea teologică este împărţită în câteva școli de interpretare, iar escatologia rămâne fascinantă prin incertitudinea pe care o generează.

Perspectiva escatologică a cunoscut de-a lungul istoriei gândirii creștine perioade de interes deosebit, dar și momente în care interesul teologic era concentrat pe alte domenii, cum ar fi ecleziologia, hristologia etc. Preocuparea intensă a bisericii creștine pentru revenirea lui Iisus a fost mult diminuată când Augustin, în De Civitate Dei, a interpretat piatra din visul lui Nebucadneţar relatat în Daniel 2 ca fiind biserica. Practic, Augustin a îndreptat atenţia creștinilor dinspre ceruri spre pământ. Ca urmare, în viziunea creștinilor din secolul al IV-lea și după, escatologia era realizată prin biserică.

Principiul ad fontes[1], pe care Iluminismul l-a impus, a creat contextul în care oamenii să redescopere dorinţa după sursele primare, atât în domeniul filosofic, cât și în cel teologic. Prin urmare, teologii nu mai erau mulţumiţi doar cu versiunea tradusă în latină, Vulgata[2], ci s-au îndreptat pentru studiul Scripturii către versiunile în ebraică și în greacă, Textul Masoretic[3] și Septuaginta (LXX).[4] În perioada Iluminismului, această nouă abordare a trecut dincolo de porţile universităţilor. Ca atare, au apărut schimbări dramatice în zona hermeneuticii biblice. Astfel asistăm la schimbări în ecleziologia, soteriologia și escatologia creștină.

Interesul pentru escatologie, care a început să cunoască o redeșteptare deosebită începând cu Reforma protestantă, a culminat cu redeșteptarea religioasă din secolul al XIX-lea.

Când și care?

Printre cele mai cunoscute discursuri escatologice ale lui Iisus este cel de pe Muntele Măslinilor (Matei 24, Marcu 13, Luca 21). Anunţul Său cu privire la viitoarea dărâmare a Templului din Ierusalim a generat două întrebări din partea ucenicilor, care demonstrau o preocupare comună oricărui iudeu: când și care. Prima întrebare presupune interesul cu privire la timp, iar a doua, cu privire la evenimentul care va anunţa momentul parusiei. Aceste două întrebări sunt prezente în fiecare studiu escatologic (colectiv și/sau individual).

Întrebările ucenicilor trebuie înţelese din perspectiva lor, în care evenimentul viitor al dărâmării Templului de la Ierusalim se asocia cu sfârșitul lumii. În gândirea iudaică, momentul distrugerii Templului nu însemna altceva decât sfârșitul lumii. De aceea, cele două întrebări nu trebuie interpretate post-eveniment, chiar dacă, din perspectiva cititorului actual, se pot observa două evenimente separate: distrugerea Ierusalimului (eveniment trecut) și revenirea lui Hristos (eveniment viitor). Această perspectivă nu era în orizontul interpretativ al ucenicilor. Mai mult decât atât, pentru ucenici, escatonul presupunea așezarea din nou a poporului Israel ca împărăţie și readucerea măreţiei atinse în vremea dinastiei davidice. Tributari hermeneuticii oficiale iudaice, apostolii aveau o perspectivă destul de ancorată în gândirea politică a timpului lor.

Acest aspect are o semnificaţie deosebită. Cititorul preocupat de escatologie trebuie să fie conștient de condiţionarea lui politică, culturală și hermeneutică, în raport cu timpul său.

Prin urmare, principiile de interpretare trebuie să fie bine clarificate și niciun context specific istoric nu trebuie să devină criteriu hermeneutic în escatologia biblică. E adevărat că există anumite evenimente istorice care au conotaţie profetică, dar sunt multe altele cărora nu este necesar să li se acorde această calitate. A folosi semnificaţii actuale pe care le acordăm anumitor evenimente în încercarea de a găsi sensul real al discursului escatologic al lui Hristos reprezintă un demers care poate genera interpretări complet rupte de mesajul intenţionat de Hristos.

Din păcate, preocuparea ucenicilor de a afla evenimente care se asociază cu revenirea lui Hristos a devenit, de-a lungul veacurilor, preocuparea principală în studiul și discursul escatologic. Aceasta demonstrează tendinţa fiecărei generaţii de a ancora escatonul în timpul său, cu riscul afectării negative a vieţii spirituale.

