Video: Primul "Premiu Ratzinger pentru teologie"

11

Papa Benedict al XVI-lea a conferit primul „Premiu Ratzinger" pentru teologie, informează Catholica.ro. Ceremonia a avut loc la sfârştul lunii iunie, în Aula Clemenină a Palatului Apostolic din Vatican.

Premiul a fost oferit lui Manlio Simonetti, laic italian specialist în literatura creştină străveche şi patrologie; lui Olegario Gonzalez de Cardedal, preot spaniol, profesor de teologie sistematică; şi lui Maximilian Heim, cistercian german, abate al Mănăstirii Sfânta Cruce din Austria şi profesor de teologie fundamentală şi dogmatică.

„Potrivit tradiţiei, teologia este ştiinţa credinţei", a spus Papa cu ocazia acordării premiului. „Dacă fundamentul teologiei – adică credinţa – nu devine în acelaşi timp şi un punct central al gândirii, dacă practica teologiei face referire doar la sine sau dacă se bazează doar pe ştiinţele umaniste, atunci devine goală şi lipsită de fundament," a subliniat suveranul pontif .

„Teologia aduce în discuţie problema adevărului; acesta este fundamentul ei esenţial". Spre deosebire de religiile păgâne care, spune Papa „respectau formele culturale tradiţionale, sperând ca în felul acesta să menţină o relaţie bună cu misterioasa lume divină (…) aspectul revoluţionar al creştinismului în antichitate a fost tocmai ruperea de acest ‘tradiţionalism', din iubire faţă de adevăr."