Fără o abordare a tuturor factorilor legislativi, sociali, educaţionali şi spirituali care o întreţin, nici legalizarea, nici incriminarea ei nu rezolvă nimic.  Acceptarea în Occident a prostituţiei ca formă normală de muncă a avut loc în contextul instituţionalizării globale a industriei sexului.

La începutul toamnei, câteva pasaje privind prostituţia, cuprinse în Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice în Romania [1] , au intrat în atenţia publicului prin titlurile simplificatoare şi senzaţionaliste din mass-media. Urmările au fost perplexitate, mânie, polemici aprinse, acuzaţii şi contraacuzaţii de iresponsabilitate sau de oportunism populist. Puţinele reacţii serioase şi responsabile şi-au făcut mai greu loc în presă [2]. Între timp, presa a preluat alte subiecte sensibile şi subiectul prostituţiei a fost uitat.

Nu a fost primul episod de acest fel. Începând cu anul 2000, cam la fiecare doi ani au existat propuneri sau iniţiative de legalizare a prostituţiei (în 2000, 2002, 2004 şi 2007). De fiecare dată, au urmat reacţii rapide şi vehemente ale opiniei publice, stimulate de biserici şi de organizaţii neguvernamentale care promovează valorile tradiţionale ale familiei. Neprimind aprobarea populară, iniţiativele au fost abandonate. În anul 2000, un studiu efectuat de Gallup România şi Fundaţia pentru o Societate Deschisă relevă că peste jumătate din populaţia ţării era împotriva legalizării prostituţiei, inclusiv 45% dintre bărbaţii cuprinşi în cercetare.

Prostituţia – o realitate cu ramificaţii întinse

Din nefericire, discuţiile şi controversele stârnite de acest subiect se cantonează asupra unor aspecte disparate şi nu dau atenţie naturii extrem de complexe a fenomenului. Acceptarea în Occident a prostituţiei ca formă normală de muncă, în special după 1980, a avut loc în contextul instituţionalizării globale a industriei sexului – o afacere globală de multe miliarde de dolari. Gama activităţilor şi serviciilor care includ prostituţia este incredibil de întinsă şi are ramificaţii în mass-media, publicaţiile pentru adulţi şi industria fotografică, turism, transporturi aeriene, lanţuri hoteliere, industria internetului, sistemul bancar, plus nenumărate activităţi ilegale – pornografia, pedofilia, traficul de droguri şi, în mod special, traficul de persoane. Profiturile pe plan mondial obţinute, de pildă, doar din traficarea de persoane pentru exploatare comercială sexuală se ridică la 28 de miliarde de dolari pe an, se arată într-un raport al Organizaţiei Mondiale a Munci [3] .

„O componentă intrinsecă a acestei noi pieţe globale a sexului este traficul a milioane de persoane, în cea mai mare parte femei şi fete, pentru exploatare sexuală comercială. Cele mai multe ţări sunt atât vizate, cât şi afectate de acest fenomen. Estimarea profiturilor este problematică, pentru că vorbim de activităţi ilicite, iar criteriile folosite nu sunt uniforme. Guvernul american a considerat că, după traficul de droguri, traficul de fiinţe umane are creşterea cea mai rapidă şi a egalat contrabanda de arme, pe locul doi, pe lista celor mai mari activităţi ilicite pe plan mondial”.Sursa: Mary Lucille Sullivan, Making Sex Work – A Failed Experiment with Legalized Prostitution, Melbourne, Spinifex Press, 2007, p. 6

