Biblia prezintă Sabatul ca zi de odihnă. Este o zi care dizolvă urgenţa artificială a rutinelor noastre și un scut împotriva bombardamentului constant din mass-media.

După-amiezele de duminică aveau un aer sacru în Argentina copilăriei mele. Totul părea să se liniștească și să încetinească între orele 14 și 17, în timpul siestei. Chiar și magazinele se închideau.

Tot ce auzeai era sunetul cicadelor în timp ce tot cartierul trăgea un pui de somn. Tineri și bătrâni, bogaţi și săraci erau toţi uniţi de această minunată tradiţie. Cel puţin acum cred că este minunat; în copilărie simţeam că dormitul era o pierdere de timp.

Mulţi dintre noi încă mai credem asta. Pe de o parte, suntem epuizaţi și disperaţi după odihnă. Pe de altă parte, încercările mai degrabă timide de a ne găsi timp pentru relaxare ne dovedesc convingerea profundă că avem lucruri mai bune de făcut cu timpul nostru.

Cred că relaţia noastră de iubire și ură cu odihna are la bază trei concepţii greșite: că timpul înseamnă bani, că a fi ocupat înseamnă a fi important și că viteza ne poate proteja de durere. Dar, dacă suntem dispuși să ne schimbăm perspectiva, vom descoperi încântarea pe care odihna a fost întotdeauna menită să ne-o aducă.

Timpul nu înseamnă bani

Dacă timpul ar însemna bani, ar trebui să-l tratăm ca pe un restaurant cu meniu all-you-can-eat (plătești o singură sumă și mănânci cât vrei, n.r.) Cu o lăcomie bolnăvicioasă, ar trebui să continuăm să ne umplem farfuria vieţii cu activităţi cât să dea peste. Când ne-ar lua durerea de stomac, în loc să ne oprim, ar trebui să ne desfacem nasturele de la pantaloni pentru a face loc desertului. Dacă timpul ar însemna bani, cu cât am reuși să înghesuim mai multe activităţi în cele 24 de ore ale zilei – indiferent cât de mult ne-ar îngreţoșa sufletele –, cu atât am obţine un profit mai mare de pe urma investiţiei.

Dar, dacă timpul nu înseamnă bani, ci viaţă?

Dar, dacă timpul nu înseamnă bani, ci viaţă? Gândește-te: nu poţi economisi timp; îl poţi risipi, dar nu îl poţi economisi niciodată. Îţi vei cheltui fiecare dintre cele 86.400 de secunde ale zilei, chiar astăzi, indiferent cât de repede mergi. După cum subliniază autorul minimalist Zen Leo Babauta, „viaţa este mai bună atunci când nu încercăm să facem totul. Învaţă să te bucuri de felia de viaţă pe care o experimentezi și viaţa se dovedește a fi minunată!“ Nu ne trebuie decât o felie de viaţă, nu întregul bufet.

Timpul este mult mai scump decât banii. Este materia primă a existenţei noastre; este limitată, preţioasă și trecătoare. Odată ce ai epuizat timpul, niciun ban nu te va ajuta. Alege-ţi cu înţelepciune modul în care îţi cheltuiești zilele. Babauta, din nou: „A face un număr mare de lucruri nu înseamnă că faci ceva semnificativ.“ În loc de cantitate, vizează calitatea; urmărește să ai timp pentru ceea ce îţi place cu adevărat!

Tirania productivităţii

Cu ceva timp în urmă m-am îmbolnăvit de gripă. Am sunat la serviciu și am spus că nu pot să vin, apoi am petrecut toată ziua dormind. Voi fi sinceră – chiar dacă mă simţeam îngrozitor, de fapt eram fericită: în sfârșit mă puteam odihni fără să mă simt vinovată.

Sabatul ca zi de odihnă

Odihna ne face să vedem diferenţa dintre „a face“ și „a fi“.

Există o mândrie în faptul de a fi mereu ocupat; ne face să ne simţim utili și importanţi. Dar există și un risc mare. Când simţul valorii noastre personale este prea legat de productivitatea noastră, ne simţim vinovaţi dacă ne odihnim. După cum sublinia autorul și susţinătorul entuziast al odihnei Alex Soojung-Kim Pang, „dacă munca ta este sinele tău, atunci când încetezi să mai lucrezi, încetezi să mai exiști“.Fără „frunzele de smochin“ ale muncii, ne simţim goi și expuși.

În cartea sa In Praise of Slowness (Odă lentorii), jurnalistul canadian Carl Honoré notează cu înţelepciune: „Când oamenii se vaită: «Oh, sunt atât de ocupat, îmi fuge pământul de sub picioare, viaţa mea este în ceaţă, nu am timp pentru nimic!», ceea ce spun ei înseamnă adesea: «Uite-mă ce important, interesant și plin de energie sunt!»“ În acest sens, odihna este un act de smerenie. Smerenie care spune: „Sunt limitat, nu pot face toate lucrurile. Eu nu sunt Dumnezeu.“ Odihna ne face să vedem diferenţa dintre „a face“ și „a fi“. Ne obligă să ieșim de pe bandă și să ne amintim cine suntem.

