Ce ai face dacă cineva te-ar denigra în public? Ai putea dezminţi informaţia, dar nu este nicio garanţie că îţi vei repara astfel imaginea. Dacă lași lucrurile așa cum sunt, există riscul ca tăcerea să fie interpretată drept vinovăţie. În cazul în care te adresezi instanţei, ești totuși conștient că procesul va dura mult și că este posibil ca acesta să nu îndepărteze orice suspiciune.

Un mare investitor s-a confruntat cu această mare problemă chiar la sediul central al companiei sale: unul dintre principalii manageri i-a instigat pe angajaţi împotriva sa, folosind reţelele de socializare. Totul a început cu câteva aluzii, cu câteva sugestii voalate. Au urmat mesaje de susţinere trimise celor pe care managerul respectiv îi considera nedreptăţiţi și campania de dezinformare a început să prindă aripi. Atunci când a simţit că are suficientă susţinere din partea angajaţilor, managerul revoltat l-a acuzat deschis pe patron de obsesie de putere și câștig personal și de conducere discreţionară. În final a pretins că fusese desemnat de angajaţi liderul și purtătorul lor de cuvânt.

Discuţiile au fost intense, patronul a respins toate acuzaţiile și, deoarece avea o majoritate confortabilă de partea sa, a decis desfacerea contractului de muncă al managerului și susţinătorilor săi — aproximativ 30% din personalul de la sediu. Criza era însă departe de un deznodământ. Deși a dezminţit toate acuzaţiile aduse, patronul nu a reușit să îndepărteze întrebările și dubiile din mintea celor care i-au rămas loiali. A fost nevoie de timp și de sacrificiu pentru a demasca toate intrigile acelui manager, care încercase, de fapt, să preia conducerea firmei. Acesta a apelat la fiecare reprezentanţă a companiei, din întreaga lume, pentru a le convinge să se alăture revoltei, dar acestea au rămas loiale patronului. A existat o singură excepţie: cea mai nouă, mai frumoasă și mai modernă dintre firmele companiei a cedat. Fără să bănuiască perfidia managerului, noii angajaţi l-au crezut și i-au cedat conducerea lui și acoliţilor care fuseseră daţi afară de la sediul central. În scurtă vreme, totul a început să se deterioreze în noua firmă. Rapoartele care veneau erau din ce în ce mai rele.

Atunci s-a întâmplat ceva neașteptat, inimaginabil chiar: fiul patronului s-a dus personal acolo pentru a salva firma și pe angajaţi. Nu a apelat la forţă, deși era îndreptăţit să o facă, nici nu i-a demascat pe manager și pe complicii săi, deși avea toate dovezile și pârgiile necesare. A ales o altă cale, care i-a șocat pe toţi cei rămași loiali companiei: a plecat de la sediu și s-a angajat la firma ajunsă în pragul falimentului. A muncit alături de acei oameni exploataţi, dezorientaţi și dezbinaţi, a mâncat împreună cu ei și i-a învăţat cum se fac lucrurile acolo de unde venea el. Atunci când reușise să câștige simpatia și încrederea multora, managerul cel perfid a intervenit, instigându-i pe unii dintre angajaţi, care l-au acuzat pe fiul patronului că este un impostor. În momentul în care a recunoscut cine este, și-au bătut joc de el. Unii chiar l-au considerat nebun, fiind incapabili să conceapă că fiul patronului poate trăi printre ei, la fel ca ei. Doar câţiva, care-i fuseseră foarte apropiaţi, au crezut în el și i-au rămas loiali. Chiar și după plecarea lui, ei au continuat să-l aștepte ca să se întoarcă, pentru a repune lucrurile în ordine.

