Maria[1] are 21 de ani. Este în anul al III-lea la Academia de Studii Economice și de un an lucrează și stă în chirie. De când și-a găsit independenţa economică îi place să iasă în oraș și are mare grijă la felul cum arată.

Și-a dezvoltat un stil vestimentar care simte că îi pune în evidenţă personalitatea și se folosește de Pinterest pentru inspiraţie. Îi place să fie la curent cu trendurile în modă și petrece câteva ore bune în fiecare săptămână căutând online piesele vestimentare care să îi completeze garderoba. Dar garderoba nu este completă niciodată, fiindcă trendurile se schimbă repede, stilul ei evoluează și mereu apar piese care o atrag mai mult prin unicitatea lor decât cele cumpărate ultima oară. Faptul că acest „proiect” vestimentar este în derulare continuă și nu își atinge finalul niciodată o face să piardă timp și bani. În fiecare sezon când își face ordine în dulap și își „administrează” colecţia ajunge să doneze o mulţime de lucruri pe care le-a purtat doar un sezon sau chiar niciodată. În plus, simte că nu doar banii îi zboară din buzunar, ci și gândurile, atunci când ar trebui să facă alte lucruri sau când este la muncă.

De fiecare dată după curăţenia de sezon se simte mult mai liniștită și fericită cu ce are. Nu doar dulapul ei este mai aerisit, ci și mintea. Ar vrea să poată prelungi această stare, dar intră destul de repede înapoi în vechile tipare, ceea ce o face să se simtă vinovată. Când se gândește că starea ei de bine, sau cel puţin o parte din ea, depinde de niște bucăţi de pânză, este dezamăgită de ea însăși, furioasă pe sine și inevitabil ajunge să se pedepsească și să se autosaboteze în alte zone ale vieţii, fără ca măcar să își dea seama. Ajunge să dezvolte o relaţie nesănătoasă cu mâncarea, ceea ce în final îi alimentează tiparele, care acum își găsesc un scop utilitar: kilogramele în plus cer o garderobă nouă. Și ciclul continuă.

Povestea Mariei ilustrează doar unul dintre tiparele sub care se poate manifesta shoppingul de tip adictiv. Spun de „tip adictiv” fiindcă deocamdată nu există o categorie de diagnostic pentru ceea ce se numește neoficial dependenţa de cumpărături sau tulburarea cumpăratului compulsiv. Și, chiar dacă ar fi, oare o situaţie precum cea a Mariei s-ar putea cataloga drept adicţie? Sau este doar o problemă morală, care, din nefericire, a ajuns să fie emblematică pentru societatea consumeristă, agravată de comerţul online și de ubicuitatea fast fashion, în care trăim? La aceste întrebări profesioniștii din domeniul medical încearcă în prezent să găsească răspunsuri.

Ce este dependenţa de cumpărături

Cumpăratul patologic, cumpăratul compulsiv sau oniomania sunt termeni diferiţi pentru a descrie același fenomen, în care indivizii sunt preocupaţi de cumpărături și suferă de episoade recurente de shopping compulsiv, în care pierd controlul asupra propriului comportament de consum.[2] Shoppingul frecvent, deși poate dobândi o alură compulsivă, este în afara graniţelor patologice, avertizează specialiștii.[3] Diferenţa majoră este că, în timp ce cumpărătorii obișnuiţi își motivează cumpărăturile subliniind valoarea sau utilitatea produselor, cumpărătorii compulsivi deseori vor cumpăra lucruri care nu le sunt de folos și care nici măcar nu au valoare, cu scopul principal de a-și îmbunătăţi dispoziţia sau imaginea de sine, de a obţine recunoaștere socială sau de a scăpa temporar de stres. Și, deși aceste episoade sunt urmate de sentimente de vină, de rușine și sunt acompaniate de probleme financiare, legale sau relaţionale, persoanele în cauză nu vor înceta să cumpere.[4] De asemenea, faţă de cumpărătorii obișnuiţi, care de obicei își fac un plan și își calculează bugetul dinainte, cumpărătorii compulsivi cumpără din impuls, fără să plănuiască acest lucru și, prin urmare, achită de multe ori cu un card de credit și adună datorii.[5]