Atenţie la… neatenţie!

Este foarte interesant că Iisus Își începe răspunsul la întrebările ucenicilor cu o avertizare: „Băgaţi de seamă să nu vă înșele cineva” (Matei 24:4). Timpul prezent al verbului blepõ presupune o veghere permanentă, ceea ce demonstrează prezenţa unui pericol permanent, care poate fi împărţit astfel: pericolul factorilor externi (evenimente politice, sociale, naturale, religioase) și cel al factorilor interni (autoamăgirea).

În ceea ce privește pericolul factorilor externi este semnificativ faptul că ideea înșelării escatologice apare de trei ori în pasajul din Matei 24 și toate ocurenţele se referă la acţiunea prorocilor mincinoși. De fapt, versetul 5 începe cu justificarea avertizării lui Hristos: „Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu…”. Tripla apariţie a acestei categorii religioase are o semnificaţie deosebită. Acţiunea acestei categorii demonstrează încercarea de anticipare a revenirii lui Iisus.

Este important de observat că încercarea categoriei menţionate de a-i înșela pe credincioși nu provine dintr-o înţelegere insuficientă a timpului escatologic. Dacă acesta ar fi sensul, atunci cei mai mulţi dintre credincioșii preocupaţi de escatologie s-ar încadra în această categorie.

Afirmaţia lui Iisus este destul de clară: „vor înșela pe mulţi” (Matei 24:5); „se vor scula proroci mincinoși și vor înșela pe mulţi” (Matei 24:11); „vor face semne mari și minuni, până acolo încât să înșele, dacă va fi cu putinţă, chiar și pe cei aleși” (Matei 24:24). Pasajele citate sugerează că acţiunea de înșelare este una voită, o încercare de a-i deturna pe așteptători de la modelul hermeneutic al lui Hristos.

Discursul prorocilor și hristoșilor mincinoși nu se rezumă la elementele religioase. Interpretarea printr-o hermeneutică personalizată a evenimentelor politice, religioase, sociale și naturale presupune manipularea emoţională a oamenilor preocupaţi de escatologie. Evenimentele majore din viaţa societăţii au fost de-a lungul timpului privite ca vestitoare ale sfârșitului. Există anumite evenimente istorice care pot fi clar încadrate în sfera profetică, însă cele mai multe nu au relevanţă profetică. Cei predispuși la exploatarea în sens escatologic a evenimentelor cotidiene cu impact social demonstrează vulnerabilitate în faţa profeţilor mincinoși.

Păzește-te de… tine!

Autoamăgirea reprezintă, poate, cel mai periculos fenomen spiritual. Aceasta este cu atât mai periculoasă cu cât are loc în context escatologic. Avertizarea pe care Iisus le-o adresează ucenicilor cu privire la apostazie sugerează două cauze majore: persecuţia și înmulţirea fărădelegii.

Perioadele de persecuţie a bisericii au fost momente de selecţie serioasă a creștinilor care Îl iubeau pe Dumnezeu cu toată fiinţa. Termenul grecesc folosit de apostolul Matei, scandalisthesontai, este un verb viitor pasiv, ceea ce demonstrează că oamenii vor fi victimele unei înșelări care va duce la ură și la trădare reciprocă. Frica este elementul de care se folosește persecutorul pentru a provoca renunţarea la credinţă.

Înmulţirea fărădelegii este un alt aspect amintit de Iisus prin care îi avertizează pe ucenici despre pericolul care urmează. Deși preocuparea intensă a apostolilor era cunoașterea lui când și a lui ce, Iisus Hristos afirmă că dragostea faţă de Dumnezeu și faţă de semeni este mult mai importantă în comparaţie cu gradul de cunoaștere a detaliilor escatologice.

De vreme ce Iisus avertizează cu privire la dispariţia dragostei, este important să înţelegem că acest fenomen este cauzat în mod direct de înmulţirea fărădelegii, termenul folosit fiind anomia. Problema contestării legii morale în perioada escatologică capătă dimensiuni sistemice. De vreme ce Iisus vorbește despre problemele creștinilor, înseamnă că această atitudine antinomică la nivel sistemic are loc în cadrul creștinismului.

