Cum recunoști dependenţa de internet la copii și tineri

Răzvan[1], 13 ani, e foarte entuziasmat că a primit primul lui computer și începe să-și petreacă mare parte din timp învăţând să îl folosească. Părinţii lui consideră că interesul său e trecător, dar timpul lui Răzvan la calculator este din ce în ce mai mare, până când în mod regulat petrece 10 ore pe zi în faţa ecranului.

Consumă băuturi cu cofeină ca să poată sta noaptea pe chaturi și să se joace online. Se trezește foarte greu să meargă la școală și regulat uită să facă duș. Profesorii observă problemele tot mai mari cu igiena și cu atenţia în clasă, iar notele îi scad semnificativ. Lipsește la întâlnirile cu familia și pierde contactul cu prietenii. În cele din urmă este dat afară din echipa de baschet, având prea multe chiuluri de la antrenamente. Dar pe el nu îl deranjează nimic, iar problemele și stresul par să se evapore în momentul în care intră pe internet. A legat câteva prietenii online și timpul de la școală și-l petrece gândindu-se ce-o să facă data viitoare când va fi pe net. Când părinţii încearcă să îi reducă timpul la computer, devine atipic de agresiv, ameninţând și având accese de furie. Într-un final, părinţii ajung cu el la consensul de a renunţa la computer pentru două săptămâni, dar când acestea se încheie revine la vechile obiceiuri.[2]

Natura dependenţei de internet

În ultimele decade, folosirea tehnologiei a explodat pur și simplu, pe măsură ce accesul la internetul de mare viteză a devenit tot mai răspândit. Iar avantajele sociale și educaţionale sunt multiple: acces mai larg la informaţii, eficienţă sporită la locul de muncă și capacitatea de conectare continuă la reţelele sociale. În același timp însă, un număr tot mai mare de experţi – inclusiv Kimberly Young, fondatoarea Centrului pentru Dependenţa de Internet, și David Greenfield, fondatorul Centrului pentru Dependenţa de Tehnologie și Internet – și-au exprimat îngrijorarea că anumiţi utilizatori ajung dependenţi de internet până în punctul în care comportamentul lor este similar cu cel observat în cazul dependenţelor clasice.[3] Dependenţa de internet se referă la o folosire patologică a computerului sau a tehnologiei, caracterizată prin nevoia stringentă de implicare în activităţi online până acolo încât viaţa cotidiană este semnificativ afectată (ex. relaţiile, școala, sănătatea fizică). Dependenţa de internet poate lua multe forme, cum ar fi jocuri video în exces, jocuri de noroc online, preocuparea pentru conţinut sexual online, utilizare compulsivă a reţelelor de socializare sau a chaturilor, precum și folosirea compulsivă și excesivă a serviciilor de e-mail sau SMS. Cercetări recente arată că activarea tiparelor cerebrale la indivizii dependenţi de internet sunt similare celor la indivizii cu dependenţă de substanţe.[4] Plecând de la cei șase factori principali observaţi în tulburările adictive, Griffiths[5] a notat următoarele elemente prezente în adicţia de internet:

1. Predominanţa – Internetul devine prioritar (ex. în detrimentul familiei, al serviciului etc.). (După cum apare în exemplul de mai sus, dorinţa de a accesa internetul predomină în gândurile lui Răzvan [când e offline se gândește numai la online], în senzaţiile [impuls, dorinţă nestăpânită] și în comportamentul lui [activitate socială redusă].)
2. Schimbările de dispoziţie – Internetul devine o strategie de a face faţă stresului sau dispoziţiilor sufletești negative. Utilizatorii pot simţi euforie sau exaltare. (Răzvan folosește internetul pentru a-și depăși problemele create de… utilizarea excesivă a computerului.)
3. Rezistenţa – Utilizatorii își măresc timpul petrecut online pentru a spori sau a intensifica efectele pe care internetul îl are asupra dispoziţiei lor. (Răzvan vrea să petreacă tot mai mult timp online.)
4. Sevrajul – Utilizatorii au simptome negative (ex. irascibilitate, indispoziţie) când accesul la internet le este suspendat sau redus. (Răzvan are o agresivitate atipică pentru el atunci când părinţii încearcă să impună limite în privinţa accesului la computer.)
5. Conflictul – Accesarea excesivă a internetului începe să le deterioreze utilizatorilor capacităţile fizice, sociale, educaţionale și ocupaţionale; îi face să își piardă controlul. (Notele lui Răzvan scad, este dat afară din echipă, se înstrăinează de familie și prieteni.)
6. Recidiva – Tiparele defectuoase de comportament revin după o perioadă de abstinenţă sau de control. (Răzvan recidivează imediat ce este din nou în contact cu computerul.)