Anestezia pe bază de viteză

La un nivel mai profund, cred că ne temem de odihnă din aceleași motive pentru care ne temem de tăcere. Dacă decelerăm, anxietăţile și grijile noastre ar putea să ne ajungă din urmă. Așadar călătorim cu viteza maximă, cu muzica bubuind în boxe, pentru a reduce la tăcere susurul blând și subţire din interior, care ne întreabă despre sens. Ne facem de lucru astfel încât să ne anesteziem singurătatea, vulnerabilitatea.

Odihna este un act de vitejie emoţională.

Cu toate acestea, după cum sublinia cu înţelepciune cercetătoarea americană Brené Brown, „nu putem amorţi selectiv emoţiile; când amorţim emoţiile dureroase amorţim și emoţiile pozitive“. Viteza ne va face să simţim mai puţină durere, dar ne va face și să simţim mai puţină bucurie. Mai puţină iubire. Mai puţin din orice.

Odihna este un act de vitejie emoţională. Este un act de război declarat consumismului și banalităţii. E totuși nevoie de un pic de timp ca să ne obișnuim cu pacea și cu liniștea. Tăcerea poate fi asurzitoare la început, dar ea ne oferă o percepere mai profundă a sensului, un simţământ mai clar al scopului și un sentiment mai lucid al plăcerii. Preţul este mare, dar recompensa este pe măsură.

Sabatul ca zi de odihnă și antidot

Îmi dau seama că lumea noastră postmodernă este obosită de pretenţii universale. Dar vă rog să-mi permiteţi să arunc ceva lumină asupra celei de-a patra dintre cele 10 porunci: „Adu-ţi aminte de ziua de Sabat, ca s-o sfinţeşti“ (Exodul 20:8). Aici, Dumnezeu spune în esenţă: „Nu uitaţi să vă odihniţi! Lucraţi șase zile, dar pe a șaptea luaţi-o pentru a vă odihni!“ De ce? Pentru că, dacă uităm să ne odihnim, ne vom suprasolicita și vom deveni insensibili la nuanţele delicate din jurul nostru. Vom uita că identitatea noastră nu vine din faptul de a face, ci din a fi. Dacă uităm să ne odihnim, nu vom avea timp să iubim, să râdem cu copiii noștri și să ne plimbăm în natură.

Deci, așa cum subliniază Wayne Muller, autorul cărţii Sabbath: Restoring the Sacred Rythm of Rest (Sabatul: Restabilirea ritmului sacru al odihnei), Dumnezeu spune: „Te rog, nu! Ai risipi un dar extraordinar pe care ţi l-am făcut Eu. Dacă ai cunoaște valoarea vieţii tale, nu ai pierde nicio singură respiraţie. Așadar, vă dau această poruncă: nu uitaţi să vă odihniţi!“

Sabatul ca zi de odihnă Odihnă și recreere | Nimeni nu mai scuza distracţiaprieteni mergând prin parc plimbare biciclete
După aproape patru milenii de la ratificarea pe piatră a legii cu privire la odihna săptămânală, se reiterează dreptul fiecărei persoane la odihnă și recreere.

Faptul că este o poruncă, mai degrabă decât o sugestie pentru stilul de viaţă, este un act de milă. La fel ca o mamă care insistă când copilul ei epuizat refuză să doarmă, Dumnezeu știe că acest lucru este cel mai bun pentru noi. Nu este o regulă capricioasă a unui zeu rău intenţionat, care dorește să ne diminueze productivitatea; este regula unui Tată iubitor, care are grijă de nevoile noastre.

Iisus a spus că Sabatul a fost făcut pentru om (Marcu 2:23-28). Este o zi care dizolvă urgenţa artificială a rutinelor noastre și un scut împotriva bombardamentului constant din mass-media. Este antidotul pentru dependenţa de muncă. Sabatul ne redă un sentiment al ritmurilor naturale: inspiraţi și expiraţi, daţi și luaţi, lucraţi și odihniţi-vă. Dar este mult mai mult decât atât: Sabatul ne restabilește adevărata identitate.

Este o invitaţie revoluţionară pur și simplu la a fi – fără grabă și cu mulţumire. La a fi fiu sau fiică de Dumnezeu (1 Ioan 3:1). Sabatul afirmă că identitatea și valoarea noastră sunt stabilite deja. Sabatul afirmă că Dumnezeu Tatăl se bucură de noi. „A păzi o zi de Sabat înseamnă a da în calendarul nostru timp și spaţiu harului lui Dumnezeu“, spune autorul entuziast al Sabatului A. J. Swoboda. Nu este nevoie să ne câștigăm valoarea sau odihna, le primim de la Tatăl nostru iubitor. Ca daruri.

Vanesa Pizzuto, jurnalistă independentă și prezentatoare radio, scrie din Londra, Marea Britanie. Convingerea ei este că Sabatul întruchipează esenţa unei filosofii echilibrate a odihnei.