Noemina este absolventă a Universităţii din Hertfordshire, Marea Britanie, specializarea asistenţă medicală, și a început să profeseze în 2012. Fragmentul de jurnal pe care l-a trimis redacţiei Semnele timpului reflectă experienţa ei timp de o săptămână în epicentrul luptei cu noul coronavirus, în zona de terapie intensivă, unde sunt internate cazurile în stare gravă.

Descoperă colecţia integrală de analize ST pe tema COVID-19

Din ceea ce se cunoaște până acum la nivel global, 10-15% dintre pacienţii infectaţi cu noul coronavirus ajung să necesite îngrijire specializată la terapie intensivă, restul dintre ei dezvoltând forme ușoare sau moderate ale bolii. Mărturia Noeminei Lăiu Cosma, însă, atrage o dată în plus atenţia că, în ciuda unui risc statistic mai scăzut, tinerii pot dezvolta forme grave ale bolii generate de noul coronavirus.

Joi, 19 martie 2020

Este joi după amiază în secţia de chirurgie de zi, unde lucrez ca asistentă medicală. Zilnic între 8:30 și 20:30 lista cuprinde cazuri care ţin de mai multe specializări: O.R.L., urologie, ginecologie, oftalmologie, ortopedie, generale.

Lucrez într-un complex cu 6 săli de operaţie, cu o secţie de reanimare care are 24 de paturi, unde se operează zilnic circa 40-50 de pacienţi, cei mai mulţi fiind apoi externaţi, deoarece peste noapte complexul este închis. Pacienţii neexternaţi sunt transferaţi la alte secţii chirurgicale, care funcţionează și noaptea.

Sunt șefă de tură. Colegele mă întreabă dacă am ceva informaţii de la direcţia spitalului în legătură cu măsurile ce vor fi luate privitor la eventualele cazuri cu infectaţi de COVID-19. Cred că este foarte posibil să ni se închidă secţia pentru a fi trimiși să ajutăm în spitalele mari, care vor fi copleșite de pacienţi infectaţi cu acest virus.

Răspunsul vine scurt: suntem în stare de urgenţă și vom lucra în condiţii de război!

Raţionamentul îmi este confirmat când suntem chemaţi de urgenţă pentru a fi informaţi despre măsurile luate de direcţia sanitară locală. Intrăm în încăperea pentru tratamente, unde suntem așteptaţi de managera și de șefa spitalului: începând de mâine, toate operaţiile programate în acest spital sunt anulate, iar personalul medical din această secţie va lucra la secţia de terapie intensivă din orașul vecin.

Asistentele care lucrează la terapie intensivă fac un an de pregătire pentru această specialitate. Întreb cum putem să mergem noi, care nu avem nici cea mai mică idee sau experienţă în terapie intensivă – aparatură, tratament. Răspunsul vine scurt: suntem în stare de urgenţă și vom lucra în condiţii de război!

Un moment de liniște se așterne după ce managerii părăsesc încăperea. Mă uit la colegele mele: vârste diferite, familii, copii, unele au probleme medicale, altele sunt singure, pentru că familiile lor sunt peste hotare. Privirile lor se transformă într-un val de întrebări și temeri la care nu am răspuns. Celor cu probleme medicale le spun să sune la direcţia de sănătate pentru cadre medicale și să ceară certificat medical, pentru a fi protejate de zonele cu COVID-19.

Citește și

Vineri, 20 martie 2020

Astăzi, patru dintre noi, suntem trimise la secţia de terapie intensivă (ATI) din orașul vecin pentru a fi instruite. Nici una dintre noi nu știe cum arată sau cum funcţionează această secţie. Ni se prezintă câteva aparate de ventilaţie. Primim explicaţii cum se folosesc diferite branule pentru acces în arteră, vena pentru monitorizarea corespunzătoare a pacientului, pompe pentru infuzii diferite pentru a menţine pacientul sedat, anesteziat total, cu hrănire artificială, hidratare, monitor cardiac etc. Ni se explică formulele de calcul ale diferitelor infuzii și ce reprezintă numerele de pe monitoare: volumul și presiunea oxigenului introdus etc.

Suntem duse într-o cameră izolată, cu pacienţi COVID-19, pentru a observa în practică teoria care tocmai ne-a fost explicată. Sunt uimită să constat că pacienţii din această cameră sunt tineri, de 41 de ani respectiv 47. Pacienta de 41 de ani este intubată și conectată la toate aparatele posibile. Caut în fișa medicală bolile cronice ale acestei paciente, dar constat că fusese o persoană sănătoasă înaintea contactului cu virusul. Mă uit la cum stă întinsă pe patul de ATI cu faţa în jos, pentru a beneficia la maximum de expandarea plămânilor pentru a primi mai mult oxigen. Am aceeași vârstă cu ea…

În drum spre casă îmi promit să avertizez familia, rudele și prietenii, să le explic importanţa vitală a măsurilor de prevenţie și izolare inclusiv în cazul celor tineri. La știri încă nu auzisem de cazuri tinere și chiar sănătoase, infectate cu COVID-19 și aflate în stare gravă.

