Boli vechi, cu temperament nou

45

Medicii sunt alarmaţi de faptul că tratamentele obişnuite nu mai fac faţă bolilor. Astmul, bronşita, hipertensiunea, bolile digestive şi obezitatea afectează tot mai mulţi români şi au forme tot mai agresive.

În ultimii ani, infarctul miocardic a afectat numeroase persoane cu vârste sub 40 de ani. Persoane tot mai tinere sunt afectate de boli care, în trecut, erau tratate mult mai uşor. Stilul de viaţă este una dintre principalele cauze care explică succesul acestor boli. Alimentaţia cu multe chimicale, sedentarismul, stresul şi poluarea sunt printre factorii de influenţă.

În contextul crizei economice, mulţi români sunt determinaţi de lipsa banilor să prefere medicamentele ieftine celor scumpe şi cu eficienţă sporită, potrivit ziarului Gândul. „Faptul că un medicament ieftin ajută bugetul este total eronat, deoarece atunci când apar complicaţiile, statul va fi nevoit să scoată mai mulţi bani pentru acelaşi pacient”, a declarat profesorul Stoicescu.