Luând în considerare aceste aspecte, nu am putea concluziona despre Maria că este dependentă de cumpărături, din moment ce nu cumpără impulsiv, ci are o strategie clară în minte, scopul este strict utilitar, cumpărăturile sunt planificate dinainte și, la fel, și bugetul. Însă am putea spune că a dezvoltat un comportament consumerist negativ, care începe să îi afecteze starea generală de bine și care dă semne că ar putea deveni patologic, dacă nu este ţinut sub control. Din nefericire, cercetările în acest domeniu sunt „prea” incipiente pentru a dezbate mai mult cazul fără a ne hazarda.

Adevărul este că, deși ideea existenţei unei astfel de patologii a luat naștere la începutul secolului al XIX-lea, nu a fost de interes decât printre psihanaliști, intrând pe radarul experţilor medicali abia la începutul anilor 1990, când au început să răsară primele cazuri de studii clinice.[6] Încercările de a stabili o simptomatologie clară pentru a putea pune un diagnostic medical au fost criticate de unii ca o tentativă de a transforma o problemă morală trivială într-o patologie pentru a vinde mai multe medicamente, în același mod în care astăzi copiii cu un exces minor și natural de hiperactivitate sau adulţii cu anxietate sunt imediat supuși unui tratament medicamentos.[7]

Faptul că există terminologii diferite pentru această tulburare reflectă că nu s-a ajuns la un consens în ce privește clasificarea clinică a fenomenului. În timp ce unii experţi argumentează că ar trebui clasificată drept o tulburare de control asupra impulsurilor, alţii optează pentru includerea în spectrul tulburărilor obsesiv-compulsive sau al dependenţelor comportamentale[8] (spre deosebire de dependenţele de substanţe).

Dificultatea de a stabili clasificarea clinică derivă direct din faptul că etiologia bolii rămâne în continuare necunoscută.[9] O evaluare a studiilor pe subiect arată că variantele explicative par să se fi restrâns la aspecte ce ţin de dezvoltarea timpurie a pacientului, de neurobiologie sau de influenţele culturale[10], în timp ce studiile asupra eventualilor factori genetici care ar putea sta la baza patologiei lipsesc cu desăvârșire.[11] Psihanaliștii sunt cei care au sugerat că evenimente care au avut loc în dezvoltarea timpurie, precum abuzul sexual, sunt factori care pot cauza boala[12], însă studiile nu au reliefat niciun tipar de evenimente sau o constelaţie familială aparte la pacienţi.

Teoriile neurobiologice s-au centrat pe tulburări ce ţin de neurotransmiţători, în special de serotonină, dopamină și opioidele produse în mod normal de organismul uman. Notând similarităţile cu tulburarea obsesiv-compulsivă, unii medici au încercat să trateze boala cu inhibitori selectivi de recaptare a serotoninei. Alţii au optat pentru naltrexonă, un antagonist opioid folosit la tratarea dependenţelor, fiindcă previne senzaţia de euforie după consumul de opioide sau alte substanţe, iar alţii au teoretizat că dopamina joacă un rol în apariţia dependenţelor comportamentale, dintre care ar face parte și dependenţa de cumpărături. Însă studiile la acest moment sunt neconcludente și nu sprijină ideea că vreo tulburare la nivelul acestor neurotransmiţători are impact direct asupra dezvoltării patologiei.[13]

Alte studii au subliniat recunoașterea faptului că acest comportament se observă mai ales în ţările cu economii dezvoltate.[14] Printre factorii necesari apariţiei acestui tip de consumerism se numără prezenţa unei economii de piaţă cu o mare varietate de bunuri, un venit disponibil pentru cheltuieli și timp liber semnificativ. Din aceste motive nu se observă asemenea patologii în ţările sărace decât în rândul elitelor bogate.

