Există multă speranţă pentru aceşti dependenţi şi pentru familiile lor. Aceste persoane au manifestat abilitatea de a transforma o viaţă de autodistrugere într-o viaţă marcată de îngrijirea de sine, trecând de la o viaţă de haos şi disperare la o viaţă de încredere în sine şi pace.

Patrick J. Carnes, Ph.D.Autor al cărţii Out of the Shadows, 1992

În viziunea creştină, sexul este suportul biologic al unei relaţii durabile dintre două fiinţe diferite – bărbatul şi femeia -, un mod de exprimare a dragostei dintre cei doi şi, nu în ultimul rând, un mijloc de perpetuare a speciei umane. Când Dumnezeu l-a creat pe om, „l-a făcut după chipul Său: parte bărbătească şi parte femeiască” (Geneza 2). Textul biblic sugerează că sexul şi familia sunt un dar de la Dumnezeu, un mijloc de a experimenta ceva din intimitatea relaţiei care există şi în interiorul Trinităţii.

Asemenea altor elemente care au rolul de a contribui la echilibrul individului şi al societăţii umane, sexul cunoaşte o patologie a dezvoltării şi a exprimării, atât la nivel individual, cât şi la nivel social. Acest articol evidenţiază două „boli” ale sexului, la fel de grave şi având, foarte probabil, aceeaşi etiologie: DEPENDENŢA SEXUALĂ şi ANOREXIA SEXUALĂ. Psihologul Patrick Carnes [1] consideră că „dependenţa sexuală nu este o problemă a sexului, cât este o problemă care ţine de evitarea durerii, fuga de realitate sau reducerea anxietăţii. Ea este o soluţie!” şi este, de fapt, o soluţie falsă, ca majoritatea soluţiilor pe care omul le produce atunci când doreşte să „ruleze” un alt program decât cel „by default”, pentru care a fost construit.

Ferree, una dintre femeile care au suferit de acest tip de dependenţă mărturisea: „Am încercat să-mi împlinesc sexual nevoile nonsexuale. Golul din suflet părea să fie umplut de sex, cel puţin la început, când creşterea adrenalinei era incredibilă. Această reacţie nu am putut să o reproduc altfel. Imediat însă după ce experienţa se termina, când conduceam maşina spre casă, mă simţeam deprimată şi învăluită în ruşine”. Mark Laaser, cleric hirotonit, cu studii de master în teologie şi un doctorat în psihologie, mărturisea despre escapadele avute cu câteva dintre femeile pe care le consilia. După ce a fost descoperit, partenerii săi de la centrul de psihoterapie în care lucra au fost de acord să-l ajute, după ce se va confesa soţiei sale. Mark a mărturisit o senzaţie de uşurare pentru faptul că secretul său, ţinut ascuns timp de 30 ani, din care 15 ani de căsnicie, nu mai trebuia protejat. După o lună petrecută într-un centru de tratament pentru adicţie sexuală şi având sprijinul soţiei sale, care i-a rămas alături, Mark Laaser a depăşit problema şi a pus bazele unui program de counseling pentru bărbaţii care suferă de aceeaşi dependenţă.

Adevărata problematică a dependenţei sexuale şi a anorexiei sexuale nu este sexul per se, ci mai degrabă relaţia dintre bărbat şi femeie în contextul unei morale marcate de mii de ani de egocentrism, al unor cutume sociale în permanentă schimbare şi al unor reacţii de răspuns la agenţi stresori din ce în ce mai complecşi. Definirea celor două extreme – dependenţa şi anorexia sexuală – trebuie să pornească de la această constatare fundamentală.

Dependenţa sexuală

Definiţia dependenţei sexuale poate fi formulată în mai multe variante, în esenţă asociind un comportament sexual normal sau variant/anormal cu fenomenul dependenţei. Altfel spus, orice comportament sexual normal sau chiar variant/anormal care nu manifestă şi caracteristicile dependenţei nu poate fi catalogat ca dependenţă sexuală. De exemplu, o femeie care are un libidou diminuat fie prin condiţionare psihic formativă (educaţia primită în familie sau biserică; experienţe traumatice antecedente), fie prin condiţionare biologică funcţional-hormonală sau organică, poate ajunge să-şi acuze soţul de dependenţă sexuală dacă acesta foloseşte un anumit limbaj sau face gesturi cu conotaţie sexuală. Necesitatea relaţiilor intime poate fi resimţită în mod diferit şi în sens invers, femeia mai frecvent şi bărbatul mai rar, din motive diverse care ţin fie de oboseala fizică, fie de stresul cotidian sau excepţional. Nici într-un astfel de caz nu se poate pune eticheta dependenţei sexuale.

