În 2005, arhiepiscopul american Charles Chaput atrăgea atenţia că, în unele state europene, teama de fundamentalism religios conduce la instalarea unui fundamentalism secular. "Cristofobia" se manifestă ca un fenomen tot mai acut.

Goedele Likens, redactor-şef al publicaţiei belgiene Goedele Magazine, apărea pe coperta numărului din mai a.c.[1] îmbrăcată ca o călugăriţă „sexi”. Cardinalul Gotfried Danneels s-a arătat indignat de faptul că revista se vindea la pachet cu trei imitaţii ale ostiei catolice, însoţite de mesajul: „Ia, mănâncă! Acesta este trupul meu.”

Antisemitismul şi islamofobia au fost temele majore ale conferinţei organizate sub egida ONU, la Geneva, în perioada 20-24 aprilie a.c. . Părintele Georgy Ryabykh, reprezentantul Bisericii Ortodoxe Ruse, a fost acela care a atras atenţia că secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, care a vorbit în deschiderea conferinţei despre problemele legate de antisemitism şi islamo-fobie, ar fi trebuit să se refere şi la atitudinile îndreptate împotriva creştinilor. „Sunt suficiente cazuri de violare a drepturilor creştinilor”, a precizat Ryabykh, „de insultare a sentimentelor lor, de distorsionări publice ale învăţăturii creştine, pentru a putea solicita o recunoaştere internaţională a conceptului de cristofobie.”[2]

Cu câteva săptămâni înainte de evenimentul de la Geneva, statele membre OSCE deciseseră, la Viena, că se impune luarea unor măsuri pentru a proteja drepturile creştinilor care sunt discriminaţi nu numai în lumea musulmană, ci şi în Europa. Participanţii la reuniunea de la Viena s-au referit la violenţele împotriva credincioşilor creştini, atacarea bisericilor şi a proprietăţilor eclesiastice, restricţiile cu privire la libertatea de conştiinţă şi libertatea religioasă. Janez Lenarcic, director al Biroului OSCE pentru instituţii democratice şi drepturi umane, trăgea un semnal de alarmă cu privire la prezentarea distorsionată a valorilor şi identităţii creştine în mass-media, în timp ce Gudrun Kudler, unul dintre experţii participanţi, aprecia că fenomenul intoleranţei faţă de creştini se datorează secularizării accentuate şi formelor extreme de political correctness.

În 2005, arhiepiscopul american Charles Chaput atrăgea atenţia că, în unele state europene, teama de fundamentalism religios conduce la instalarea unui fundamentalism secular.

Atitudini şi gesturi ostile

În domeniile politic, social şi cultural se regăsesc tot mai frecvent atitudini discriminatorii la adresa comunităţii creştine sau a indivizilor. Merită menţionat cazul lui Rocco Buttiglione, fost profesor de filosofie şi prieten al papei Ioan Paul al II-lea, a cărui nominalizare din partea guvernului italian pentru postul de comisar european a fost respinsă în 2004 de Parlamentul European. Fiind un romano-catolic devotat, Buttiglione îşi exprimase părerea că homosexualitatea este un păcat, iar acest fapt l-a descalificat în ochii oficialilor europeni. Deşi precizase că opiniile personale nu vor constitui o piedică în calea exercitării atribuţiilor sale, Buttiglione a fost respins. Adeziunea sa la valorile creştine a devenit astfel un criteriu de discriminare.

În aceeaşi listă de discriminări împotriva creştinilor se înscrie şi cazul doctorului Sheila Matthews, care, potrivit unui articol apărut în Sunday Telegraph în iulie a.c., a fost înlăturată din Consiliul pentru adopţii al districtului Northamtonshire (Anglia), pentru că nu era dispusă să recomande cuplurile de homosexuali pentru adopţia unor copii. Dr. Matthews nu a ascuns faptul că este creştină şi nici nu s-a sfiit să susţină faptul că, în opinia sa, „copiilor le este cel mai bine alături de o mamă şi un tată, uniţi într-o relaţie pe termen lung”[3]. Ca urmare a protestelor care au urmat înlăturării sale, dr. Matthews a fost reprimită, însă fără a avea drept de vot.

Manifestări sociale şi culturale din diferite ţări europene reflectă atitudini segregaţioniste vizavi de creştini. La Galeria de Artă Modernă din Glassgow, a avut loc în 23 iulie a.c. o expoziţie unde era expusă o Biblie în care vizitatorii erau încurajaţi să-şi noteze gândurile. Paginile Bibliei au fost umplute cu obscenităţi şi injurii la adresa lui Iisus şi a creştinilor. „Oricare dintre lucrurile jignitoare care au fost scrise în Biblie nu reprezintă scopul lucrării”, a declarat unul dintre artişti, subliniind că expoziţia „a fost un gest deschis”[4].