Mai trebuie menţionat și faptul că această patologie are asociată o comorbiditate semnificativă, în special cu alte tulburări psihice prevalente în dependenţele comportamentele, cum ar fi tulburări de anxietate, depresie, patologii alimentare și consum de substanţe.[15] Acest lucru îngreunează identificarea etiologiei și stabilirea criteriilor de diagnosticare, pentru că aceste tulburări se potenţează unele pe altele și nu este clară linia de cauzalitate, care s-ar putea să difere de la un caz la altul.

Din aceste motive, Asociaţia Americană de Psihiatrie a ezitat să includă cumpăratul compulsiv în rândul dependenţelor comportamentale în cea mai recentă ediţie a Manualului de Diagnostic și Statistică al Tulburărilor Mintale (DSM-5), care reprezintă un instrument folosit global pentru diagnostice psihiatrice. O metaanaliză a studiilor din domeniu concluzionează, de asemenea, că deocamdată nu există un număr substanţial de cercetări care să evidenţieze prezenţa aceluiași tipar neurobiologic în shoppingul compulsiv ca la alte dependenţe comportamentele admise în DSM-5, cum este dependenţa de jocuri de noroc, existând un singur studiu care a folosit imagistică prin rezonanţă magnetică pentru a observa în clar neurobiologia fenomenului.[16] Din acest motiv și deoarece nu este clar care ar trebui să fie frecvenţa episoadelor de shopping pentru a se înregistra ca dependenţă, autorii metaanalizei susţin decizia Asociaţiei Americane de Psihiatrie de a nu clasifica această tulburare drept dependenţă, deocamdată.[17]

Pe cine afectează?

Și la acest capitol, rezultatele studiilor sunt diverse. Din cauza faptului că nu există o denumire clară și nici o definiţie clară a fenomenului, cu o caracterizare psihopatologică admisă la nivel global, metode diverse de cercetare au dus la rezultate diverse, care pot varia de a 1% la 30% ca prevalenţă, în funcţie de eșantionul studiat.[18] Cu toate acestea, cercetările cu cele mai generoase eșantioane estimează prevalenţa în populaţia adultă de aproximativ 10% – 5,8% în SUA, 8% în Germania, 7,1% în Spania, 12% Marea Britanie.[19]

În ce privește diferenţele pe sexe, rezultatele studiilor reprezentative se bat cap în cap. Un studiu realizat pe un eșantion reprezentativ pentru populaţia Statelor Unite a găsit că un procent aproape egal de bărbaţi și de femei s-ar clasifica drept dependenţi de cumpărături, în timp ce un studiu realizat pe un eșantion reprezentativ pentru populaţia Marii Britanii a arătat că 92% dintre respondenţii consideraţi dependenţi erau femei.[20]

Cu toate acestea, cercetările realizate pe anumite regiuni[21] sau pe anumite grupe de vârstă[22] par să încline balanţa în favoarea ideii că există o diferenţă între sexe care trece dincolo de metodologii și interpretare, femeile fiind mai predispuse decât bărbaţii să devină dependente de cumpărături.

În ce privește vârsta la care se instalează această patologie, marja este între 18 și 34 de ani, unele studii indicând o prevalenţă mai ridicată în rândul tinerilor, iar alte studii – o prevalenţă mai ridicată în jurul vârstei de 30 de ani.[23] Factorii comuni par să fie părăsirea căminului părintesc sau deschiderea primelor linii de credit.[24] Aceste rezultate susţin realitatea economică observată în alte studii. Având în vedere că obiceiul de a fi la curent cu trendurile și noutăţile este prevalent în rândul tinerilor, al generaţiei care a crescut cu internetul, era poate de așteptat ca aproape jumătate dintre mileniali (tinerii între 18 și 34 de ani) să petreacă zilnic o oră pe site-uri cu articole de vestimentaţie[25], chiar fără să cumpere. Ceea ce nu înseamnă că tot atâţia sunt dependenţi. Studii realizate în rândul studenţilor poziţionează prevalenţa în jurul valorilor de 1,9-5,2%, depinzând de metodologie.[26] Dar, având în vedere că procentul celor care petrec timp zilnic pe site-uri vestimentare crește odată cu scăderea vârstei și ţinând cont că obiceiurile financiare care se formează devreme în viaţă par să persiste de-a lungul vieţii, ne vom concentra atenţia asupra celor mai tineri. Pe măsură ce numărul tinerilor între 13 și 24 de ani care spun că nu pot trăi fără internet crește[27], iar tot mai multe companii își mută strategic bugetele de publicitate în mediul online[28], ne putem aștepta ca tot mai mulţi elevi și studenţi să dezvolte comportamente de consum nocive, care să îi predispună la tot soiul de patologii psihice.