Traficul pentru prostituţie se desfăşoară, în general, dinspre ţări sărace către ţări bogate sau, dacă este vorba de trafic intern, dinspre regiuni defavorizate către zone puternic industrializate. Astfel, traficul de persoane este favorizat prin discriminarea în funcţie de sex, clasă socială şi rasă. Prin lipsa de oportunităţi de angajare, prin violenţă, abuz, sărăcie şi alte forme de inegalitate perpetuate de cultura locală, un număr în creştere de femei sunt vulnerabilizate în faţa traficanţilor. În timp ce traficul de fiinţe umane nu este ceva nou, „ceea ce este nou este dimensiunea globală şi gradul ridicat de complexitate şi de control al traficului de femei şi de copii din şi către toate regiunile globului”, declara Janice Raymond, codirector executiv al organizaţiei The Coalition Against Trafficking in Women, într-un raport [4] din 29 octombrie 2003, prezentat înaintea Subcomitetului pentru drepturile omului al Camerei Reprezentanţilor (SUA). Janice Raymond preciza mai departe că în fiecare an sunt traficate între 700.000 şi 2.000.000 de persoane – femei şi copii. Un alt raport, din 2006, sublinia că 80% dintre victimele traficului sunt femei şi fete, dintre care jumătate nu au ajuns la majorat.

Trei abordări ale prostituţiei

În contextul actual, există trei opţiuni legislative pentru abordarea prostituţiei, respectiv: interzicerea, legalizarea şi dezincriminarea. Interzicerea înseamnă că prostituţia şi activităţile înrudite sunt ilegale şi urmărite penal, fiind pedepsite prin amenzi şi/sau închisoare. Legalizarea înseamnă că statul recunoaşte anumite forme de prostituţie ca activităţi legitime, în timp ce altele vor fi în continuare prevăzute în codul penal. Urmarea ar fi că statul reglementează activităţile considerate legitime, cu scopul declarat de a proteja siguranţa şi sănătatea publică. Dezincriminarea se referă la o legislaţie care nu condamnă prostituţia şi nu o tratează ca pe o categorie specială de activităţi comerciale, ea fiind reglementată de aceleaşi legi aplicabile activităţilor legitime. Experienţa a demonstrat că fiecare dintre cele trei modele este ineficient şi contraproductiv. Nici măcar motivele invocate la adoptarea legislaţiei respective nu s-au dovedit realiste.

Interzicerea, chiar sub ameninţarea celor mai severe pedepse, nu duce la dispariţia prostituţiei, ci la disimularea ei. Inventivitatea celor interesaţi de continuarea comerţului sexual este de obicei cu mai mulţi paşi înaintea vigilenţei sistemului penal. Restricţiile aspre stimulează tentativele de corupere a poliţiei şi a aparatului judiciar. Prostituţia se desfăşoară în condiţii de clandestinitate, expunându-le pe prostituate mai multor riscuri de violenţă şi şantaj, diminuând şansele lor de a găsi ajutor pentru părăsirea sistemului opresiv.

Legalizarea iniţiată în Olanda, Germania şi alte ţări occidentale, şi care a fost în mare vogă cu două-trei decenii în urmă, a dus, pe de o parte, la creşterea dramatică a tuturor dimensiunilor industriei sexului (implicarea crimei organizate în prostituţie, creşterea explozivă a numărului de femei şi fete străine traficate, atragerea unui număr sporit de copii în prostituţie etc.) Pe de altă parte, rareori s-au putut colecta impozitele scontate din astfel de venituri. Chiar în condiţii de legalitate, mare parte din activităţi s-au desfăşurat tot în zona economiei subterane, cu toate elementele implicate – şantaj, corupţie, violenţă şi crimă organizată. În ultimii ani, Olanda a făcut paşi spre o limitare a legalizării prostituţiei, care ajunsese la proporţii inimaginabile, în mod special în aşa-numitele cartiere roşii din Amsterdam şi alte oraşe. La sfârşitul lui 2007, au fost închise o treime din bordelurile din Amsterdam, iar un an mai târziu au fost desfiinţate aproape jumătate dintre celebrele vitrine cu prostituate, datorită asocierii acestora cu activităţile ilegale. Municipalitatea a cumpărat mai multe clădiri din cartierul roşu şi le-a dat o altă întrebuinţare. „Lucrurile au depăşit orice limită şi, dacă nu intervenim acum, nu vom mai putea vreodată să recăpătăm controlul”[5], afirma primarul Amsterdamului.

