Studiu: Ce ni se întâmplă dacă muncim non-stop

218

Din cei aproape 1,8 miliarde de angajaţi din toată lumea, peste 400 de milioane lucrează mai mult de 49 de ore pe săptămână, arată cele mai recente statistici ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii.

Dintre cei aproape 1,8 miliarde de angajaţi din toată lumea, peste 400 de milioane lucrează mai mult de 49 de ore pe săptămână, arată cele mai recente statistici ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii.

Această cultură a orelor nesfârșite de muncă a transformat simţământul presiunii constante în responsabilitate, însă există o multitudine de dovezi că munca peste orele de program reduce productivitatea și schimbă percepţia de sine, alterând și starea sănătăţii.

Suprasolicitarea la locul de muncă crește nu doar riscul de deces, ci și frecvenţa gândurilor suicidare duse la capăt din cauza epuizării fizice în urma orelor peste program. Cu toate acestea, milioane de angajaţi din toate domeniile par a nu avea puterea necesară să se opună acestui trend.

O persoană suprasolicitată este obosită, prin urmare riscul producerii unui accident de muncă este foarte ridicat. Un studiu care a analizat pe o perioadă de 13 ani raportările de la diverse locuri de muncă din Statele Unite a constatat că „rata riscului de vătămare corporală este cu 61% mai mare la locurile de muncă unde se făceau des ore suplimentare, comparativ cu locurile de muncă unde nu se stătea peste program și nu se efectuau ore suplimentare”.

De exemplu, dacă te-ai trezit la ora 8 dimineaţa, iar la ora 1 noaptea ești încă treaz, performanţa fizică este chiar mai scăzută decât dacă ai avea o concentraţie de alcool în sânge de 0,05%. Acesta este nivelul de alcoolemie pe care îl are un bărbat de 73 de kg dacă consumă două cutii de bere de 355 ml. Pe de altă parte, dacă ai sta treaz până la ora 5 dimineaţa, performanţa fizică ar fi similară cu cea de 0,1% alcool în sânge, depășind cu 0,08% limita legală în majoritatea ţărilor.

Cercetări recente, conduse de sociologul Alex J. Wood, de la Oxford Internet Institute, arată că ratingul individual practicat în companiile cu angajaţi online este un predictor puternic al suprasolicitării pe termen lung. Practic, cu cât ești mai bine poziţionat și ai un rating individual mai ridicat, cu atât există șanse mai mari să fii angajat. Dar pentru a obţine scoruri bune, angajaţii trebuie să satisfacă toate cerinţele șefilor lor, adică „trebuie să fie disponibili pentru a comunica ori de câte ori li se cere. În caz contrar, vor primi un rating negativ”, este de părere Wood. Dacă angajatul nu se află în topul clasamentului, presiunea de a fi disponibil constant crește în continuu, iar acest lucru se permanentizează într-o rutină obositoare.

Verificarea și trimiterea de răspunsuri la mesajele de serviciu par inevitabile, iar pentru unii angajaţi este de dorit, întrucât simt că în felul acesta li se permite să depășească performanţele concurenţei sau să petreacă mai mult timp acasă, fără a pierde în același timp contactul cu locul de muncă. Așa cum arată o lucrare academică din 2006, a lui Ian Towers, cercetător de la SRH Hochschule, din Berlin, tehnologia mobilă „crește așteptările: managerii și colegii se așteaptă ca angajaţii să fie aproape întotdeauna disponibili, să răspundă și să lucreze”.

Corpul nostru percepe, în mod fizic, diferenţa dintre a fi disponibil permanent și a avea perioade de muncă bine delimitate în timpul unei zile. De exemplu, un studiu din 2016 a constatat că nivelul de cortizon al persoanelor permanent disponibile crește mai brusc dimineaţa, comparativ cu cel al persoanelor cărora nu li se cere o astfel de disponibilitate. Acest hormon are de obicei concentraţia maximă atunci când ne trezim și scade în restul zilei. Însă oamenii de știinţă consideră că factorii de stres de zi cu zi influenţează ciclul său în mai multe moduri: crește mai repede atunci când vă așteptaţi la o zi stresantă, nivelul său rămâne ridicat dacă sunteţi stresat cronic și nu crește în cazul celor afectaţi de sindromul burnout.

Sindromul arderii complete, cunoscut și drept „sindromul burnout”, are la bază suprasolicitarea profesională sau oboseala cronică și constă în epuizarea fizică, emoţională și mintală cauzată de expunerea excesivă și prelungită la situaţii stresante.

Oamenii consideră că este dificil să se detașeze mintal de muncă atunci când sunt permanent disponibili, dar și să facă activităţile pe care le doresc cu adevărat, ceea ce denotă un soi de control din partea angajatorilor. Cu alte cuvinte, angajaţii nu simt că timpul în care sunt disponibili le aparţine cu adevărat și, în consecinţă, nivelul lor de stres crește.

Cât se muncește în alte ţări

În Coreea de Sud, autorităţile au sesizat pericolele lucrului în exces, motiv pentru care au redus plafonul maxim legal al numărului de ore de muncă săptămânale. Guvernul sud-coreean consideră că legea este necesară pentru a îmbunătăţi standardele de viaţă, pentru a crea mai multe locuri de muncă și a crește productivitatea.

În Europa, toate ţările au stabilit prin lege un număr maxim de ore de lucru săptămânal. Numai Belgia și Turcia au un program de lucru legal mai mare de 48 de ore. Există însă și situaţii extrem de favorabile pentru angajaţi, precum în Germania. În Germania, muncitorii din sectorul industrial au dreptul să lucreze, timp de până la doi ani, 28 de ore pe săptămână, în cazul în care au copii, rude bătrâne sau bolnave, pentru a putea petrece cât mai mult timp cu ei, pentru ca apoi să se întoarcă la săptămâna standard, de 35 de ore. În această ţară, de altfel, se înregistrează o medie de 1.363 de ore anuale per persoană, cu 700 de ore mai puţin decât în Coreea de Sud, conform datelor OCDE.

Prin comparaţie, românii lucrează în medie 1.885 de ore anual per persoană, conform datelor Eurostat pentru anul 2012. Patru ani mai târziu, ţara noastră se afla printre statele UE cu cele mai multe ore de lucru pe săptămână (cu o medie de 39,9 ore pe săptămână, în timp ce pe primul loc erau grecii, cu 42,3 ore pe săptămână). Angajaţii din sectorul minier, dar și cei care lucrează în cariere (de piatră, marmură, nisip) muncesc cele mai multe ore pe săptămână, 42 de ore, iar cei din domeniul educaţiei muncesc cel mai puţin, 38,1 ore pe săptămână.