Prevalenţa dependenţei de internet

Studenţii sunt categoria care în mod special prezintă riscul de dependenţă de internet. Cercetătorii au dovezi că dependenţa de internet printre adolescenţi și tineri se manifestă peste tot pe glob, cu rate de prevalenţă diferite, în funcţie de ţară. De exemplu, estimările variază de la 4%, pentru elevii de liceu din SUA[6], la 10,7%, pentru adolescenţii din Coreea de Sud[7], și 13%, în dreptul studenţilor britanici.[8]

Se consideră că adolescenţii și tinerii sunt deosebit de vulnerabili la această adicţie, întrucât utilizarea internetului poate deveni o strategie de a face faţă factorilor de stres de la această categorie de vârstă, de exemplu formarea identităţii și stabilirea de relaţii. Studenţii pot apela la lumea online pentru a fugi de diferite obiective comportamentale dificile, deoarece relaţiile online sunt anonime și îi permit individului să-și asume orice profil dorește.[9] Însă recurgerea la astfel de comportamente poate genera preferinţa pentru mediul online în detrimentul interacţiunilor directe, ducând mai departe la utilizarea excesivă a internetului și la dificultăţi de natură psihologică și socială.[10]

Factori de risc pentru apariţia dependenţei de internet

Cercetări în curs indică spre factorii de risc genetici în cazul dependenţei de internet. Unul dintre studii a concluzionat că persoanele cu o utilizare problematică a internetului sunt pasibile să aibă și o mutaţie genetică cu rol predictiv în cazul dependenţei de nicotină.[11] În ceea ce privește factorii ce ţin de personalitate, timiditatea, anxietatea în societate, stima de sine scăzută, lipsa unui puternic simţ al propriei persoane și introvertirea au fost consideraţi predictori semnificativi pentru utilizarea problematică a internetului.[12] Persoanele de acest gen pot ajunge atașate de internet pentru că relaţiile online generează mai puţină anxietate decât relaţiile faţă către faţă[13]; în plus, pe măsură ce utilizarea devine excesivă, cei aflaţi în această situaţie nu reușesc să-și mai dezvolte deprinderile sociale necesare întreţinerii unei relaţii satisfăcătoare offline.

Alte probleme psihologice preexistente par să reprezinte un alt factor de risc pentru utilizarea problematică a internetului. Cercetările indică faptul că aproape 80% dintre cei cu dependenţă de internet suferă de alte tulburări psihologice[14], cum ar fi: depresie și anxietate[15], sociofobie[16], ADHD[17] și alte dependenţe sau tulburări de control.[18] Prin urmare, utilizarea internetului poate deveni o formă de automedicaţie; după anumite experienţe dureroase din viaţa offline, cel în cauză găsește consolare sau pur și simplu se anesteziază prin utilizarea internetului, care îi asigură un refugiu sau îi generează euforie.

Dificultăţile din zona imediată, cum ar fi o relaţie defectuoasă părinte-copil, pot de asemenea să-i facă pe unii susceptibili la utilizarea excesivă și problematică a internetului.[19]

Studiile arată că o utilizare problematică a internetului poate avea consecinţe nefaste efectiv în toate domeniile existenţei. Accesarea excesivă a internetului pare să schimbe la adolescenţi structura creierului, deoarece acesta este în proces de formare, în special în zonele asociate cu controlul cognitiv și comportamental.[20] Timpul excesiv petrecut pe internet are și repercusiuni fizice, cum ar fi insomnia[21], durerea de spate, dificultăţile de vedere[22] și igiena deficitară.[23] Utilizatorii patologici de internet au și manifestări psihologice negative, cum ar fi pierderea interesului pentru activităţi pe care altădată le îndrăgeau și perceperea deformată a sinelui și a lumii (cum că sunt eficienţi doar pe internet și că lumea online este singurul loc în care sunt respectaţi și se simt în siguranţă).[24] Acești factori contribuie la slaba funcţionare în domeniul academic și interpersonal. Un studiu indică în mod special faptul că utilizarea problematică a internetului este negativ corelată cu notele mari[25], cel mai probabil deoarece cantitatea nefiresc de mare de timp petrecut online interferează cu obiceiurile de învăţare, cu somnul și concentrarea. Internetul începe să fie prioritar, determinându-l pe cel în cauză să își neglijeze relaţiile[26], fapt care are efecte negative asupra relaţiilor de familie și prietenie. (Vezi caseta).