Dezincriminarea, adoptată cu mari speranţe de unele state federative din Australia, a generat sau accentuat aceleaşi tendinţe nefaste ca şi legalizarea.

Traficul de persoane

”O componentă intrinsecă a acestei noi pieţe globale a sexului este traficul a milioane de persoane, în cea mai mare parte femei și fete, pentru exploatare sexuală comercială. Cele mai multe ţări sunt atât vizate, cât și afectate de acest fenomen. Estimarea profiturilor este problematică, pentru că vorbim de activităţi ilicite, iar criteriile folosite nu sunt uniforme. Guvernul american a considerat că, după traficul de droguri, traficul de fiinţe umane are creșterea cea mai rapidă și a egalat contrabanda de arme, pe locul doi pe lista celor mai mari activităţi ilicite pe plan mondial.”

Sursa: Mary Lucille Sullivan, Making Sex Work – A Failed Experiment with Legaqlized Prostitution, Melbourne, Spinifex Press, 2007, p. 6

Eficienţa acestor abordări legislative pentru eliminarea violenţei, a exploatării şi a traficului de persoane a fost minimă, pentru că ele nu au dat atenţie rolului crucial al consumatorului în perpetuarea încălcărilor drepturilor omului, care diferenţiază industria sexului de oricare altă industrie.

Mary Lucille Sullivan

O abordare diferită

Drepturile femeii la tratament egal şi nediscriminatoriu sunt parte integrantă şi indivizibilă a drepturilor omului. Discriminarea şi violenţa îndreptate împotriva femeilor nu ţin atât de mult de clasă, religie, rasă, vârstă, statut economic sau orientare politică, ci de faptul că sunt femei. Manifestările variază de la discriminare la locul de muncă şi hărţuire, la umilire, intimidare, brutalitate, viol, avortarea fetuşilor sau uciderea nou-născuţilor de sex feminin, la crimele de onoare şi arderea văduvelor împreună cu soţul decedat. „Statisticile globale privind abuzul asupra fetelor sunt năucitoare. Mai multe fete au fost omorâte în ultimii 50 de ani doar din cauza faptului că erau fete, decât toţi bărbaţii care au fost ucişi în toate războaiele secolului al XX-lea”[6]. Acest „gen-o-cid” de rutină ucide în fiecare deceniu mai multe fete decât au fost oameni omorâţi în toate genocidurile secolului al XX-lea. Acesta este contextul mai larg în care trebuie discutat subiectul prostituţiei.

Comunitatea internaţională recunoaşte tot mai mult prostituţia ca manifestare a violenţei masculine faţă de femei. Desigur, adeseori femeile nu sunt victimele acestui tratament, ci îl susţin chiar ele şi îl perpetuează. „Înseşi femeile absorb şi transmit valori misogine, la fel cum o fac şi bărbaţii. Nu trăim într-o lume clar separată în bărbaţi tiranici şi femei victimizate, ci într-un sistem confuz de practici sociale opresive, susţinute atât de bărbaţi, cât şi de femei”, susţin Kristof şi WuDunn. Femeile îi favorizează pe băieţii lor în dauna fetelor în ce priveşte educaţia şi tratamentul medical, tot ele având o conduită aspră faţă de nurori şi avortează mai ales când este vorba de fete.

„Fiecare mişcare şi fiecare organizaţie pentru justiţie socială au, sau ar trebui să aibă, interesul de a recunoaşte şi combate exploatarea sexuală. Sistemele de prostituţie îşi bazează puterea pe vulnerabilitatea economică, socială şi fizică a fetelor şi a femeilor, consolidând în acest mod ideea că fetele şi femeile sunt obiecte sexuale. Exploatarea sexuală există din cauza oamenilor care vor să folosească sau să-i exploateze pe alţii şi pentru că societatea permite ca acest lucru să aibă loc”, se preciza într-un raport al organizaţiei Standing Against Global Exploitation (SAGE), din 2005. Abordarea prostituţiei din această perspectivă oferă cea mai solidă bază filosofică şi legislativă.

