A apărut vaccinul anti-alcoolism

277

Poate alcoolismul să fie vindecat? O echipă de cercetători din Chile crede că da şi, în consecinţă, a realizat un vaccin pe care îl consideră primul pas în combaterea alcoolismului.

Pentru crearea acestui vaccin, cercetătorii chilieni s-au inspirat dintr-o mutaţie genetică de care suferă între 15 şi 20% din populaţia din estul Asiei, o mutaţie care inhibă metabolizarea alcoolului. Astfel, vaccinul, care este valabil un an de zile, inhibă metabolizarea alcoolului în ficat şi provoacă imediat mahmureală şi stare de rău. În concluzie, injecţia accelerează procesul.

Echipa de cercetători recunoaşte că veccinul nu reprezintă o soluţie definitivă, dar subliniază că este un prim pas în lupta împotriva dependenţei de alcool. „Persoanele care devin alcoolice se confruntă cu o problemă socială sau de personalitate, deoarece sunt timide sau deprimate, prin urmare nu este simplu", a declarat Dr. Juan Ansenjo, unul dintre cercetătorii care au realizat vaccinul, pentru Santiago Times.

„Dar dacă reuşim să rezolvăm componenta chimică a dependenţei, considerăm că am putut ajuta un pic", a concluzionat Ansenjo.