Ciocnirea culturilor sexuale (I)

1956

A trecut mai bine de jumătate de secol de la debutul revoluţiei sexuale, care s-a identificat printr-o perioadă de suspendare a limitelor convenţionale, pentru a se experimenta o libertate sexuală mai profundă. Cincizeci de ani de experimente nu par să fi fost însă de ajuns pentru a disipa suferinţa și confuzia care rămân constante ale relaţiilor romantice.

Liberalizarea valorilor morale are consecinţe dintre cele mai surprinzătoare. Una dintre ele este scăderea cererii pe piaţa serviciilor sexuale. Tot mai puţine femei practică prostituţia (în SUA, cel puţin), în parte fiindcă piaţa muncii s-a liberalizat și s-a deschis semnificativ faţă de femei, care au și alte opţiuni profesionale profitabile, în afară de „cea mai veche meserie”. Interesant însă, cererea pe piaţa comercială a sexului scade mai ales fiindcă oamenii și-au liberalizat moralitatea și tot mai mulţi practică „sexul liber”.

Analiștii de la The Economist apreciază că „acum un secol, când moravurile erau mai stricte, prostituţia era mai răspândită și mai bine plătită. Cererea din partea bărbaţilor pentru sexul comercial era mai mare, fiindcă cel necomercial era mai greu de obţinut.”

Astăzi însă, societăţile puternic industrializate (mai ales societatea americană) trec prin ceea ce unii sociologi au numit cultura hook-up. „Bărbaţii din ziua de azi se bucură în relaţii de ceea ce bărbaţii de ieri puteau doar să viseze”, scrie Psychology Today, într-un material care analizează efectele culturii „cuplării” asupra bărbaţilor. „Ei primesc deja ceea ce vor, fără efort”, notează PT.

Femeile participă cu toată deschiderea la această cultură, în numele unei expansiuni a libertăţii personale și a încrederii în sine, susţine Hanna Rosin, editorialist The Atlantic. Pentru aceste idealuri însă, punctează Christianity Today, femeile au început să imite modelul „tradiţional” al promiscuităţii sexuale tipice masculine.

Un absolut al castităţii

În paralel cu această cultură a cuplării continue există însă și o mișcare contraculturală, care promovează abstinenţa sexuală strictă a persoanelor necăsătorite. Numit și „mișcarea purităţii”, fenomenul contrariază prin persistenţa lui în ciuda ostilităţii mediului.

Cultura purităţii a fost iniţiată de ramura conservatoare a creștinilor evanghelici din Statele Unite și a folosit numeroase metode de promovare. Programele proabstinenţă prezentate în biserici și școli sunt doar două dintre acestea.

Însă una dintre cele mai cunoscute și mai controversate metode este Balul Purităţii, un eveniment-simbol, care are loc în fiecare an. Tinere domnișoare însoţite de taţii lor participă an de an pentru a-și lua sau înnoi angajamentul public de a rămâne virgine până la căsătorie. Îmbrăcate în rochii de bal, tinerele iau parte la diverse ceremonii menite să le facă să se simtă frumoase, iubite și protejate și să asocieze aceste sentimente pozitive cu dorinţa de castitate.

Fiind un eveniment cu semnificaţii religioase, Balul Purităţii cuprinde și un moment de dedicare, în care taţii promit să protejeze puritatea fiicelor lor.

Mișcarea purităţii a fost importată cu succes în ţările în care misionarii evanghelici au găsit interes pentru mesajul lor. În Venezuela, de exemplu, peste 4.000 dintre participanţii la un festival creștin și-au luat angajamentul să-și păstreze puritatea sexuală până la căsătorie. Iar campania „Dragostea adevărată așteaptă” a ajuns și în România.

Efecte contraintuitive

Și cultura hook-up și mișcarea purităţii au altfel de efecte și de reacţii decât cele pe care și le-au asumat intenţionat. Cultura hook-up se vrea una a eliberării – de constrângeri sociale, de complexe, de fobii primitive. Însă în ciuda acestei pretenţii, nu pare capabilă să depășească definiţia unui libertinaj care copiază anemic revoluţia sexuală din anii ’60-’80.

„Nu cred că sexul ocazional mai e la fel de frenetic azi, cum era în anii ’60”, aprecia Shirley Zussman, un consilier pe probleme sexuale cu peste 50 de ani de experienţă în domeniu. La cei 100 de ani ai săi, dr. Zussman a putut observa pe viu efectele unor schimbări majore de mentalitate în privinţa relaţiilor sexuale (legalizarea contraceptivelor în anii ’60, epidemia de SIDA din anii ’80 și invazia pornografiei online care caracterizează anii 2000). Zussman apreciază că „marea cuplare” a momentului nu este la fel de incitantă fără contextul unei revoluţii sexuale.