Modelul suedez

Autorităţile suedeze au abordat chestiunea prostituţiei în contextul unui efort cuprinzător de promovare a egalităţii între sexe. S-au efectuat numeroase studii asupra violenţei îndreptate împotriva femeilor, prostituţia fiind privită ca formă de violenţă sexualizată asupra femeilor. După multe pregătiri, legislaţia împotriva prostituţiei a intrat în vigoare în 1999, ca parte a legii privind violenţa împotriva femeilor. „Legea a fost promulgată deoarece s-a considerat că lupta împotriva prostituţiei reprezintă un interes naţional al Suediei. S-a constatat că prostituţia afectează în mod sever atât indivizii, cât şi societatea în ansamblu. Este, de asemenea, foarte obişnuit ca prostituţia să fie asociată cu alte forme de delincvenţă, cum ar fi proxenetismul, consumul de droguri, agresiunea şi violenţa”, afirmă Albert Kueller, asociat al Ambasadei Suediei la Bucureşti.

Elementul principal şi oarecum surprinzător al legii suedeze constă în incriminarea cumpărării de servicii sexuale. Kueller explică mai departe: „S-a mizat pe faptul că interzicerea cumpărării de servicii sexuale îi va descuraja pe clienţi, ducând la reducerea cumpărătorilor şi, astfel, la reducerea prostituţiei. În studiile care au precedat adoptarea legii a existat şi o sugestie de incriminare a vânzării de servicii sexuale. Această prevedere a fost îndepărtată din forma finală a legii, pentru că s-a considerat că nu este raţional să-l condamni pe vânzător, care de cele mai multe ori este partea slabă într-o relaţie şi este folosit în mod obişnuit de cumpărător pentru a-şi satisface nevoile sexuale”.

Astfel, cumpărarea de servicii sexuale a devenit ilegală, în timp ce vânzarea, nu. Dar foarte important este al treilea element al legislaţiei suedeze împotriva prostituţiei, respectiv susţinerea financiară substanţială a programelor sociale de ajutorare a prostituatelor care doresc să iasă din comerţul sexual. Foarte semnificativ, adoptarea acestei legislaţii a fost bazată pe un amplu program de educaţie a publicului. Legislaţia a fost explicată temeinic, ceea ce a dus la un grad absolut remarcabil de aprobare din partea populaţiei (80%, conform unui studiu). Procesul educativ a fost urmărit consecvent pentru ca mesajul central să transforme gândirea şi conduita tuturor: prostituţia este o manifestare de violenţă masculină asupra femeilor. Cumpărătorul/exploatatorul trebuie să fie pedepsit, iar victima/prostituata trebuie să fie ajutată. Succesul programului de educaţie este ilustrat de faptul că numărul celor urmăriţi pentru cumpărarea de servicii sexuale a fost foarte mic, ceea ce sugerează că a avut loc o schimbare în conduita bărbaţilor cu privire la prostituţie.

Implementarea unei strategii atât de originale nu a fost lipsită de dificultăţi, dar procesul a fost urmărit cu multă atenţie şi au fost adoptate din mers măsuri de corectare şi completare, în mod special în privinţa luptei împotriva traficului de persoane. Astfel, numărul de femei şi fete traficate pentru sex în Suedia s-a stabilizat între 200 şi 400 anual, în timp ce în ţara vecină, Finlanda, cu o populaţie mai mică, cifra anuală se situează între 15.000 şi 17.000. Se consideră că numărul de prostituate de stradă, în Stockholm, s-a redus cu două treimi, iar numărul cumpărătorilor de sex a scăzut (atenţie!) cu 80%.