Programe de prevenţie și intervenţie bazate pe dovezi

Eforturile de prevenire se pot face în familie, la biserică și în sferele educaţionale. Copiii și adolescenţii care nu au parte de relaţii care să îi împlinească și să îi ajute în procesul de dezvoltare, precum și cei care au deprinderi sociale deficitare și dificultăţi de a-și face prieteni sunt mai predispuși să recurgă la interacţiuni virtuale pentru a-și împlini nevoia de atenţie și de prietenie. Cei cu riscul cel mai ridicat pot rămâne invizibili, deoarece tind să fie liniștiţi, timizi, atipici din punct de vedere social, deprimaţi și izolaţi. Faptul de a-i depista pe acești indivizi marginalizaţi, a-i sprijini, a-i îndruma și a le asigura integrarea se poate dovedi un demers salvator. Unul dintre cei mai timizi oameni cu care eu, personal, am lucrat mi-a mărturisit că viaţa i-a fost „salvată” de un coleg la doctorat care l-a luat sub aripa lui și nu accepta niciun refuz ori de câte ori se ivea o ocazie de socializare. Aceasta demonstrează că relaţiile strânse cu părinţii, cu pastorii de tineret, cu profesori pot reprezenta forma de bază a prevenirii adicţiei.

Următorul pas în prevenţie este prezentarea publică tot mai clară a problemei. Administratorii și consilierii școlari pot mări gradul de conștientizare în timpul programelor dedicate personalului școlar și în timpul întâlnirilor părinte-profesor, prin prezentarea de informaţii despre dependenţa de internet, semnalele de alarmă (vezi caseta) și resursele locale.

Deoarece deprinderile sociale inadecvate și lipsa unui simţ puternic al propriei persoane par să fie factori de risc pentru dependenţa de internet, Young[27] sugerează că o abordare integrată de prevenire – cum ar fi Programul de Asimilare a Deprinderilor de Viaţă (care s-a dovedit de succes în cazul prevenirii consumului de tutun printre adolescenţii cu competenţe sociale și personale îmbunătăţite) – se poate dovedi utilă în prevenirea dependenţei de internet.[28]

În campusurile universitare, administratorii pot oferi programe educaţionale similare cu cele de prevenire a consumului de alcool și de substanţe, care să îi informeze pe studenţi în privinţa semnalelor de alarmă și a factorilor de risc aferenţi dependenţei de internet. Se pot organiza și seminare pentru informarea personalului universitar, a consilierilor și a administratorilor în ce privește dependenţa de internet și modalităţile de recunoaștere a acesteia la studenţi. Școlile pot, de asemenea, să îi informeze pe părinţi despre prevenirea adicţiei de internet prin prezentarea de sugestii de monitorizare corespunzătoare a utilizării internetului, inclusiv de stabilire de limite clare – când și cât e folosit computerul online – și de încurajare a implicării în activităţi care sunt incompatibile cu accesul la internet.[29] În bisericile locale, pastorii sau preoţii au un rol deosebit de important în prevenţie și pot implementa tehnici similare de conștientizare a familiilor și de abordare a tinerilor la care observă semne.

În ce privește intervenţia propriu-zisă, sprijinul primit și credinţa sunt factori cruciali în vederea recuperării. Când adicţia este tratată ca un dezechilibru spiritual, programul în 12 pași destinat dependenţelor de substanţe accentuează ideea de acceptare a lipsei de putere a celui implicat și ideea nevoii de intervenţie din partea lui Dumnezeu, pentru a-l îndepărta pe cel în cauză de pericolul dependenţei.[30] Pasul 2 spune: „Cred că o Putere mai mare decât noi ne poate readuce la starea de echilibru.”[31]

A nu se citi că, prin rugăciune, se poate scăpa de dependenţă, oricât de minunată și de puternică ar fi rugăciunea. În schimb, Pasul 2 se referă la setea umană de satisfacere a celei mai profunde nevoi ce nu poate fi împlinită prin niciun comportament adictiv – compulsiv sau repetitiv. Iisus a lansat invitaţia: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea” (Ioan 7:37).

A veni la Iisus înseamnă a veni pentru a fi iubit și acceptat, astfel ca, „din inima [celui dependent] să curgă râuri de apă vine” (Ioan 7:38). Profesorii, personalul de la biserică, familia și prietenii pot juca un rol importat în ajutorarea celor vizaţi să conștientizeze prejudiciile asociate utilizării excesive a internetului și să îi îndrume spre ajutorul adecvat.

