Luna februarie a fost o lună plină de tensiuni: în Europa, din cauza crizei refugiaţilor şi a ameninţării ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană; în SUA, din cauza alegerilor prezidenţiale; iar în America de Sud, din cauza virusului Zika. Remarcabilă luna aceasta a fost şi întâlnirea istorică din Cuba dintre papa Francisc şi patriarhul Chiril.

Criza refugiaţilor a luat luna aceasta proporţii în planul deciziilor legale şi al măsurilor de protecţie pe care statele europene le-au adoptat. Pe 27 ianuarie, Grecia a fost avertizată cu suspendarea temporară din zona Schengen, din cauza nerespectării obligaţiilor privind securizarea frontierelor. Premierul grec, Yiannis Mouzalas, a acuzat, pe 17 februarie, Uniunea Europeană de ipocrizie şi minciuni, criticând dur atitudinea Ungariei. Pe 29 ianuarie, cancelarul Angela Merkel a cerut încheierea cât mai rapidă a unui acord între Uniunea Europeană şi Turcia, pentru a limita intrarea imigranţilor în spaţiul european.

Pe 2 februarie, regele Abdullah al II-lea al Iordaniei şi-a exprimat îngrijorarea că ţara pe care o conduce este într-un punct critic, din cauza fluxului de sute de mii de imigranţi sirieni. Serviciile publice se află sub o presiune mare, 25% din bugetul de stat fiind folosit pentru ajutorarea refugiaţilor. Mai multe state au decis în cursul lunii să ia măsuri de protecţie. Pe 12 februarie, Austria a anunţat ridicarea unui gard metalic pe o porţiune a graniţei cu Italia, iar pe 23 februarie Belgia a anunţat instituirea unor controale temporare la graniţa cu Franţa.

În scopul de a uşura povara financiară pe care imigranţii o pun pe umerii Europei, la Londra a avut loc pe, 5 februarie, Conferinţa Ţărilor Donatoare, unde peste 10 miliarde de dolari au fost strânşi în vederea ajutorării imigranţilor. Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, şi-a exprimat recunoştinţa pentru suma strânsă, cea mai mare donaţie oferită vreodată într-o singură zi.

Disensiuni şi acorduri europene

În Europa, situaţia Marii Britanii a ţinut capul de afiş luna aceasta. Brexitul (ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană) este o temere majoră a Uniunii Europene, iar pe acest fond premierul David Cameron a reuşit să negocieze un acord care îi oferă ţării sale un statut special. Acordul semnat pe 19 februarie îi permite Marii Britanii limitarea indemnizaţiilor sociale pentru angajaţii comunitari străini. „Marea Britanie va fi exceptată de la procesul de aprofundare a integrării europene”, a declarat premierul britanic.

Pe 30 ianuarie, italienii au ieşit în stradă la un miting împotriva propunerii de legalizare a uniunilor civile între homosexuali. Conform estimărilor, două milioane de oameni au participat la marş în ţara cu tradiţie catolică. Italia este ultima ţară din Europa occidentală care nu a legalizat parteneriatul dintre persoane de acelaşi sex.

Transferurile transatlantice de date personale între companii prezintă multe insecurităţi juridice, de aceea Uniunea Europeană şi SUA au negociat intens pentru semnarea, pe 3 februarie, a unui acord menit să îl înlocuiască pe cel invalidat în octombrie de justiţia europeană.

Pericolul virusului Zika

De la descoperirea lui, în 1947, virusul Zika a reprezentat un pericol minor şi uşor de ţinut sub control. În luna septembrie a anului trecut, în Brazilia au fost observate mai multe cazuri de microcefalie la nou-născuţi, 462 confirmate şi alte 3.852 investigate, cauzate se pare de acest virus care, în ultimele luni, s-a răspândit în toată lumea.

Pe 1 februarie, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat urgenţă medicală la nivel internaţional, iar mai multe state s-au mobilizat pentru a stopa răspândirea virusului prin intermediul ţânţarilor. Pe 8 februarie, preşedintele Barack Obama a cerut alocarea sumei de 1,8 miliarde de dolari pentru combaterea virusului. În prezent, nu este disponibil niciun tratament sau vaccin.

Probleme de mediu

Îngrijorări cu privire la poluarea aerului au fost exprimate într-un raport prezentat la Washington, pe 13 februarie, care preciza că, în anul 2013, peste 5,5 milioane de decese premature au fost înregistrate având drept cauză poluarea aerului, jumătate dintre acestea în China şi în India.

O altă problemă de mediu a fost anunţată de NASA, pe 16 februarie. Agenţia spaţială americană a anunţat că prima lună a anului a fost cea mai călduroasă de când s-au început măsurătorile meteorologice, în urmă cu 136 de ani.

Evenimentul religios al lunii

Papa Francisc şi patriarhul ortodox Chiril al Rusiei s-au întâlnit, pe 12 februarie, în Cuba, ţară majoritar catolică, întrevedere pentru care au fost necesari „doi ani de tratative în secret, bine conduse de episcopi competenţi”, conform declaraţiei suveranului pontif. Cei doi lideri au pledat pentru intensificarea legăturilor dintre cele două biserici, condamnând secularismul, conflictele militare şi persecutarea creştinilor.