Adicţiile duble includ, pe lângă dependenţa sexuală, una dintre următoarele:

• Dependenţa chimică (42%)

• Tulburări de alimentaţie, de tip anorexie sau bulimie nervoasă (38%)

• Munca obsedant-compulsivă (28%)

• Cheltuire compulsivă (26%)

• Participarea compulsivă la jocuri de noroc (5%).

Dependenţa sexuală este un comportament sexual compulsiv care interferează cu un stil de viaţă normal, producând un stres important familiei şi prietenilor celui afectat, cu efecte negative, inclusiv asupra activităţii profesionale. Dependenţa întruneşte cele două componente ale oricărui sindrom obsesiv-compulsiv: (1) obsesia, care subliniază preocuparea mintală dominantă de care cel obsedat nu se poate desprinde, şi (2) compulsia, care desemnează comportamentul specific pe care persoana respectivă nu-l poate reprima. Pentru persoanele cu adicţie, sexul devine o prioritate mai mare decât familia, prietenii sau munca, cei dependenţi de sex fiind dispuşi să sacrifice persoane, idealuri, carieră şi timp (lucruri pe care, de altfel, le pot preţui destul de mult), pentru a-şi conserva, exprima şi continua comportamentul nesănătos.

Comportamentele sexuale, anormale sau nu, ajung să controleze viaţa persoanei: masturbaţie compulsivă, contacte sexuale – intramaritale sau extramaritale, pornografie, prostituţie, exhibiţionism (nevoia de a-şi expune organele sexuale în public), voyeurism (nevoia de a-i privi pe alţii în timp ce întreţin relaţii intime), cybersex (convorbiri erotice telefonice sau cu ajutorul camerelor video pe internet), hărţuire sexuală, incest, viol şi molestarea copiilor. Aceste comportamente sunt greu de controlat fără o intervenţie de specialitate, cuplată adesea cu asistenţa spirituală a unui pastor. Dependenţa sexuală este o sursă de sentimente de vinovăţie şi ruşine. Evoluţia ei este ciclică: obsesia conduce la episoade compulsive manifeste („acting out”) pentru care, iniţial, sunt blamaţi alţii sau mediul. Acestea sunt, în final, urmate de „sentimente de teamă sau ruşine, care tind să oprească acest comportament” – după cum formulează Brown, trasând elementele definitorii ale adicţiei[2]. După o perioadă de aparent control, aceste mecanisme, sunt depăşite de procesul chimic al adicţiei, urmând din nou obsesia, compulsia, găsirea de vinovaţi şi, în final, ruşinea, chiar dacă pentru o bună perioadă de timp fenomenul trece neobservat de alţii.

Comportamente sexuale compulsive:

• Masturbaţie compulsivă

• Pornografie

• Escapade amoroase

• Exhibiţionism

• Practici sexuale periculoase

• Prostituţie

• Sex cu anonimi

• Episoade sexuale compulsive

• Voyeurism

De ce devin unele persoane dependente?

Factorii care favorizează sau induc această dependenţă diferă de la caz la caz, fiind de natură biologică, psihologică sau spirituală.

Dependentul biologic este cel care şi-a condiţionat organismul să producă endorfine şi encefaline prin inducerea unei stări de fantezii sexuale, urmată de ejaculare/orgasm, care amplifică secreţia acestor neurohormoni.

Dependentul psihologic este cel care simte nevoia de a-şi trata suferinţa produsă de un abuz în formă fizică, emoţională sau sexuală, descoperind sexul ca medicaţie (după cum alţii apelează la consumul de alcool sau droguri).

Dependentul spiritual este cel care încearcă să umple cu activitate sexuală golul sufletesc lăsat de absenţa lui Dumnezeu. Aceasta devine spiritualitatea lui, aducându-i mângâiere, satisfacţie şi împlinire, într-un mod rapid şi perfect controlabil de către el.

Problema se complică atunci când mai mulţi factori dintre cei menţionaţi acţionează concertat – secvenţial sau simultan -, făcând cu atât mai necesară intervenţia echipei de specialişti, potrivit cu factorii implicaţi: medicul, psihologul şi consilierul spiritual.

Cea mai frecventă formă de adicţie sexuală este pornografia cuplată cu masturbaţia. „Pornografia oferă o lume ireală, fantastică, pe care omul o vizitează de-a lungul adolescenţei, creând o relaţie condiţionată cu o imagine virtuală care mimează o satisfacţie emoţională, cu mult înainte de relaţia cu o persoană reală”. De multe ori, relaţia interpersonală nu poate ajunge la cotele înalte de satisfacţie emoţională cu care persoana „autoservită” era obişnuită. Aceasta produce frustrare şi „incompatibilitate sexuală”, devenind motiv de divorţ pentru persoana imatură din punct de vedere afectiv sau o sursă de permanente discuţii „polarizante”. Dependentul frustrat trece acum într-o altă fază a dependenţei – anorexia sexuală.