Când o persoană este motivată, schimbările comportamentale pot fi implementate cu sprijinul celor dragi sau al unui terapeut. Acestea pot include: folosirea unui cronometru pentru accesul online, stabilirea unei paralele între timpul petrecut online și interacţiunile sociale directe, programarea progresivă a cât mai multor activităţi fără legătură cu internetul. Dacă aceste încercări nu reușesc sau dacă persoana în cauză suferă de un alt dezechilibru de fond, cum ar fi depresia, se poate recurge la consiliere profesională. Cercetările recente promovează terapiile cognitiv-comportamentale (TCC) ca un tratament eficient în cazul dependenţei de internet.[32] TCC mizează pe modul în care gândurile distorsionate despre sine și lume (ex. „Sunt slab când sunt offline, dar online sunt cineva.”) au legătură cu comportamentele problematice și compulsive și oferă soluţii pentru schimbarea acestor gânduri și comportamente. În multe cazuri, formarea deprinderilor sociale, consolidarea imaginii de sine și tratarea dezechilibrelor psihice preexistente vor reprezenta concomitent obiective ale tratamentului, deoarece există posibilitatea ca acești factori să contribui la adicţie.

Pentru adolescenţi, se recomandă o combinaţie de terapie individuală și comună cu familia[33], care poate fi aplicată și în mediul școlar. În abordările care vizează familia, psihoterapeutul se întâlnește cu membrii familiei individual, după care regulat are întâlniri cu întreaga familie pentru a-l susţine pe cel vizat (dependentul de internet); toată lumea este considerată parţial răspunzătoare pentru problemă, fără să se plaseze vina exclusiv pe un singur membru al familiei.

Într-un studiu recent realizat pe adolescenţii chinezi cu dependenţă de internet s-a dovedit eficientă o terapie de familie în șase ședinţe care a vizat consolidarea deprinderilor de comunicare părinte-adolescent și instruirea părinţilor în vederea împlinirii nevoilor psihologice ale copiilor autonomie, interacţiune, reușită).[34] Aderarea la programe în 12 trepte (cum ar fi Dependenţii anonimi de internet și tehnologie – http://www.netaddictionanon.org/) sau la grupuri-suport se poate dovedi utilă recuperării. Nu neapărat abstinenţa, ci deprinderea de a redobândi controlul asupra utilizării internetului și tratarea problemelor de fond care duc la adicţie sunt, în aceeași măsură, eficiente în vederea recuperării.

Concluzie

În perioada în care am scris acest articol am vizitat (Carlos Fayard) o superbă vale în zona rurală a Argentinei. La un moment dat, ceva nu mi se părea cum trebuie: nu aveam semnal la telefon și nici acces la internet. Pentru cei din generaţia mea, aceasta poate fi doar un mic inconvenient, întrucât m-am putut repede îndrepta spre Anzi ca să mă bucur de creaţia lui Dumnezeu. Dar pentru cei din generaţia lui Mary Varghese, această experienţă poate indica ceva cu mult mai generalizat. Dependenţa de internet este un fenomen care rapid, dar silenţios invadează familii și afectează tineri. Reprezintă, așadar, un motiv de tot mai multă îngrijorare printre părinţi și educatori.

Majoritatea oamenilor se bazează pe internet pentru activităţile cotidiene și se bucură să îl folosească în interes personal, așadar nu internetul este dușmanul. Însă, pentru persoane vulnerabile, care sunt singure, timide, au o stimă de sine scăzută, au relaţii inadecvate și care posibil se luptă cu depresia și anxietatea, internetul poate deveni un mijloc de refugiere și consolare.

Pe nesimţite, dependenţa se poate instala în măsura în care cresc nevoile sociale și emoţionale ale utilizatorului. Pentru indivizii cu dependenţă, internetul devine principiul care le guvernează viaţa, împingându-i astfel și mai departe de normalitate și de experienţele umane intenţionate de Dumnezeu.

Cercetările[35] arată că utilizarea problematică a internetului poate avea consecinţe nefaste pe termen lung, inclusiv schimbări în structura creierului în proces de dezvoltare, precum și o gravă disfuncţionalitate în domeniul academic și social. Părinţii și educatorii sunt încurajaţi să fie mai vigilenţi la semnele posibilei adicţii la tinerii din jurul lor. Pentru că internetul devine ceva patologic atunci când îndepărtează utilizatorul de lumea reală, credinţa și relaţia acestuia cu Dumnezeu se pot dovedi esenţiale când e cazul să fie ajutat să recunoască modul în care comportamentul său îl îndepărtează de chemarea lui Dumnezeu. Cu sprijinul neîntrerupt al celor dragi și al profesioniștilor, dependenţii de internet pot învăţa să accepte nevoia de intervenţie divină în procesul lor de reorganizare a priorităţilor, astfel încât internetul să devină un instrument folosit într-o manieră sănătoasă.