Nu este negată posibilitatea adaptării parţiale a prostituţiei la noua legislaţie în vigoare. Probabil că are loc o disimulare cu ajutorul internetului, dar un lucru este indiscutabil: legea şi eforturile educaţionale au determinat o reducere drastică a traficului de fiinţe umane şi a numărului consumatorilor de servicii sexuale. Între timp, o legislaţie asemănătoare a fost adoptată în Norvegia şi Islanda, urmând ca alte ţări să implementeze un model similar.

Prima urgenţă – educaţia potenţialilor cumpărători

Autorităţile suedeze au sesizat corect că elementul critic – şi cel mai neglijat – este reprezentat de clienţi. Lipsa cumpărătorilor ar micşora, pentru femei, tentaţia de a intra în reţelele de prostituţie şi ar anihila afacerile oneroase ale traficanţilor şi ale proxeneţilor. Cumpărarea de servicii sexuale nu răspunde niciunei nevoi reale, ci este o alegere. Clienţii sunt oameni pe care nici sărăcia, nici obligaţia de a-şi întreţine copiii sau de a-şi îngriji părinţii bolnavi nu îi determină să apeleze la serviciile oferite de prostituate. Dimpotrivă, clienţii sunt cei ale caror venituri le permit astfel de „achiziţii”. Clienţii nu sunt bătuţi, nu sunt şantajaţi, nu sunt ţinuţi în sclavie. Ei au suficient de multă libertate, încât să aleagă, să negocieze, să ceară şi să pretindă satisfacerea propriilor plăceri. Potrivit unui studiu citat de Kristof şi WuDunn, în cele mai sărace familii de pe glob, bărbaţii cheltuiesc în medie de zece ori mai mult pentru plăcerile lor (alcool, prostituate, dulciuri şi petreceri) decât pentru educaţia propriilor copii. Mulţi clienţi sunt căsătoriţi, dar caută ceva nou, care să-i scoată din rutină. Unii sunt stimulaţi tocmai de latura aventuroasă, de pericolul potenţial al acestor relaţii.

Numeroase studii [7] au fost realizate în diferite state ale lumii cu privire la numărul, vârsta şi profilul social al celor care cumpără servicii sexuale. O cercetare efectuată în Norvegia, în 1989, arăta că 13% dintre bărbaţi au apelat la serviciile unei prostituate cel puţin o dată în viaţă, o mică parte dintre ei fiind clienţi obişnuiţi. Un studiu major realizat în Statele Unite, în 1992, indica faptul că 16% dintre bărbaţi au fost clienţii unei prostituate, cu o diferenţă remarcabilă (de 3 la 1) între bărbaţii care au fost înrolaţi în armată şi civili. Rezultatele pentru alte ţări variază între 6,8% pentru Marea Britanie (1991), 10% pentru Rusia (1996), 14% pentru Olanda (1989), 19% pentru Elveţia (1996), 39% pentru Spania (1992) şi 61% pentru Porto Rico (1998). Pentru fiecare dintre aceste ţări, procentele prezentate se traduc în milioane şi milioane de cumpărători.

Deşi variază de la un studiu la altul, numărul bărbaţilor căsătoriţi care cumpără serviciile unei prostituate este îngrijorător de mare. Statutul economic, nivelul educaţional şi apartenenţa religioasă sunt, de asemenea, foarte variate. Periodic, mass-media îndreaptă atenţia asupra unor personalităţi de cel mai înalt rang din lumea politică, din mediul de afaceri, din lumea artistică şi chiar religioasă, a căror viaţă dublă este expusă şi a căror carieră este ruinată de ipocrizie şi duplicitate.

Din nefericire, eforturile de educare a milioanelor de potenţiali clienţi din România au fost minime. Efectul rezidual al moralităţii tradiţionale nu reprezintă o barieră suficientă, mai ales că, până după al Doilea Război Mondial, casele de toleranţă erau o realitate familiară în Bucureşti şi în alte oraşe ale ţării. Mentalităţile de tip patriarhal sunt încă puternice şi probabil că tocmai aici trebuie realizate primele schimbări.