Expoziţia a inclus şi un videoclip în care o femeie rupea paginile unei Biblii, pe care şi le îndesa în pantaloni şi sutien. Un purtător de cuvânt al Vaticanului a catalogat expoziţia drept „infantilă” şi s-a întrebat dacă artiştii ar fi fost dispuşi să expună Coranul, cu acelaşi scop[5]. Evident, oricine este liber să spună, să scrie, să compună şi să creeze ce vrea. Ce legătură are însă esteticul şi frumosul cu batjocorirea valorilor unei religii?

BBC – cruciadă împotriva crucii

Un rol important în acest demers anti-creştin este asumat de o parte a mass-mediei care, începând de la atenţia acordată unui anumit gen de ştiri şi până la interpretarea tendenţioasă a evenimentelor, pare pornită într-o veritabilă cruciadă împotriva crucii. Cititorii îşi pot aminti controversele apărute în jurul discursului susţinut de papa Benedict al XVI-lea pe 12 septembrie 2006, la Universitatea din Regensburg, când suveranul pontif a făcut afirmaţii cu privire la Islam. Cu acea ocazie, BBC-ul a fost acuzat că inflamează în mod intenţionat comunitatea musulmană împotriva suveranului pontif.

Tot în 2006, mai multe organizaţii creştine incriminau BBC-ul pentru promovarea unui film în care nişte extremişti creştini atacau o comunitate musulmană, prezentând astfel o imagine deformată a creştinismului şi a valorilor sale[6]. În schimb, arderea de vii a mai multor creştini din regiunea Gojra, Pakistan, în luna august a.c. a trecut aproape neobservată. În Pakistan, creştinii sunt o minoritate religioasă, fiind supuşi discriminărilor sociale, economice, politice şi religioase. Sub pretextul unor acuzaţii nefondate de blasfemie, musulmanii instigaţi de imamii locali au atacat locuinţele creştinilor. Peste 50 de locuinţe au fost incendiate, în timp ce bărbaţi, femei şi copii de religie creştină au fost masacraţi cu sânge rece. Nu ne surprinde faptul că într-o ţară musulmană creştinii sunt persecutaţi, ci faptul că presa europeană, liberă şi lipsită de prejudecăţi, a considerat că masacrarea unor creştini amărâţi în Orientul Îndepărtat este un eveniment minor, care nu merită atenţie.

„La originea acestor atitudini stă fobia faţă de creştinism, o fobie atât de intensă, încât poate călca în picioare chiar şi cel mai puternic sentiment moral al lumii contemporane, drepturile omului…”[7] Elitele europene şi gânditorii lumii seculare par pregătiţi să respingă din start orice are legătură cu religia creştină.

Occidentalii sunt părtaşii unui consens tacit. […] Toată lumea ştie că, dacă undeva în lume creştinii s-ar deda unor acte de agresiune sau discriminare mult mai puţin grave decât cele îndreptate împotriva lor, toate canalele de ştiri ar vui. CNN, BBC şi celelalte avanposturi ale propagandei stângii liberale ar recircula ştirea non-stop, iar New York Times şi The Guardian ar editorializa frenetic.

Dragoş Paul Aligică, „Creştinism şi persecuţie: realităţi, tăceri, complicităţi”, 22, 03 august 2007

Don Maclean, fost realizator TV şi gazda unei emisiuni radio pe teme religioase, spunea într-un interviu[8] acordat Institutului Creştin din Newcastle, că majoritatea programelor BBC în care se vorbeşte despre anglicanism fac referire la clerici homosexuali, în timp ce catolicii sunt menţinuţi permanent în zona pedofiliei. Sunt prea puţine programe TV despre activităţile sociale, despre faptele de caritate şi despre valorile creştinilor, în timp ce orice aspect negativ, oricât de neînsemnat, este speculat de redacţiile de ştiri. În susţinerea acestor afirmaţii vine declaraţia lui Jeremy Vine, prezentator BBC, care, într-un interviu acordat publicaţiei Reforme Magazine, mărturisea că el crede în autenticitatea şi veridicitatea istoriei şi mesajului lui Christos, dar că nu crede că i se va permite să spună lucrul acesta în spaţiul media. În opinia sa „a devenit aproape inacceptabil din punct de vedere social să-ţi afirmi credinţa în Dumnezeu”[9].

