Sute de vieţi salvate printr-un program al MS

75

Nu mai puţin de 1.239 de vieţi au fost salvate cu ajutorul programului de tratament invaziv al infarctului miocardic acut, lansat de Ministerul Sănătăţii (MS) în luna august a anului trecut.La doar cinci luni de la lansarea programului, evaluările făcute de medicii cardiologi arată că 1.293 de pacienţi au beneficiat, gratuit, de tratament corespunzător al infarctului miocardic, respectiv dezobstrucţia arterelor coronariene şi introducerea de stenturi (dispozitive care păstrează artera coronariană deschisă), se arată într-un comunicat remis presei de MS.„Un astfel de program era necesar, deoarece, în România, diagnosticul şi tratamentul de reperfuzie în infarctul miocardic acut se afla sub standardele existente în ţările din Uniunea Europeană”, a declarat ministrul sănătăţii, Cseke Attila.Potrivit aceluiași comunicat, programul MS este implementat în 10 centre specializate din spitalele din Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Târgu- Mureș şi Cluj-Napoca, iar costul mediu pentru un pacient este de 4.300 de lei.