Consecinţele negative raportate de dependenţii sexual includ:

• Pierderea partenerului (40%)

• Probleme maritale/relaţionale severe (70%)

• Pierderea ocaziilor de promovare profesională (27%)

• Sarcini nedorite (40%)

• Avorturi (36%)

• Obsesie suicidară (72%)

• Tentative suicidare (17%)

• Expunere la SIDA şi boli venerice (68%)

• Comportamente ce încalcă legea, de la ofense minore până la viol (58%)

Anorexia sexuală

În acest stadiu tardiv al adicţiei, dependentul sexual preferă lumea fantastică pe care şi-a creat-o şi pe care o poate controla după bunul plac, prin sexul imaginar sau autosatisfacere, în locul sexului relaţional cu partenerul de viaţă. Dependentul devine obsedat de evitarea sexului relaţional care este supus canoanelor conjuncturale şi personale. Când au loc totuşi, relaţiile intime vin, de regulă, doar la solicitarea partenerului şi nu-i produc nicio satisfacţie celui care face o obsesie din a nu-şi privi tovarăşul de viaţă şi o compulsie din a nu se culca împreună în acelaşi pat. Anorexicul sexual este dominat din punct de vedere fizic, mental şi emoţional de nevoia incontrolabilă de a evita sexul. Asemenea celor care practică greva foamei, dietele ultrarestrictive sau chiar strânsul banilor pentru niciun alt scop decât cel în sine, privarea de sex a partenerului îi oferă anorexicului sexual senzaţia de putere, de control şi imunitate împotriva oricărei nenorociri posibile. Asemănător cu cei care-şi induc euforia prin droguri, jocuri de noroc sau mâncare (prea multă sau prea puţină), preocuparea anorexicului sexual de a evita sexul pare să estompeze problemele vieţii reale. Obsesia aceasta poate deveni un mecanism de compensare pentru a face faţă stresurilor cotidiene, cu preţul anihilării unei părţi a sinelui biologic, psihic şi social.

Simptomele anorexiei sexuale:

• Frica de plăcerea sexuală

• O teamă morbidă şi persistentă de contactul sexual

• Obsesie şi hipervigilenţă vizavi de probleme sexuale

• Preocuparea pentru persoanele acuzate că sunt prea mult orientate spre sex

• Percepţii distorsionate cu privire la aspectul fizic personal

• Dispreţ extrem faţă de funcţiile organismului

• Neîncredere obsesivă în capacităţile sexuale

• Atitudini rigide cu privire la sex

• Preocupare excesivă şi frică de bolile cu transmitere sexuală

• Ruşine şi autodepreciere cu privire la experienţele sexuale

• Comportament autodistructiv pentru a limita, a stopa sau a evita sexul.

Asemănarea cu anorexia nervoasă a fost observată de mult de către specialiştii din domeniul medicinei sexuale. În ambele situaţii, anorexicii practică abstinenţa „în mijlocul belşugului”. Ambele boli prezintă ca simptom aceeaşi pierdere a sinelui, aceeaşi distorsiune a gândirii şi aceeaşi luptă agonizantă de a obţine şi menţine controlul asupra vieţii personale şi a altora. Ambele au la bază acelaşi dispreţ de sine şi alienare profundă. Diferenţa dintre ei constă doar în mijlocul prin care încearcă să obţină controlul.

Problema anorexiei sexuale pare simplă la prima vedere, dar lucrări precum cartea lui Patrick Carnes Anorexia sexuală: Învingerea aversiunii sexuale faţă de sine ne arată că această suferinţă este extrem de complexă, fiind generată de o experienţă marcată de trădarea încrederii (poate în urma unui abuz sexual din copilărie), violenţă şi respingere. Uneori, anorexia este însoţită de alte dependenţe, în spatele cărora se ascund alcoolul, drogurile şi bulimia nervoasă. Vindecarea este dificil de realizat, întrucât nu presupune aplicarea unei simple tehnici sau informarea corectă a persoanei, ci învăţarea de a avea din nou încredere în sine şi în alţii. Există tot mai multe dovezi că un abuz în copilărie, mai ales de natură sexuală, este un factor primordial în debutul dependenţei sexuale, în creierul copilului survenind nişte modificări biologice care augmentează mecanismele de stimulare a creierului, limitând totodată capacităţile frenatoare ale comportamentelor legate de sex.