Factori de risc și metode de prevenţie

Având în vedere că nu există un consens știinţific cu privire la ce presupune cumpăratul compulsiv și cum funcţionează mai exact, deocamdată nu există nici linii clare de tratament sau strategii de prevenţie. Pare să existe însă un consens asupra faptului că acest tip de comportament nu vine aproape niciodată singur. Un studiu realizat pe tineri cu vârste între 12 și 19 ani arată că shoppingul compulsiv se corelează puternic cu alte comportamente riscante, cum ar fi fumatul, consumul de alcool și substanţe și sexul premarital.[29] Alte studii arată că până la 60% dintre cei care au devenit dependenţi de cumpărături suferă de cel puţin încă o tulburare de comportament.[30] Printre studenţii a două universităţi canadiene s-a observat că în general băieţii dezvoltă adicţii „hedoniste” – fumat, băut, consum de droguri și medicamente pe reţetă, sex riscant, jocuri de noroc sau video –, în timp ce fetele dezvoltă adicţii „afective” – cumpărat compulsiv, mâncat compulsiv.[31] Această categorisire îi poate ajuta pe profesori și pe părinţi să știe la ce semne să fie atenţi și să conceapă strategii de prevenţie modelate pe riscurile fiecărui sex în parte (pentru strategii de prevenire a unor comportamente menţionate mai sus, vezi celelalte articole din revistă).

Și, deși nu este clar de ce unii oameni devin dependenţi de cumpărături, studiile pe studenţi au observat că cel mai important factor de risc la ambele sexe pare să fie stresul, anxietatea și neadaptarea socială, iar cumpăratul compulsiv servește în primul rând ca supapă pentru aceste stări emoţionale negative.[32]

Studenţii care suferă de această tulburare tind să raporteze un nivel de stres moderat spre sever, comparativ cu studenţii cu tipare de shopping normale, care raportează un nivel de stres considerat normal.[33] Urmarea naturală este că studenţii stresaţi vor avea note mai mici și, în general, o stare de sănătate mai proastă – alte semne la care profesorii și părinţii să fie atenţi.[34]

Totodată, studiile mai găsesc un tipar general valabil pentru această patologie, și anume recurgerea la strategii pasive de adaptare la situaţii stresante – critica de sine, hrănirea cu iluzii și retragerea din societate.[35] Deși aceste reacţii apar la un moment dat natural în viaţa oricărui adolescent care își caută identitatea și are nevoie de spaţiu și de libertate, părinţii și profesorii trebuie totuși să investigheze aceste stări în cel mai sensibil mod cu putinţă, fără apel la ceartă și la umilirea tânărului.

Interesul pentru fashion și design vestimentar poate influenţa comportamentul de shopping, dar nu este clar dacă reprezintă un factor de risc.[36] Însă preocuparea pentru propria imagine, pentru aspectul fizic, nivelul de sănătate și forma fizică, precum și tulburările alimentare sunt factori predictori pentru dependenţa de shopping.[37] Chiar și așa, anxietatea resimţită de tineri atunci când există o discrepanţă între sinele ideal și sinele actual, și care stă la baza preocupărilor menţionate mai sus, este de fapt problema care trebuie rezolvată, avertizează cercetătorii.[38] Probabil și de aceea una dintre puţinele metode de tratament garantate este terapia cognitiv-comportamentală de grup, poate chiar și în familie, având în vedere că există dovezi că shoppingul compulsiv se perpetuează în familie, iar în acele cazuri există în familie, de obicei, și alte tulburări – anxietate, abuz de substanţe.[39] Chiar și terapia de cuplu s-a dovedit folositoare în cazurile în care comportamentul de shopping a cauzat probleme în relaţie.[40]

Nu în ultimul rând, de un ajutor real poate fi și un consultant financiar, care să preia controlul finanţelor, să facă ordine în socoteli și să elimine folosirea cardurilor de credit.[41] Însă doar un control strict al banilor nu va fi îndeajuns pentru a elimina preocuparea minţii cu cheltuitul banilor.