În plus, sursele de influenţă nefastă sunt mai puternice şi mai bine finanţate decât cele care urmăresc o influenţă pozitivă. Mass-media românească are o contribuţie negativă în acest sens, în condiţiile în care multe publicaţii, accesibile chiar şi minorilor, au conţinut sexual explicit: „40% din paginile unui ziar de cea mai mare circulaţie conţin imagini cu femei, cu un mesaj foarte provocator”[8] .

Momentul este crucial pentru iniţierea unui efort educativ concertat şi bine susţinut. Este perioada când se formează tiparele de conduită pentru o nouă societate de consum. Dacă în trecut existau bani, dar lipseau produsele şi serviciile, furnizorii controlându-i pe clienţi, astăzi situaţia s-a schimbat în sens pozitiv. Cel care plăteşte consideră că are dreptul să primească produse şi servicii de calitate. Se dezvoltă însă şi mentalitatea că un client are dreptul la tot ce se poate obţine prin plată, pentru că orice se măsoară în bani. Ideea că „totul e de vânzare” este greşită. Este imoral să cumperi servicii despre care ştii sau trebuie să ştii că implică abuzuri, discriminări, şantaj şi sclavie. În condiţiile în care turiştii români călătoresc tot mai mult în străinătate, se constată că printre destinaţiile turistice preferate nu se numără doar plajele mediteraneene sau pârtiile din Austria, ci şi Amsterdamul, Thailanda sau Indonezia, recunoscute pentru serviciile sexuale oferite. Pare că se conturează o mentalitate complet lipsită de repere morale, iar situaţia se va agrava dacă nu se iau măsuri urgente în acest sens.

Prevenirea intrării în prostituţie

Deşi nu este o regulă absolută, de cele mai multe ori femeile ajung să se prostitueze din cauza unor condiţii nefavorabile, de criză, care le vulnerabilizează în faţa traficanţilor şi proxeneţilor. Fuga din familii disfuncţionale în căutarea unei libertăţi iluzorii, încercarea de a scăpa de sărăcie sau părăsirea locuinţei concubinului din cauza abuzurilor lasă fără adăpost şi fără mijloace de trai, dezorientate şi disperate, multe fete şi femei care ajung să accepte ceea ce ar fi fost de neconceput. Exploatatorii profită de situaţie pentru a le crea o anumită dependenţă, oferindu-le protecţie în faţa clienţilor violenţi sau asigurându-le droguri. Conform unui studiu efectuat în Statele Unite, unul din trei copii fugiţi de acasă este expus tentativelor de racolare în reţele de prostituţie în primele 48 de ore petrecute pe stradă.[9]

Multe mii de fete şi femei au fost distruse, victime naive sau slabe ale perversităţii şi brutalităţii semenilor lor. Nimeni nu ar mai trebui lăsat în această ignoranţă periculoasă. Ele trebuie ajutate să îşi dezvolte o personalitate demnă, matură, care integrează sexualitatea, nu o izolează pentru a fi abuzată, exploatată sau traficată. Este important ca fetele să fie învăţate că au dreptul şi obligaţia să spună „nu” oricărei tentative de încălcare a valorilor şi convingerilor, că nu trebuie să tăinuiască propunerile dezonorante şi şantajul, ci să fie pregătite să ceară ajutor din surse sigure.

Ofertele de locuri de muncă sunt o cale uzuală de racolare a victimelor traficului de persoane şi prostituţiei, iar fetele trebuie învăţate să recunoască indiciile unei posibile exploatări sexuale, să nu intre în niciun aranjament dubios sau ilegal şi să obţină ajutor atunci când pericolul apare acolo unde nimic n-a dat de bănuit. În special fetele din medii sărace, din familii dezorganizate, abuzive, trebuie să fie educate pentru protecţia lor.