Un alt pericol despre care Iisus vorbește în Luca 21:34 este desensibilizarea minţii umane în privinţa valorilor spirituale. Expresia folosită este: „Luaţi seama la voi înșivă”, ceea ce arată o diversificare a potenţialilor înșelători. Ei nu se găsesc numai pe lângă noi, ei pot fi în noi. De fapt, cel mai subtil înșelător poţi fi tu însuţi. Iisus prezintă două cauze ale desensibilizării spirituale a minţii: (1) excesul de mâncare și băutură și (2) îngrijorările vieţii acesteia. Consecinţa internă este desensibilizarea spirituală, iar cea externă este luarea prin surprindere în ziua revenirii.

Când amintește despre „îmbuibare de mâncare și de băutură”, Hristos are în vedere, pe de o parte, preocuparea oamenilor exclusiv de aspectele telurice, făcând din acestea un scop în sine, iar, pe de altă parte, are în vedere efectele unui stil de viaţă marcat de exces, astfel încât mintea persoanei în cauză devine incapabilă de discernământ spiritual. Ambele aspecte sunt frecvent abordate în literatura biblică, ceea ce demonstrează preocuparea lui Dumnezeu cu privire la efectul dezastruos al unui caracter necumpătat.

Vorbind despre îngrijorări, Iisus Hristos le amintește ucenicilor că, într-o lume ostilă din punct de vedere spiritual, îi este destul de dificil unui creștin să se dezvolte. Orice persoană care dorește să trăiască în ascultare de Dumnezeu va suporta într-o măsură mai mică sau mai mare consecinţe negative. Preocuparea pentru cele necesare unui trai decent este un lucru legitim din punct de vedere spiritual. Dar preocuparea exclusivă pentru aceste nevoi legitime și îngrijorarea extremă deturnează atenţia credinciosului de la realităţile escatologice.

Din perspectiva percepţiei umane, excesul în alimentaţie este privit cu mai puţină atenţie, comparativ cu îngrijorarea. Dar, din perspectiva lui Iisus, ambele sunt la fel de vinovate și de dăunătoare: ambele au efecte negative asupra minţii și trupului, ambele deturnează atenţia de la iminenţa revenirii lui Hristos, ambele blochează energiile unei persoane, astfel încât nu mai are timp pentru Dumnezeu, pentru semeni sau pentru ea însăși.

Răspunzând întrebării când, Iisus afirmă că „despre ziua aceea și despre ceasul acela, nu știe nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl” (Matei 24:36). Dar ceea ce este la îndemâna tuturor este pregătirea pentru revenirea lui Hristos.

Avertizarea și, totodată, soluţia lui Iisus este simplă: vegheaţi! Prin reamintirea istoriei lui Noe, Iisus subliniază că în vremea sfârșitului va exista o stare de normalitate, astfel încât foarte mulţi vor fi surprinși. De aceea problema vegherii devine fundamentală în discursul escatologic. Nu este atât de important răspunsul la întrebarea când, pentru că, atunci când „se va arăta pe cer semnul Fiului Omului”, va fi prea târziu pentru pregătirea personală.

Din răspunsul lui Iisus reies câteva lecţii: (1) nu este relevant pentru noi să cunoaștem timpul escatologic; (2) e nevoie de precauţie cu privire la înșelători spirituali; (3) e nevoie de precauţie cu privire la cel mai subtil înșelător – propria persoană; (4) pentru a ne pregăti cu adevărat trebuie să veghem continuu.

Din întrebările ucenicilor, când și care, a lipsit preocuparea pentru evaluarea personală în vederea întâmpinării evenimentelor escatologice. Ar fi fost, astfel, necesare trei întrebări: (1) când se vor întâmpla? (2) care va fi semnul venirii Tale? (3) cum ne putem pregăti pentru acel moment?

Footnotes
[1]„În latină, «întoarcerea la izvoare, la surse».”
[2]„Versiunea latină a Bibliei.”
[3]„Textul Masoretic este versiunea ebraică a Bibliei”.
[4]„LXX este versiunea greacă a textului ebraic.”

„În latină, «întoarcerea la izvoare, la surse».”
„Versiunea latină a Bibliei.”
„Textul Masoretic este versiunea ebraică a Bibliei”.
„LXX este versiunea greacă a textului ebraic.”