Nevoie mare este de o educaţie financiară în spirit biblic la școală și în familie, care să îi ajute pe tineri și pe părinţii lor să facă diferenţa dintre valoarea intrinsecă a omului și valoarea socială pe care societatea o conferă banilor. Cheltuirea banilor a trecut de la o activitate înţeleaptă de administrare a investiţiilor la o simplă formă de divertisment, petrecere a timpului liber și alinare a suferinţelor. Tocmai atitudinea faţă de bani este ceea ce critică Biblia, nu banii sau bogăţia în sine, iar tinerii trebuie să înţeleagă care e atitudinea potrivită. „Dacă avem mâncare și îmbrăcăminte, acestea ne vor fi de ajuns”, spune Biblia, iar „cei care vor să se îmbogăţească vor cădea în ispită, în capcană și în multe pofte nesăbuite și vătămătoare, care-i cufundă pe oameni în ruină și pierzare.”[42] Tot „este mai ferice să dai decât să primești”[43], căci „viaţa cuiva nu stă în belșugul avuţiilor lui”.[44] Aceste perle biblice sunt încă relevante în ziua de azi. Ele trebuie doar comunicate ca atare, practic, aplicate la nevoile și particularităţile zilelor noastre, pentru ca, la final, să putem spune precum apostolul Pavel: „Ştiu ce înseamnă să fii sărac și știu ce înseamnă să ai din belșug.”[45]