Tratament

Strategii folosite adesea pentru controlul comportamentului sexual adictiv:• Mutatul în altă zonă, în speranţa că noul mediu va fi o piedică pentru vechile aventuri• Căsătoria, în speranţa că aceasta îl va feri pe cel în cauză de comportamentul adictiv temut• Un exhibiţionist îşi poate cumpăra o maşină nouă în care este dificil să se expună în timp ce conduce• Imersiunea în religie, doar pentru a descoperi că, în timp ce compulsia religioasă poate uşura întrucâtva povara ruşinii, ea nu poate opri episoadele compulsive manifeste • Perioade de anorexie sexuală, în care persoana nu-şi permite niciun fel de exprimare sexuală, dar aceste eforturi nu fac decât să alimenteze dependenţa prin mecanisme psihologice asemănătoare.

Combinaţia farmacoterapie plus terapie comportamentală este idealul în abordarea adicţiei de tip obsesiv-compulsiv. Adăugarea terapiei comportamentale este utilă nu doar pentru cazurile de nonresponderi, ci şi pentru cei care răspund la medicaţia psihotropă. Evaluarea rezultatelor se face după chestionare de tipul Y-BOCS (Yale-Brown Obsessive Compulsive Scale), în care sunt apreciate timpul zilnic consumat cu obsesia şi compulsia, gradul de interferenţă şi distres [3] produse de obsesie şi compulsie, precum şi gradul de rezistenţă şi de control asupra celor două laturi ale bolii [4]. O dovadă a substratului neurochimic al fenomenului dependenţei este răspunsul bolii la substanţe care inhibă (selectiv sau nu) recaptarea serotoninei. S-a constatat că acest răspuns este direct proporţional cu concentraţia de serotonină (5-hidroxitriptamină) existentă înainte de începerea tratamentului.

Concluzii

Dependenţa şi anorexia sexuală sunt nişte strategii majore de autocontrol şi management al stresului. Prin imaginaţie, dependentul îşi poate menţine un nivel crescut de stimulare care, împreună cu obsesia, compulsia şi, ulterior, ruşinea şi refularea (abstinenţa), acţionează ca un fel de mixtură analgezică producătoare de substanţe endogene opioide, cu o potenţă de câteva ori mai mare decât morfina şi heroina, cu efect antidepresiv marcat.

Ca întotdeauna, soluţia cea mai bună este prevenţia, prin asigurarea unui climat de confort fizic, emoţional şi social încă din cea mai fragedă copilărie şi dezvoltarea pe parcurs a unor preocupări înalte, care să deplaseze centrul atenţiei de la sinele egocentrist grevat de multiple riscuri de decompensare, către binele celuilalt: la început poate fi vorba despre un alt membru al familiei, iar ulterior despre „jumătatea mai bună a sinelui” până când moartea îi va despărţi.

Abordarea curativă a cazurilor de adicţie rămâne o provocare atât pentru întreaga echipă de specialişti care încearcă demontarea circuitelor psihice ale dependenţei şi ale automatismelor exprimării propriu-zise, cât şi pentru membrii familiei sau prietenii care uneori se văd ajunşi în postura nedorită de codependenţi, ce pot avea nevoie de o asistenţă externă asemănătoare.

Autotest: Aş putea fi eu un dependent?

• Cumpăraţi cu regularitate reviste cu conţinut sexual explicit?

• Sunteţi preocupat de sex?

• Simţiţi că aveţi un comportament sexual anormal?

• Se plânge vreodată tovarăşul de viaţă cu privire la comportamentul dvs. sexual ?

• Vă simţiţi adesea prost cu privire la propriul comportament sexual?

• Ascundeţi vreodată unele aspecte ale comportamentului dvs. sexual de partenerul dvs.?

• A existat vreo situaţie în care comportamentul dvs. sexual să interfereze cu viaţa dvs. de familie?

• Aţi constatat vreodată că nu vă puteţi opri exprimarea comportamentului sexual, chiar dacă aţi ştiut că este anormal?

Răspunsul „Da” la oricare dintre aceste întrebări, adaptate după lucrarea “Don’t Call It Love: Recovery From Sexual Addiction”, de P. J. Carnes (1991), indică faptul că aveţi o problemă cu adicţia sexuală.


[1] Patrick Carnes este doctor în educaţie şi consiliere psihologică, autor a numeroase cărţi despre dependenţa sexuală. Carnes este şi fondatorul primului centru de spitalizare şi terapie pentru dependenţa sexuală: Golden Valley Health Center în Golden Valley, Minnesota.
[2] „Între adicţie sexuală şi erotism", www.kudika.ro, 6 ianuarie 2006
[3] Stres care depăşeşte o intensitate critică
[4]  www.brainphysics.com