Luni – vineri, 23-27 martie 2020

Intrăm într-o săptămână cu noi necunoscute. Adunăm semnături de la colege pe o petiţie care solicită să ni se asigure echipamentul necesar de protecţie în zona COVID-19, unde ni se spusese că nu au suficiente măști. Spre seară sunt anunţată că începând de mâine, împreună cu încă 5 colege din totalul de 24, sunt trimisă pentru o perioadă nedefinită în zona 1 COVID-19, cu tot echipamentul necesar de protecţie.

M-am bucurat că asistentele cu probleme medicale au fost scutite de aceste zone. Simt că Dumnezeu este la cârmă, chiar dacă neliniștea continuă să-mi dea târcoale în așteptarea săptămânilor ce vor urma. Conducând mașina spre serviciu și înapoi spre casă, mă rog să am curaj, să fiu tare pentru acești pacienţi însinguraţi și pentru familia mea.

O nouă zi începe, ne schimbăm și punem pe noi alte rânduri de echipament protector. O colegă iese afară din secţia de izolare și smulge echipamentul protector, izbucnind în plâns pe coridor.

Pășesc spre intrarea sălii de izolare COVID-19. O asistentă ne îndrumă pe fiecare spre patul unui pacient, pentru a ni se preda tura și pentru a ni se prezenta asistenta specialistă în ATI, care va răspunde de noi astăzi. O voce caldă, înăbușită de masca protectoare, îmi explică de la A la Z: medicaţia, îngrijirea, setările mașinilor pentru pacientul din faţa mea, care este într-o stare critică, înconjurat de anestezist, radiolog, bronholog. Mi se spune că până acum trei ore era treaz, vorbea, deși respira greu, dar că situaţia lui s-a deteriorat dintr-o dată. Citindu-i fișa, aflu că are 40 de ani și singura problemă cronică pe care o avea înainte de infectarea cu COVID-19 era astmul bronșic. Mă gândesc la pericolul în care ar putea fi soţul meu, care din copilărie suferă de astm, dacă aș duce acasă acest virus.

Involuntar îl prind de mână și îi șoptesc: „Nu ești singur, sunt aici, suntem permanent lângă tine!”

Încercam să ridicăm puţin pacientul intubat, pentru a-i putea scana plămânii cu ajutorul unei plăci X-Ray. Temperatura sub costumaţia noastră se ridică mult peste 40 de grade C. Lentilele ochelarilor de protecţie sunt aburite. Mă gândesc că mai sunt 10 ore până la terminarea turei și deja simt că nu am aer în acest costum.

Mă uit însă cu reală admiraţie la asistentele din secţie, echipate cu aceste costume de „forţă”, transformându-se în mii de braţe pentru slujirea pacienţilor lor care se luptă între viaţă și moarte, și îmi simt inima încălzită de recunoștinţă. Vocea bronhologului îmi readuce atenţia asupra pacientului pe care îl slujesc. Îmi imaginez cât de singur și neliniștit trebuie să se simtă acest pacient, mai ales că accesul familiei în salonul lui nu este posibil. Anestezistul mi-a spus că auzul este ultimul simţ care moare. Involuntar îl prind de mână și îi șoptesc: „Nu ești singur, sunt aici, suntem permanent lângă tine!”

Citește și

Dintr-o dată, același mesaj de încurajare îmi inundă mintea și inima într-o clipă. Totul în jur parcă încetinește și un calm mult așteptat se așterne peste mine. Da, Tată ceresc, șoapta Ta a potolit furtuna. Sunt în mâna Ta, cu toate spaimele și grijile mele. În acest loc, suntem mâna Ta care prinde mâna acestor suflete însingurate, care au nevoie de o șoaptă de alinare.

Ni se spune că în următoarele trei săptămâni va fi vârful acestei epidemii, cu presiune maximă pe spital, pe personalul medical, pe pacienţi și pe familiile acestora. Nu știu cum vom rezista și cum vom trece peste această criză. Nu știm câţi dintre colegi ne vom revedea la finalul acestui coșmar. Dar știu un lucru: nu suntem singuri. Tu, Doamne, lupţi pentru noi și Îţi suntem recunoscători.

Descoperă colecţia integrală de analize ST pe tema COVID-19