Footnotes
[1]„Numele este un pseudonim.”
[2]„Patrick Trotzke, Katrin Starcke, Astrid Müller, Matthias Brand, «Pathological Buying Online as a Specific Form of Internet Addiction: A Model-Based Experimental Investigation», în Plos One, 14 oct. 2015, https://doi.org/10.1371/journal.pone.0140296”.
[3]„Donald Black, «A review of compulsive buying disorder», în World Psychiatry, vol. 6, nr. 1, p. 14-18.”
[4]„Roser Granero, Fernando Fernández-Aranda, Gemma Mestre-Bach, et.al., «Compulsive Buying Behavior: Clinical Comparison with Other Behavioral Addictions», în frontiers în Psychology, nr. 7, p. 914.”
[5]„Vijaya Murali, Rajashree Ray și Mohammed Shaffiullha, «Shopping addiction», în Advances in Psychiatric Treatment, nr. 18, 2012, p. 263-269. ”.
[6]„Donald Black, art. cit.”
[7]„Eric Hollander, Andrea Allen, «Is Compulsive Buying a Real Disorder, and Is It Really Compulsive?», în The American Journal of Psychiatry, nr. 163, p. 10”.
[8]„Patrick Trotzke et.al., art. cit.”
[9]„Donald Black, ar. cit.; Roser Granero, art. cit.”
[10], „Donald Black, art. cit.”
[11]„Roser Granero, art. cit.”
[12]„Muriel C. Winestine, «Compulsive shopping as a derivative of childhood seduction», în Psychoanalytic Quarterly, vol. 54, nr. 1, 1985, p. 70-72.”
[13]„Donald Black, art.cit.; Roser Granero, art. cit.”
[14]„D. W. Black, «Compulsive buying disorder: definition, assessment, epidemiology and clinical management», în CNS Drugs, vol. 15, nr. 1, 2001, p. 17-27; Roser Granero, art. cit.”
[15]„Roser Granero et. al., art. cit.”
[16]„Brian Knutson, Scott Rick, Elliott Wimmer et.al., «Neural predictors of purchases», în Neuron, vol. 53, nr. 1, 2007, p. 147-156.”
[17]„Marcelo Piquet-Pessôa, Gabriela Ferreira, Isabela Melca și Leonardo Fontenelle, «DSM-5 and the Decision Not to Include Sex, Shopping or Stealing as Addictions», în Current Addiction Reports, nr. 1, 2014, p. 172-176. ”.
[18]„Roser Granero et. al., art. cit”.
[19]„Maraz, A., Griffiths, M., Demetrovics, Z., «The prevalence of compulsive buying: A meta-analysis», în Addiction, nr. 113, oct. 2015.”
[20], „Donald Black, art. cit.”
[21]„José Manuel Otero-López și Estíbaliz Villardefrancos, «Prevalence, sociodemographic factors, psychological distress, and coping strategies related to compulsive buying: a cross sectional study in Galicia, Spain», în BMC Psychiatry, nr. 14, p. 101. ”.
[22]„Helga Dittmar, «A New Look at ’Compulsive Buying’: Self–Discrepancies and Materialistic Values as Predictors of Compulsive Buying Tendency», în Journal of Social and Clinical Psychology, nr. 24, 2005, p. 832-859; Vance MacLaren și Lisa Best, «Multiple addictive behaviors in young adults: Student norms for the Shorter PROMIS Questionnaire», în Addictive Behavior, nr. 35, p. 252-255.”
[23]„Donald Black, art. cit.; Aileen Pidgeon, Leanne Bottomley, Amy Bannatyne, «Shop ’til you drop: A coping mechanism for stressed university students?», în International Journal of Business, Humanities and Technology, nr. 5, iunie 2015, p. 28-37.”
[24], „Donald Black, art. cit.”
[25]„Leanne Lachman și Deborah Brett, Generation Y: Shopping and Entertainment in the Digital Age, Washington, D.C., Urban Land Institute, 2013. ”.
[26]„Aileen Pidgeon et.al., art. cit.”
[27]„Eliza Vlădescu, «YouTube, un televizor pe steroizi», 19 apr. 2018, semneletimpului.ro”.
[28]„ibidem.”
[29]„James Roberts, John Tanner, «Compulsive Buying and Risky Behavior among Adolescents», în Psychological Reports, vol. 86, nr. 3, p. 763-770.”
[30]„Marcelo Piquet-Pessôa, et al., art. cit.; Donald Black, art. cit.”
[31]„Vance MacLaren et al., art. cit.”
[32]„Aileen Pidgeon, art. cit.”
[33], „ibidem.”
[34]„Ailenn Pidgeon, art. cit.; José Manuel Otero-López, art. cit.”
[35]Ibidem.
[36]„Hye-Jung Park et. al., «Fashion orientation, credit card use, and compulsive buying», în Journal of Consumer Marketing, vol. 22, nr. 3, 2005, p. 135-141.”
[37]„Richard Harnish, Joshua Gump et. al, «Compulsive Buying: The Impact of Attitudes Toward Body Image, Eating Disorders, and Physical Appearance Investment», în Psychological Reports, 25 iulie 2018.”
[38]„Ailenn Pidgeon, art. cit.”
[39]„David Black, art. cit.”
[40], „ibidem.”
[41]„1 Timotei 6:9, NTR.”
[42]Ibidem.
[43]„Faptele 20:35, NTR.”
[44]„Luca 12:15, NTR.”
[45]„Filipeni 4:12, NTR, subl. din orig.”