De la mentalitatea de supravieţuire la asumarea responsabilităţii sociale

Prostituţia, proxenetismul şi traficul sunt realităţi pe care cei mai mulţi dintre cetăţenii acestei ţări aleg să le ignore. Blamarea victimelor este mai convenabilă decât confruntarea şi demontarea unui sistem infracţional cu rădăcini adânci în mentalitatea populară şi cu ramificaţii nebănuite, a căror miză înseamnă sume uriaşe, libertatea sau chiar viaţa. Dacă în comunism ne obişnuiserăm să trăim viaţa pe cont propriu, mulţumiţi că putem supravieţui şi fără să ne complicăm existenţa prin asumarea răspunderii pentru alţii, acum, două decenii mai târziu, este obligatoriu să renunţăm la mentalitatea de supravieţuire şi să ne asumăm o mentalitate de responsabilitate şi de servire socială.

„Izbăveşte pe cei târâţi la moarte şi scapă pe cei ce sunt aproape să fie înjunghiaţi. Dacă zici: ‘Ah! N-am ştiut!’ … crezi că nu vede Cel ce cântăreşte inimile şi Cel ce veghează asupra sufletului tău?” Proverbe 24:11,12

Orice abordare unilaterală sau fragmentară a unui subiect atât de complicat şi ramificat nu va fi de natură să conducă la soluţii viabile. Procesul legislativ trebuie să pornească de la valori morale care trebuie să fie apărate şi promovate – demnitatea persoanei umane, dreptul la decizie cu privire la propria persoană, obligaţia societăţii de a sprijini persoanele vulnerabile şi a nu le lăsa la discreţia indivizilor sau grupurilor fără scrupule, interesate doar de câştig. Dacă o lege cu privire la acest subiect nu reflectă aceste valori fundamentale, ea va însemna perpetuarea sau mărirea unei breşe morale fatale în sistemul legal al statului român.

Întemeietorul credinţei creştine, Iisus Christos, ne-a lăsat o moştenire preţioasă care să ne formeze gândirea şi practica în acest domeniu. Modul în care S-a confruntat cu un caz de prostituţie cu multe conotaţii religioase, sociale şi mai ales politice este o sursă extraordinară de inspiraţie: refuzul de a adopta o poziţie judiciară în lipsa bărbatului care fusese clientul prostituatei, denunţarea caracterului sistemic al acestei infracţiuni (toţi acuzatorii erau implicaţi prin păcate pe care Iisus li le-a pus sub ochi, scrise pe nisip) şi, mai presus de toate, eliberarea, reabilitarea şi împuternicirea femeii pentru o viaţă nouă.

Înainte de toate trebuie răspuns la întrebarea: Ce fel de ţară construim pentru viitor? Şi apoi totul trebuie scris şi plănuit în sensul acestei viziuni – chiar dacă realizarea va necesita ani şi ani.

Faptul că populaţia României este încă receptivă la dimensiunea creştină a unei teme de natură socială este un avantaj care trebuie folosit.


[1] www.presidency.ro
[2] A se vedea Scrisoare deschisă privind unele aspecte din Raportul Comisiei Prezidenţiale, http://provitabucuresti.ro
[3] Pentru informaţii la zi privind prostituţia globală se poate consulta The Coalition Against Trafficking in Women, http://catwinternational.org
[4] http://action.web.ca
[5] „Half of Amsterdam's red-light windows close", www.timesonline.co.uk, 27 decembrie 2008 
[6] Nicholas Kristof şi Sheryl WuDunn, Half the Sky: Turning Oppression Into Opportunity for Women Worldwide, Knopf, 2009, p. 8 
[7] Andrea Di Nicola, Andrea Cauduro, Marco Lombardi şi Paolo Ruspini (editori), Prostitution and Human Trafficking - Focus on Clients, Springer, 2009
[8] Din studiul „Romania: Emerging Market for Trafficking - Clients and Trafficked Women in Romania" realizat de Institutul de Criminalistică al României şi inclus în volumul Prostitution and Human Trafficking, p. 155 
[9] „Sexual exploitation alive in America; churches can end it", Associated Baptist Press