Ce pericole ameninţă sănătatea roşcaţilor

412

Părul roşcat, pielea deschisă la culoare şi abilitatea slabă de bronzare sunt rezultatul unei mutaţii la nivelul genei MC1R. Aceeaşi mutaţie însă ar putea să constituie un factor de risc pentru persoanele roşcate de a dezvolta cancer de piele, arată un studiu american citat de Live Science.

Cercetătorii de la Centrul Medical Beth Israel Deaconess din Boston au efectuat experimente pe şoareci şi celule în vase de laborator. În urma rezultatelor, ei au descoperit că atunci când gena MC1R nu suferă mutaţia care oferă culoarea roşcată a părului, aceasta se anexează genei PTEN, care protejează împotriva modificărilor celulare care determină apariţia cancerului.

În schimb, atunci când se produce mutaţia, această legătură nu mai are loc, iar gena PTEN este degradată mult mai rapid în cazul expunerii la razele ultraviolete. În acelaşi timp, este accelerată creşterea melanocitelor (celule care produc melanina), unde se dezvoltă cancerul de piele. Înmulţirea dezorganizată a acestor celule determină apariţia melanomului malign.

Rezultatele studiului apărut în jurnalul de specialitate Molecula Cell necesită însă cercetări viitoare, deoarece acesta a fost efectuat pe animale şi pe celule în vase de laborator.

În afară de riscul de a dezvolta cancer de piele, persoanele roşcate sunt expuse şi la alte probleme de ordin medical, notate de Live Science.

Un studiu efectuat în 2004 a arătat că acestea sunt mult mai sensibile la durere şi răspund mai greu metodelor de anestezie locală. De asemenea, o altă cercetare a subliniat că roşcaţii au o sensibilitate crescută şi în cazul senzaţiilor de cald sau frig.

De asemenea, persoanele cu părul deschis au mai multe şanse de a dezvolta Parkinson, decât cei cu părul mai închis, a arătat o cercetare desfăşurată pe parcursul a 16 ani, la care au participat peste 130.000 de oameni. Pe primul loc în topul celor mai expuşi riscului s-au clasat persoanele roşcate, cu un risc aproape dublu de a dezvolta această afecţiune, în raport cu persoanele brunete.

Femeile roşcate fertile au cu 30% mai multe şanse de a dezvolta cancer endometrial, faţă de femeile cu orice alt tip de culoare a părului, a arătat un studiu efectuat pe un eşantion de peste 90.000 de femei cu vârste cuprinse între 25 şi 42 de ani. În schimb, femeile infertile aveau un risc mult mai mic de a fi afectate de acest tip de tumoră, în raport cu restul femeilor.

Afecţiunea congenitală Melanocytic Naevi, observată sub forma unor semne din naştere negre sau maronii şi care pot acoperi chiar şi 80% din suprafaţa corpului, apare mai frecvent la persoanele cu mutaţia genei MC1R, a arătat un studiu britanic din 2012. Autoarea cercetării, dr. Veronica Kinsler, de la Spitalul Great Ormond Street din Londra, notează că această afecţiune este rar întâlnită. Unul din 20.000 de copii suferă de această boală, răspândită pe o suprafaţă întinsă a corpului sau în multiple zone.