Vatileaks: Furtul a produs pagube „reprobabile” întregii Biserici Catolice

18

Tribunalul de la Vatican care l-a condamnat pe majordomul Papei a explicat într-o declaraţie publică faptul că furtul comis de angajatul Pontifului i-a provocat acestuia din urmă, precum și Sfântului Scaun și întregii Biserici Catolice daune „reprobabile".

Curtea a emis o explicaţie scrisă privind parcursul în urma căruia a ajuns la verdictul împotriva majordomului Paolo Gabriele, condamnat la 18 luni de închisoare, pe care le ispășește, în prezent, în arest la domiciliu, relatează Huffington Post.

Marţi, purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Federico Lombardi, a anunţat că procesul informaticianului Vaticanului Claudio Sciarpelletti, un presupus complice al lui Paolo Gabriele va fi deschis pe 5 noiembrie la Tribunalul Vaticanului, transmite Gândul.

Informaticianul în vârstă de 48 de ani lucra în cadrul Secretariatului de Stat și a fost arestat la 25 mai, imediat după arestarea majordomului, dar a fost eliberat condiţionat a doua zi.

Trimis în faţa justiţiei pentru complicitate, rolul său este considerat „mai degrabă marginal de către magistratură", potrivit lui Lombardi. Procesul împotriva sa urmează să fie mai scurt, în contextul în care cel al lui Gabriele s-a încheiat într-un timp-record de opt zile.