Mișcarea necesară unei inimi sănătoase

629

Acum 200 de ani, medicul englez William Heberden a descris pentru prima dată angina pectorală ca un simptom al aterosclerozei coronariene. Între timp, angina pectorală a devenit una dintre tulburările cele mai frecvente ale oamenilor din ţările dezvoltate.

Statistici îngrijorătoare arată că probabilitatea ca în decursul vieţii să apară boala coronariană este de 50% la bărbaţi şi 32% la femei. Între vârsta de 45-55 de ani, boala se întâlneşte mai frecvent la bărbaţi. După vârsta de 75 de ani, afecţiunea survine cu o frecvenţă egală la ambele sexe.

Faptul că în zilele noastre ateroscleroza coronariană se întâlneşte atăt de frecvent se datorează stilului de viaţă nesănătos. Principalii factori de risc, ca hipertensiunea arterială, tulburări în metabolismul grăsimilor, surplusul ponderal, tutunul, stresul şi lipsa de activitate fizică sunt atât de răspândiţi încât, după vârsta de 50 de ani, cu greu găseşti pe cineva care să nu aibă unul din aceşti factori de risc.

Dacă la 50 de ani am avea o colesterolemie normală, tensiune arterială normală, nu am fuma şi n-am avea diabet, atunci riscul ca în restul vieţii să dezvoltăm boala coronariană ar fi numai de 5% la bărbaţi și de 8% la femei. Cexistenţa acestor 4 factori face ca riscul la vârsta de 50 de ani să fie de 69% la bărbaţi şi 50% la femei. Asta înseamnă că, printr-un stil de viaţă sănătos, frecvenţa bolii coronariene ar putea fi redusă considerabil.

Numeroase studii arată că lipsa de activitate fizică joacă un rol important în apariţia şi progresul bolii coronariene. În special în cazul unei stenoze sau chiar obstrucţii la nivelul membrelor inferioare, prin mers se obţine o creştere a irigării ţesuturilor, datorită dezvoltării circulaţiei colaterale. Înainte de începerea unui antrenament susţinut, se recomandă un examen medical şi efectuarea unei electrocardiografii de efort. În cursul efortului fizic, frecvenţa pulsului trebuie să ajungă la 55 până la 90% din frecvenţa cardiacă maximă, care se calculează scăzând vârsta din 220.

Activităţile cele mai utile sunt mersul la pas vioi, ciclismul, alergatul şi înotul. O şedinţă de antrenament trebuie să dureze cel puţin 30 de minute. Pentru îmbunătăţirea generală a forţei şi a rezistenţei musculare solicitate în faza aerobică, se recomandă antrenamentul de forţă (flotări, tracţiuni, ridicări de greutăţi). La etaje trebuie ajuns pe jos, iar munca în grădină este o adevărată binecuvântare.

Dacă alegem înotul ca activitate fizică, temperatura apei nu trebuie să fie prea scăzută, căci frigul produce contracţia arterelor coronare. Înotul în apă caldă (băi termale) nu este de recomandat deoarece dilatarea vaselor produsă de căldură suprasolicită circulaţia. În cazul unei gripe sau a altor boli febrile, antrenamentul se va suspenda.  Pentru a începe efortul fizic trebuie să treacă  2 ore de la ultima masă. În zilele călduroase de vară, antrenamentul se va efectua dimineaţa sau seara.

Rezultate surprinzătoare

În Centrul de   Cardiologie din Leipzig, Germania s-a făsut un studiu prin care să se vadă dacă antrenamentul fizic intens nu ar putea constitui o alternativă la dilatarea prin balon sau la fixarea unui stent. Pacienţii cu boală coronariană ce necesita tratament, cu stenozarea numai a unei artere mai mici de 90% şi cu o funcţie ventriculară bună au primit fie o dilatare şi fixare de stent, fie au participat la un antrenament fizic intens.

În primele două săptămâni, pacienţii care au ales să se trateze prin activitate fizică au rămas în spital, unde, sub observaţie medicală se antrenau de 6 ori pe zi. După 2 săptămâni au fost externaţi, au primit o bicicletă ergometrică şi exersau câte 15 minute de 2-3 ori pe zi. Programul de antrenament a fost efectuat cel puţin 12 luni. Grupul celălalt de pacienţi a fost tratat cu dilatare şi instalarea unui stent.

Atât după 6 cât şi după 12 luni, bolnavii din ambele grupe au constatat o diminuare a acuzelor. În grupul de antrenament fizic s-a observat o îmbunătăţire evidentă a performanţelor fizice şi un număr mai mic de complicaţii cardiovasculare decât la pacienţii care au primit un stent. N-a survenit niciun deces. După o perioadă de urmărire de peste 4 ani s-a văzut că antrenamentul zilnic, alături de medicamentele pe care le foloseau ambele grupe  a dat rezultate mai bune decât grupul cu stent.

Încă din anul 1772 William Heberden a raportat că unul dintre pacienţii săi cu angină pectorală s-a vindecat după un timp de 6 luni de activitate fizică zilnică, tăind lemne cu ferestrăul. Se pare că tratamentul a fost descoperit mult mai devreme decât ne-am fi așteptat. Din păcate, prea puţini ţin cont de el.