Detaliile unei drame străvechi

Cei pentru care această poveste nu sună cunoscut pot deschide Biblia și vor constata că aceasta este, pe scurt, drama care a început în cer, la tronul lui Dumnezeu, și care s-a transformat într-o tragedie a planetei noastre, singura care l-a crezut pe Lucifer. Biblia descrie poziţia și intrigile acestui înger devenit, prin propria-i lăcomie și uneltire, dușmanul lui Dumnezeu și al nostru: „Stăteai în Eden, grădina lui Dumnezeu şi erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe (…). Erai un heruvim ocrotitor (…). Ai fost fără prihană în căile tale, din ziua când ai fost făcut până în ziua când s-a găsit nelegiuirea în tine. (…) Ţi s-a îngâmfat inima din pricina frumuseţii tale, ţi-ai stricat înţelepciunea cu strălucirea ta. (…) Prin mulţimea nelegiuirilor tale, prin nedreptatea negoţului tău, ţi-ai spurcat locaşurile sfinte” (Ezechiel 28:13-19). „De aceea te-am aruncat de pe muntele lui Dumnezeu”(versetul 16).

„Tu ziceai în inima ta: «Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu (…); mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Preaînalt!».” (Isaia 14:13-14)

Din momentul în care părinţii noștri au cedat ispitei luciferice, planeta aceasta frumoasă, modelată de mâinile Creatorului, a fost în mod voit urâţită, epuizată și adusă în pragul colapsului de acest dușman al lui Dumnezeu. Răzvrătirea, boala și moartea au ajuns caracteristicile dominante ale lumii noastre. Timp de mii de ani, generaţie după generaţie, oamenii au fost intoxicaţi cu insinuările și acuzaţiile aduse de diavol la adresa lui Dumnezeu. Unii, foarte numeroși, le repetă cu emfază și în prezent, în timp ce alţii, destul de puţini, le resping și trăiesc aici, în fieful diavolului, după legile lui Dumnezeu, așteptând ca Fiul Său, Domnul Iisus Hristos, să Se întoarcă și să pună capăt nenorocirii.

Două învieri și o judecată atipică

În fiecare generaţie care a trăit pe această planetă, diavolul a avut adepţi care au murit în răzvrătire făţișă sau pasivă faţă de Dumnezeu. Cimitirele de pe întreg pământul, apele mărilor, câmpurile de război au înghiţit fiinţe înșelate și distruse de minciunile celui dintâi răzvrătit. Sfânta Scriptură susţine că Dumnezeu îi va învia și pe aceștia. O decizie care nedumerește – de ce nu sunt lăsaţi acolo, în uitare veșnică?

„Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă, iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată” (Ioan 5:29), a spus Domnul Iisus. Ca un ecou al acestei promisiuni, apostolul Pavel scrie că „întâi vor învia cei morţi în Hristos” (1 Tesaloniceni 4:16), lăsând să se înţeleagă că ulterior va fi și o înviere a celor care au murit „fără Hristos”. Apostolul Ioan clarifică momentul acestei învieri – „ceilalţi morţi n-au înviat până nu s-au sfârșit cei o mie de ani” (Apocalipsa 20:5)–, explicând ce se întâmplă în acest interval de 1.000 de ani, între învierea celor mântuiţi (prima înviere) și învierea celor pierduţi (a doua înviere): „Și am văzut niște scaune de domnie; și celor ce au șezut pe ele li s-a dat judecata” (Apocalipsa 20:4).

Biblia nu întreţine dubiile cu privire la identitatea judecătorilor și a celor judecaţi. Apostolul Pavel le scria creștinilor din Corint: „Nu știţi că sfinţii vor judeca lumea? (…) Nu știţi că noi vom judeca pe îngeri?” (1 Corinteni 6:2-3).

Dumnezeu le va încredinţa celor sfinţi autoritatea de a judeca lumea, adică pe cei pierduţi și chiar pe îngerii căzuţi împreună cu Lucifer. Această judecată precedă învierea celor răzvrătiţi. „Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea” (Apocalipsa 20:12), relatează apostolul Ioan.

Motivul acestei învieri nu este acela de a-i umili pe protagoniști și nici de a le trezi remușcări legate de ceea ce au pierdut. În ziua aceea solemnă, Dumnezeu îi va învia pe toţi cei răzvrătiţi ca să clarifice toate insinuările și acuzaţiile care I-au fost aduse și să îndepărteze orice urmă de îndoială cu privire la caracterul Său și guvernarea Sa.

