Creştere îngrijorătoare a numărului de droguri noi în UE

152

Un drog nou, aparţinând unei categorii necunoscute de autorităţi, a apărut în fiecare săptămână a acestui an, iar numărul de magazine online care comercializează aceste droguri a atins un număr record.

Dacă în 2009, apăruseră 24 de droguri noi pe teritoriul Uniunii Europene, în 2011 numărul a ajuns la 49. Aceste date sunt cu atât mai îngrijorătoare cu cât, în medie, 5% din tinerii cu vârste între 15 şi 24 de ani au raportat că au consumat droguri legale la un moment dat pe parcursul vieţii, a arătat un Eurobarometru din 2011 privind atitudinea tinerilor faţă de droguri.

Autorităţile avertizează că accesul la droguri legale este din ce în ce mai uşor în statele europene, deoarece numărul magazinelor online care le comercializează a crescut de patru ori în doi ani, de la 170 în ianuarie 2010, la 683 în 2012. Cele mai comercializate sunt trei produse naturale: kratom, salvie şi ciuperci halucinogene. Dar cel mai îngrijorător este că într-un top 10 al drogurilor legale populare, predomină cele sintetice.

Nici în România situaţia nu este mai bună. Cel mai recent raport furnizat de Agenţia Naţională Antidrog arată că 54,1% din cazurile de urgenţă înregistrate în 2011 au fost cauzate de consumul de droguri etnobotanice, o creştere cu 194%.