Ucraina, în căutarea unui drum spre Cer

101

După protestele violente din ultimele luni, Ucraina a început să pășească pe drumul lung care să o aducă înapoi la normalitate. Pe acest drum, unii privesc la poveștile zilelor trecute, la amestecul lor de durere și speranţă și prevăd un reviriment religios pentru Ucraina.

„De la începutul protestelor, preoţii noștri au fost în centrul orașului Kiev încercând să îi consoleze și să îi sprijine pe cei care au protestat", a afirmat Stepan Sus, un credincios greco-catolic, citat de Christian Today. Conform spuselor sale, în prezent, în Ucraina, se petrece un reviriment de ordin religios: „Toate bisericile sunt pline de oameni care vin și aprind lumânări, rugându-se în liniște în faţa lui Dumnezeu."

Schimbarea a fost evidenţiată și prin faptul că protestele au unit principalele culte ale Ucrainei. Acestea au emis o declaraţie comună, spunând că „este nevoie de un acord politic pentru a începe să trăim în acord cu Legea Domnului și legea oamenilor, respectând, totodată, drepturile și demnitatea cetăţenilor".

În ultimele luni, crucea a fost un simbol foarte important pentru mişcarea protestatară din Ucraina. Preoţii au devenit aproape la fel de importanţi pentru manifestanţi precum cadrele medicale. Cine dorea se putea spovedi chiar și printre gloanţe şi cocktailuri Molotov.

În căutarea unui alt drum

Evenimentele din ultimul timp ar putea sugera faptul că asistăm în Ucraina la o profundă trăire religioasă. Totuși Ucraina este predominant nereligioasă, statisticile arătând că majoritatea ucrainenilor nu sunt activi din punct de vedere religios. Astfel, potrivit unui sondaj efectuat în anul 2006, circa 62,5% dintre ucraineni nu cred în Dumnezeu sau nu aparţin niciunei biserici. Sau poate că tocmai această situaţie a creat contextul necesar pentru o afirmare puternică a opţiunilor religioase din prezent.

Ca martor ocular, Stepan Sus este convins că în momentul de faţă în ţara sa a început o căutare profundă a lui Dumnezeu. Astfel, spune el, „am văzut multă schimbare la persoanele care au renunţat să mai vină la biserică cu mult timp în urmă. Am văzut pocăinţă și o credinţă reaprinsă."

În acest context, presa internaţională a relatat că mai mulţi poliţiști ucraineni au căzut în genunchi pentru a cere iertare în numele colegilor care au rănit și ucis protestatarii din timpul manifestărilor de acum câteva zile din Kiev. „Vă cer iertare", a spus un ofiţer, adresându-se oamenilor prezenţi în cadrul unui miting care a avut loc la Liov. „În memoria celor care au fost uciși, vrem să îngenunchem", a continuat ofiţerul, conform Daily Mail.

„Unul dintre lucrurile care au dispărut din vocabularul ucrainean este expresia «nu-mi pasă»", spunea Stepan Sus. „Acum, tuturor le pasă și vor schimbarea în bine. Este unul dintre exemplele în care Dumnezeu transformă răul în bine. Biserica noastră cheamă la pocăinţă și la o viaţă trăită cu Dumnezeu. Credem că mulţi oameni au auzit acest mesaj și își reevaluează viaţa în acest moment."

Ucraina, pe urmele României

 

Asemănările cu situaţia din România sunt izbitoare. Reprimarea manifestanţilor, luptele de stradă, refuzul de a renunţa la putere sunt doar câteva dintre aspectele care atrag atenţia. Luxul din casa lui Ianukovici este comparat cu cel al dictatorului român, fuga sa cu elicopterul, de asemenea, le aduce aminte românilor de evenimente petrecute cu mai bine de 20 de ani în urmă. Nu în ultimul rând, chiar și revirimentul religios pare să respecte un scenariu asemănător celui trăit de români. În 1989, protestatarii timișoreni au scandat emoţionaţi: „Există Dumnezeu!". Sentimentele religioase ale revoluţionarilor au fost profund exprimate prin modul în care au cântat „Sfârşitul veacului trăim" (video aici), un veritabil imn al Revoluţiei de la Timişoara. România părea atunci a păși pe un drum care câștiga nu doar simpatia lumii libere, ci și bunăvoinţa Cerului. Situaţia actuală infirmă ajungerea la capătul traseului pe care România intrase cu entuziasm.

Nu doar România a trecut printr-un val de reorientare religioasă după căderea comunismului. Și nu doar ea s-a oprit din drum. Și „mama Rusia" a cunoscut o traiectorie similară. Revigorată religios după deceniile de ateism, Rusia avea toate semnalmentele unei ţări în căutarea unei religii vii, care să treacă dincolo de formal și ritualuri. La aproximativ două decenii după prăbușirea comunismului, majoritatea populaţiei ruse este susţinătoare a religiei, însă „societatea rămâne una nereligioasă". Majoritatea covârşitoare a cetăţenilor ruşi se consideră credincioşi, legând această credinţă de ortodoxie, însă practicanţi sunt doar 14-15%, potrivit cotidianului rus Kommersant. Atunci când cetăţenii ruşi sunt întrebaţi despre apartenenţa lor religioasă, circa 80% se declară ortodocşi, însă „oamenii nu vin la slujbă sau la liturghie, ci doar pentru a aprinde o lumânare", a explicat un sociolog rus pentru Kommersant.

Ce stinge entuziasmul religios

Desigur, reculul sentimentului religios la doar câţiva ani după manifestarea puternică a acestuia ridică semne de întrebare asupra motivaţiilor care îi determină pe oameni ca în anumite conjuncturi să își manifeste public opţiunile religioase. Factorii pot fi multipli, plecând de la efectele secularismului globalizat până la specificul fiecărei confesiuni în parte.

Ar putea fi luată în considerare și explicaţia oferită de preotul Eugen Tănăsescu, colaborator permanent al ziarului Adevărul: „Sunt mulţi oameni care cred că ajutorul de la Dumnezeu vine în mod automat, dacă împlineşti anumite ritualuri. Aceasta este mai mult superstiţie. Ritualurile îşi au rolul lor bine definit, dar nu garantează partea de contribuţie personală a omului în relaţia sa cu Dumnezeu. Comuniunea nu este automatism."

Dacă Dumnezeu este căutat doar atunci când nevoile devin urgente, aparenta bunăstare capitalistă anulează nevoia spirituală. Rămâne de văzut dacă și Ucraina va parcurge drumul spre Cer în aceeași manieră ca vecinele ei, care au cunoscut cândva o revigorare religioasă, dar au abandonat-o. Desigur, are și opţiunea de a cădea în ritualismul care dă doar o aparenţă de religiozitate. Ar trebui însă să înveţe de la cei care au deja experienţa aceasta că o asemenea perspectivă este, poate, cea mai puţin de dorit.