Nu este vorba aici doar despre refacerea imaginii lui Dumnezeu; miza este mult mai mare: El vrea să asigure întregul univers împotriva oricărei alte răzvrătiri. Scopul Său este să le ofere tuturor celor mântuiţi un cămin fericit, o viaţă veșnică în siguranţă, o lume în care să nu mai apară păcatul și consecinţele lui dezastruoase.

Dumnezeu Și-a dezvăluit deja caracterul la Golgota, când Fiul Său a fost omorât, în urma instigărilor diavolului. Însă, la sfârșit, când toţi răzvrătiţii vor fi înviaţi și vor sta înaintea Sa, ca niște zombi, cu trupul marcat de trăsăturile rele cultivate, dar și de bolile și neputinţele care i-au dus la mormânt, ei vor avea ocazia de a-și explica alegerile – de ce L-au respins și L-au acuzat, de ce i-au împiedicat pe alţii să-L urmeze sau de ce i-au ridiculizat și chiar torturat pe martorii Lui. Dumnezeu vrea ca adevărul să fie auzit chiar din gura celor răzvrătiţi, care L-au batjocorit, L-au negat și au făcut din lumea aceasta un loc nesigur, un loc al suferinţei și al morţii.

Căile Lui sunt drepte chiar și pentru vrăjmașii Săi

Istoria planetei se va încheia cu o recunoaștere deschisă din partea tuturor a caracterului fără reproș al lui Dumnezeu și a corectitudinii acţiunilor Sale. Cuvintele psalmistului descriu fidel mărturisirile care vor avea loc atunci: „Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit şi am făcut ce este rău înaintea Ta; aşa că vei fi drept în hotărârea Ta şi fără vină în judecata Ta” (Psalmii 51:4). Toţi cei pierduţi, fie ei sclavi sau stăpâni, soldaţi sau generali, săraci sau bogaţi, vor admite că Dumnezeu este corect și că ei pier în ciuda faptului că El a făcut totul pentru a-i salva. În final, chiar și instigatorul tuturor, care nu va mai avea nicio susţinere ori simpatie din partea celor pe care i-a înșelat, va recunoaște justeţea cauzei lui Dumnezeu.

Istoria păcatului, a răzvrătirii și a morţii se va încheia cu risipirea oricărei îndoieli sau suspiciuni referitoare la Dumnezeu, pentru ca lumea viitoare să nu mai trăiască niciodată tragedia pe care o trăim noi acum.

„Nenorocirea nu va veni de două ori” (Naum 1:9), pentru că deconspirarea caracterului și consecinţelor păcatului, pe de o parte, și descoperirea dreptăţii Creatorului, pe de alta, vor funcţiona ca un „vaccin” pentru imunizarea universului împotriva răzvrătirii, dezorganizării și a haosului.

Păcatul va fi distrus pentru totdeauna, împreună cu susţinătorii lui, iar armonia se va instala pe noul Pământ, recreat de Dumnezeu în frumuseţea și puritatea de la început. Apostolul Ioan a auzit ecoul unui imn cântat de cei mântuiţi, celebrând modul în care Dumnezeu a ales să gestioneze drama păcatului: „Drepte și adevărate sunt căile Tale…” (Apocalipsa 15:3).

În viitor, orice genunchi se va pleca pentru a recunoaște dreptatea și iubirea cu care ne-a tratat Tatăl nostru cel veșnic, dar această mărturisire fie va fi smulsă de regrete tăioase, fie va izvorî din bucuria de a-L fi ales la timp pe Cel care ne-a ales întâi. Scenariul este unul imuabil, dar tabăra din care vom recunoaște frumuseţea caracterului Său se alege astăzi.

Acest material face parte dintr-o serie de 15 articole însoţite de prezentări video, adunate sub genericul Vie Împărăţia Ta!. Puteţi urmări integral programele aici.