Într-un interviu acordat revistei Time, terapeuta lăsa să se înţeleagă că sexul în afara unor legături durabile nu reușește nici azi, așa cum nu a reușit nici în timpul revoluţiei sexuale, să împlinească nevoia de intimitate și acceptare a indivizilor. Ba încă ceea ce are în minus cultura hook-up, faţă de mișcarea de liberalizare a sexului din anii ’60-’70, este o superficialitate accentuată a relaţiilor și o lipsă de conectare socială paradoxală în contextul în care dispozitivele electronice care promit tocmai acest lucru sunt atât de utilizate azi.

Mișcarea purităţii se oferă ca alternativă la această cultură, însă și ea degenerează în efecte opuse celor pe care și le-a propus. Criticii Balului, de exemplu, spun că astfel de ritualuri le induc tinerelor ideea că voinţa lor este mai puţin semnificativă în ecuaţia castităţii decât protecţia din partea taţilor lor. Ei spun că ideologia aceasta este un reviriment al patriarhatului, în care bărbatul este proprietarul deplin, inclusiv al sexualităţii femeii, la orice vârstă. Și, avertizează ei, pe termen lung, această atitudine va degenera într-o dependenţă patologică faţă de soţi.

E drept că un studiu american efectuat de Universitatea Creștină din Texas susţine că imaginea tatălui este decisivă pentru moralitatea fiicei, subliniind că o copilărie marcată de absenţa tatălui poate conduce la dezvoltarea unui comportament sexual riscant în rândul fetelor. Însă este o diferenţă semnificativă între a fi complet absent și a exercita o supraprotecţie care limitează dezvoltarea voinţei tinerelor.

Ciocnirea culturilor

Dacă aceste efecte complexe apar independent de modul în care interacţionează cele două culturi, la ciocnirea lor ies altfel de scântei.

Balul Purităţii este dedicat exclusiv unui public feminin, ceea ce pare să confirme avertizările criticilor care condamnă activarea unui standard dublu în privinţa castităţii. Însă de standarde duble îi acuză și susţintorii mișcării purităţii pe oponenţii lor. Dannah Gresh, o autoare americană care militează în favoarea culturii purităţii, spunea într-o prezentare TED susţinută la Universitatea din Pennsylvania că societatea de azi îi ironizează pe cei care decid să fie abstinenţi, deși declarativ apără libertatea de conștiinţă și promovează toleranţa.

„Unele dintre mesajele pe care le auzim legate de sex promovează minciuna că cei care aşteaptă să îşi înceapă viaţa sexuală ajung să aibă o viaţă sexuală jalnică. Dar virginitatea este cea mai bună alegere din punct de vedere medical, emoţional şi spiritual”, a declarat Gresh într-un interviu pentru Christian Post.

Psihologii par să îi dea dreptate. O echipă de cercetători de la Brigham Young University’s School of Family Life, din Utah, au ajuns la concluzia că abstinenţa sexuală premaritală crește calitatea sexului după căsătorie. Persoanele care au așteptat până în noaptea nunţii pentru a-și începe viaţa sexuală s-au declarat cu 20% mai satisfăcute de relaţia lor decât cuplurile care nu au practicat abstinenţa înainte de căsătorie. Din studiul publicat în Journal of Family Psychology, în 2013, reiese că stabilitatea relaţiei în cuplurile care au practicat abstinenţa este cu 22% mai ridicată decât în cazul celorlalte cupluri. Aceleași cupluri spun că se bucură de o mai bună comunicare și o calitate superioară a sexului, transpuse într-o diferenţă de 12%, respectiv 15% în favoarea abstinenţilor.

Însă până să ajungă la succese precum cele raportate, tinerii creștini trebuie mai întâi să învingă în câteva bătălii specifice mediului în care au fost educaţi. Accentuarea insistentă a purităţii a dus la propagarea unei incertitudini paralizante printre tinerii creștini preocupaţi de păstrarea castităţii în timp ce își încep căutările după un partener de viaţă. Deși sunt învăţaţi că alegerea unui partener este o decizie care poate fi ghidată de principii biblice, tinerii descoperă că această congruenţă cu Biblia este dificil de pus în practică. Apoi, cei care reușesc să se ţină de promisiune mai au de dus o bătălie. Din cauza unei comunicări care le trunchiază educaţia sexuală idolatrizând virginitatea, după căsătorie unii dezvoltă probleme legate de viaţa intimă.

Cum rămâne însă cu aceia care își încalcă promisiunea? În partea a doua a acestui material vom încerca să descoperim câteva răspunsuri.