„Numele este un pseudonim.”
„Patrick Trotzke, Katrin Starcke, Astrid Müller, Matthias Brand, «Pathological Buying Online as a Specific Form of Internet Addiction: A Model-Based Experimental Investigation», în Plos One, 14 oct. 2015, https://doi.org/10.1371/journal.pone.0140296”.
„Donald Black, «A review of compulsive buying disorder», în World Psychiatry, vol. 6, nr. 1, p. 14-18.”
„Roser Granero, Fernando Fernández-Aranda, Gemma Mestre-Bach, et.al., «Compulsive Buying Behavior: Clinical Comparison with Other Behavioral Addictions», în frontiers în Psychology, nr. 7, p. 914.”
„Vijaya Murali, Rajashree Ray și Mohammed Shaffiullha, «Shopping addiction», în Advances in Psychiatric Treatment, nr. 18, 2012, p. 263-269. ”.
„Donald Black, art. cit.”
„Eric Hollander, Andrea Allen, «Is Compulsive Buying a Real Disorder, and Is It Really Compulsive?», în The American Journal of Psychiatry, nr. 163, p. 10”.
„Patrick Trotzke et.al., art. cit.”
„Donald Black, ar. cit.; Roser Granero, art. cit.”
„Roser Granero, art. cit.”
„Muriel C. Winestine, «Compulsive shopping as a derivative of childhood seduction», în Psychoanalytic Quarterly, vol. 54, nr. 1, 1985, p. 70-72.”
„Donald Black, art.cit.; Roser Granero, art. cit.”
„D. W. Black, «Compulsive buying disorder: definition, assessment, epidemiology and clinical management», în CNS Drugs, vol. 15, nr. 1, 2001, p. 17-27; Roser Granero, art. cit.”
„Roser Granero et. al., art. cit.”
„Brian Knutson, Scott Rick, Elliott Wimmer et.al., «Neural predictors of purchases», în Neuron, vol. 53, nr. 1, 2007, p. 147-156.”
„Marcelo Piquet-Pessôa, Gabriela Ferreira, Isabela Melca și Leonardo Fontenelle, «DSM-5 and the Decision Not to Include Sex, Shopping or Stealing as Addictions», în Current Addiction Reports, nr. 1, 2014, p. 172-176. ”.
„Roser Granero et. al., art. cit”.
„Maraz, A., Griffiths, M., Demetrovics, Z., «The prevalence of compulsive buying: A meta-analysis», în Addiction, nr. 113, oct. 2015.”
„José Manuel Otero-López și Estíbaliz Villardefrancos, «Prevalence, sociodemographic factors, psychological distress, and coping strategies related to compulsive buying: a cross sectional study in Galicia, Spain», în BMC Psychiatry, nr. 14, p. 101. ”.
„Helga Dittmar, «A New Look at ’Compulsive Buying’: Self–Discrepancies and Materialistic Values as Predictors of Compulsive Buying Tendency», în Journal of Social and Clinical Psychology, nr. 24, 2005, p. 832-859; Vance MacLaren și Lisa Best, «Multiple addictive behaviors in young adults: Student norms for the Shorter PROMIS Questionnaire», în Addictive Behavior, nr. 35, p. 252-255.”
„Donald Black, art. cit.; Aileen Pidgeon, Leanne Bottomley, Amy Bannatyne, «Shop ’til you drop: A coping mechanism for stressed university students?», în International Journal of Business, Humanities and Technology, nr. 5, iunie 2015, p. 28-37.”
„Leanne Lachman și Deborah Brett, Generation Y: Shopping and Entertainment in the Digital Age, Washington, D.C., Urban Land Institute, 2013. ”.
„Aileen Pidgeon et.al., art. cit.”
„Eliza Vlădescu, «YouTube, un televizor pe steroizi», 19 apr. 2018, semneletimpului.ro”.
„ibidem.”
„James Roberts, John Tanner, «Compulsive Buying and Risky Behavior among Adolescents», în Psychological Reports, vol. 86, nr. 3, p. 763-770.”
„Marcelo Piquet-Pessôa, et al., art. cit.; Donald Black, art. cit.”
„Vance MacLaren et al., art. cit.”
„Aileen Pidgeon, art. cit.”
„Ailenn Pidgeon, art. cit.; José Manuel Otero-López, art. cit.”
„Hye-Jung Park et. al., «Fashion orientation, credit card use, and compulsive buying», în Journal of Consumer Marketing, vol. 22, nr. 3, 2005, p. 135-141.”
„Richard Harnish, Joshua Gump et. al, «Compulsive Buying: The Impact of Attitudes Toward Body Image, Eating Disorders, and Physical Appearance Investment», în Psychological Reports, 25 iulie 2018.”
„Ailenn Pidgeon, art. cit.”
„David Black, art. cit.”
„1 Timotei 6:9, NTR.”
„Faptele 20:35, NTR.”
„Luca 12:15, NTR.”
„Filipeni 4:12, NTR, subl. din orig.”