Confirmarea a sosit în 2008, prin declaraţia şocantă a directorului general al BBC – Mark Thompson – care îşi exprima deschis părerea că religia creştină ar trebui tratată cu mai puţină consideraţie decât alte religii, pentru că este o religie majoritară[10] . În opinia domnului Thompson, musulmanii şi alte minorităţi religioase trebuie tratate cu mai multă indulgenţă decât creştinii, tocmai pentru că sunt minorităţi. Şi arhiepiscopul de Canterburry, Rowan Williams, observa că BBC-ul favorizează minorităţile religioase, în timp ce creştinismul continuă să fie ignorat sau prezentat într-o lumină negativă.

Creştinismul este vocea care nu se aude în Europa. Cel puţin, aşa crede H. R. Patapievici care aprecia că „Europa refuză să-şi recunoască rădăcinile creştine”.

Pledoarie pentru un creştinism viu

Dincolo de atitudinea vădit părtinitoare adoptată de unele trusturi media cu preţul discriminării creştinilor, rămâne o întrebare de fond: de ce acceptă majoritatea creştină această stare de fapt? Principala cauză a tăcerii creştinilor ar putea fi cea observată de Philip Jenkins, profesor la Pennsylvania State University şi autorul unor lucrări de analiză a creştinismului global, care aprecia că, în Europa, „deşi vechile biserici rămân ca monumente vizibile, definind peisajul oraşelor şi satelor, cele mai multe dintre ele şi-au pierdut rolul tradiţional de centre înfloritoare ale comunităţii. Cel puţin în forma sa instituţională, iar aceasta este o distincţie importantă, creştinismul european pare să fie bolnav, în fază terminală.[11]

„Într-adevăr, statele Europei Occidentale, cu precădere, par tentate să îşi asume tot mai mult o identitate postcreştină. Dacă lumea musulmană „a luat foc” când într-o publicaţie daneză au apărut o serie de caricaturi care îl înfăţişau pe profetul Mahomed, majoritatea creştină tace în faţa valului de calomnii la adresa valorilor şi simbolurilor creştinismului. Vocea lumii musulmane a determinat guvernele să adopte legi care să incrimineze discriminarea credincioşilor musulmani. Într-un articol din Foreign Policy[12] , profesorul Jenkins sublinia că „orice lege care limitează asaltul blasfemiator asupra imaginii lui Mahomed trebuie să ţină cont de sensibilităţile celor care îl venerează pe Iisus”. Iar dacă acest lucru nu se întâmplă, atunci este nevoie ca tăcerea să fie ruptă de creştini.

Încetarea acestor atitudini, respectiv atenuarea manifestărilor cristofobice, presupun adoptarea unor atitudini ferme împotriva discriminării. Prejudecăţile nu pot fi înlăturate decât printr-o prezenţă activă a creştinismului în societate. Spaţiul public nu are atât de mult nevoie de catedrale somptuoase, cât de creştinii cărora apostolul Petru le scria: „să aveţi o purtare bună în mijlocul neamurilor, pentru ca, în ceea ce vă vorbesc de rău ca pe nişte făcători de rele, prin faptele voastre bune, pe care le văd, să slăvească pe Dumnezeu…” (1 Petru 2:12). Provocarea majoră pentru creştinii secolului al XXI-lea, în faţa ameninţării cristofobiei, este să-L redescopere la nivelul celei mai profunde trăiri pe Dumnezeul încuiat în biserici.


[1] Participanţii de la Geneva au căutat să evalueze progresul realizat în atingerea ţintelor propuse la Conferinţa internaţională împotriva rasismului, discriminările rasiale, xenofobiei şi altor forme de intoleranţă, organizată în Africa de Sud, în 2001.
[2] www.christianophobia.eu
[3] Patrick Sawer, „Doctor sacked over gay adoptions reinstated”, www.telegraph.co.uk
[4] Graham Grant, „Fury as art exhibition encourages visitors to deface the Bible", Daily Mail, 23 iulie 2009
[5] Mike Wade, „Gallery's Invitation to deface the Bible brings obscene response", www.timesonline.co.uk
[6] Paul Revoir, „Christian groups accuse BBC drama of incitating anti-Christian bias", Daily Mail, 01 noiembrie 2006
[7] „Noua Europă şi vocea care lipseşte: creştinismul", Idei în dialog, ianuarie 2009
[8] „BBC is anti-Christian and pro-Muslim says ex-host", www.christian.org.uk , 23 iunie 2009
[9] www.christian.org.uk/news
[10] Ibidem.
[11] Philips Jenkins, God's Continent. Christianity, Islam and Europe's Religious Crisis, Oxford University Press, 2007, p. 26
[12] "Europes Christian Comeback", Foreign Policy, iunie 2007