Church-in-a-Pub propune un nou tip de închinare: la o pizza și o bere

13

În timp ce congregaţiile religioase au tot mai puţină influenţă în America, comunităţile creștine încearcă să atragă noi membri prin mijloace inedite.

„Am găsit dragoste, am găsit sprijin și priviri care nu mă judecau atunci când am venit aici", a declarat un participant la o întâlnire religioasă desfășurată într-un bar, în jurul halbelor de bere. „Și am găsit prieteni care Îl iubesc pe Dumnezeu, dar iubesc și berea", a mai spus el, declarându-se convins că nu e nimic incorect religios într-o astfel de întâlnire.

 

Iniţiative de acest gen fac parte dintr-un experiment prin care se încearcă identificarea unei metode eficiente de creare a unui interes religios în dreptul persoanelor secularizate. Nu toate întâlnirile din jurul paharelor cu bere sunt găzduite în localuri publice, unele au loc chiar în clădirea bisericii, informează npr.

 

De exemplu, în timp ce Biserica Luterană Calvary din Fort Worth, Texas, își programează adunarea lor într-un bar, Biserica First Christian din Portland găzduiește întâlniri lunare nocturne numite Beer & Hymns („Bere și imnuri") susţinute în clădirea bisericii, unde enoriașii se întâlnesc să cânte împreună imnuri religioase, să discute și să bea bere. Majoritatea celor care frecventează un asemenea loc sunt tineri, de tipul celor ce rar pot fi văzuţi la biserică duminica dimineaţa.

 

Rodney Page, e o excepţie. Are 78 de ani, este un membru de mult timp la First Christian Portland și susţinător a Beer & Hymns. Conform afirmaţiilor sale, „au existat unele persoane care au avut oarecare reţineri", a spus Page. „Această biserică a avut în spate o istorie antialcool…, însă, în cele din urmă, oamenii au depășit această fază și a fost un mare succes", a spus enoriașul bisericii luterane.

 

În fiecare duminică, aproximativ 30-40 oameni se întâlnesc în astfel de Church-in-a-Pub care include lecturi biblice, părtășie creștină în jurul pizza și a berii. Proprietarii unor asemenea localuri sunt uimiţi atunci când constată că servicii religioase au loc în barurile lor.

 

Unele congregaţii religioase, în loc de bere, oferă chiar ţigări potenţialilor membri. Eric Van Scyoc din Biserica Luterană Sf. Toma din Rocky River, Ohio, și-a denumit adunările organizate de el ca „studiul biblic Smokin". Prin acest titlu, Eric a dorit să sublinieze faptul că oamenii se adună în clubul Cigar Cigars pentru a fuma în timp ce studiază Cuvântul lui Dumnezeu. Lider al unor asemenea adunări de aproximativ trei ani, Van ScyocPlain consideră că prin ceea ce face el „este o șansă de a aduce Biblia dincolo de zidurile bisericii".

 

Liderii unor biserici, iniţial sceptici, au început să dea o atenţie tot mai mare acestui fenomen. Astfel, Consiliul Regional al Bisericii Evanghelice Luterane din America a recunoscut recent Church-in-a-pub ca o comunitate autorizată. Există însă și pastori care și-au exprimat îngrijorarea și manifestat prudenţa în faţa acestor tentative de atrage enoriași folosind metode mai puţin religioase.

 

Pastorul Eric Ludy, președintele Ellerslie Mission Society și-a exprimat reţinerea cu privire la utilizarea unor asemenea metode ingenioase. „Problema este că Iisus nu a fost cool. Chiar dacă vrem să recunoaștem sau nu, Iisus nu s-a comportat în felul lumii. Noi vrem să apelăm la sensibilităţile lumii și într-un fel să le atragem spre principiile biblice. Însă Iisus nu a făcut nimic din toate acestea", a menţionat pastorul american.

 

„Mai mult decât doar a relaţiona cu oamenii, biserica are rolul de a prezenta slava lui Dumnezeu", a declarat Scott Brown, de la Center for Family Integrated Churches, citat de către Christian News Network. În opinia sa, „atunci când oamenii vin în biserică , ar trebui să vadă o lume nouă , o comunitate cu totul nouă. Ei ar trebui să vadă cât de diferit este Dumnezeu și cum căile Lui sunt mult mai frumoase decât căile lor."