„Scriu zâmbind și probabil de aceea oamenilor le place ce scriu”

Probabil că au trecut 15 de ani de atunci, dar de când am citit primele articole ale lui Nathan Brown am fost frapat de concizia și de francheţea scrisului său, de curajul cu care lua în discuţie prejudecăţile și superficialitatea din religie și de naturaleţea cu care își invita cititorii să trăiască o viaţă spirituală...

De ce sunt religioși românii? Sau… nu sunt?

Este România o ţară în curs de secularizare sau în proces de reviriment religios? Și una, și alta. Acesta este însă răspunsul simplu și superficial.

Predare completă – O viaţă întreagă, în două cuvinte

Dintre toate deciziile pe care a trebuit să le luăm vreodată, le putem identifica ușor pe acelea care ne-au schimbat viaţa și ne-au testat caracterul. Pentru Eric Liddell, o astfel de decizie a implicat renunţarea la o cursă olimpică în favoarea credinţei sale.

Mic tratat de (dez)iluzie

Printre africani, există obiceiul ca, atunci când hrana se împuţinează, în anotimpul secetos, iar femeile nu-și mai pot hrăni toţi copiii, să-i abandoneze pe unii dintre ei în niște ţarcuri, în aer liber, pentru ca ei să moară de foame.

Cum funcţionează rugăciunea de mijlocire?

„Rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.“

Pateurile vegetale – alimente periculoase?

Cum România este o ţară cu o populaţie majoritară creştin-ortodoxă, nu este de mirare că în perioada postului1 „vânzările de mezeluri sau pateuri vegetale se triplează“, iar cele ale altor produse de post, precum şniţele sau chiftele vegetale, se dublează. Preparatele pe bază de soia par să fie dominante într-o colecţie de alimente „de post“...