Uniunea Baptistă din Ţara Galilor plănuieşte o extindere

7

Uniunea Baptistă din Ţara Galilor explorează ideea de a-şi alipi asociaţiile baptiste galeze active pe tot teritoriul Marii Britanii.

„Perspectiva unei familii baptiste integrate în Ţara Galilor, a posibilităţii de a stimula şi de a entuziasma membrii oferindu-le o platformă pentru o eficientizarea mărturiei (pe care o dau lumii), precum şi posibilitatea de a facilita o mai bună înţelegere a nevoilor bisericilor noastre şi a scopurilor care vor fi realizate ar fi nu doar ceva inovator, ci şi ceva incitant," a explicat rev. Peter Thomas, secretarul general al Uniunii Baptiste de Ţara Galilor.

Oficialul a declarat că se doreşte realizarea unei familii baptiste „unificate" şi „lipsită de preocuparea privind stabilirea unor baze de butere, dar cointeresată de glorificarea lui Iisus Christos ca Domn."

Decizia ar însemna o recunoaştere oficială a colaborării dintre asociaţiile baptiste, care durează de câţiva ani şi s-a concretizat în activităţi de misionariat comune, precum şi în producerea de noi resurse, informează Christian Today.